Prea târziu te-am iubit…

În această seară la breviar, la vespere, era un psalm care îmi place din ce în ce mai mult, chiar dacă e trist, psalmul 136.
Mi-e plină inima de amintiri:

Pe malurile râurilor din Babilon
şedeam şi plângeam, *
când ne aduceam aminte de Sion.
În sălciile din ţinutul acela *
ne atârnasem harpele.

Căci acolo, cei care ne-au adus în robie *
ne cereau cuvintele cântărilor
şi asupritorii noştri ne cereau veselie: *
„Cântaţi-ne din cântările Sionului!”
 
Cum să cântăm noi cântările Domnului *
pe un pământ străin?
Dacă te voi uita, Ierusalime, *
să mi se usuce mâna dreaptă.

Să mi se lipească limba de cerul gurii, *
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim * 
     culmea bucuriei mele.