Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Iubirea răsplătită cu invidie: colina cetăţii Nazaret!

Posted by Paxlaur pe 21/09/2012

Cred că toţi am observat, cel puţin o dată, că există unii oameni, semeni de-ai noştri, uneori chiar prieteni, rude sau vecini, care nu sunt atât de preocupaţi să ajungă ei cineva, să progreseze, să se realizeze pe ei înşişi, pe cât de preocupaţi sunt să-i împiedice pe alţii. Altfel spus, sunt unii oameni care au „băgarea beţelor în roate” ca metodă de lucru şi vocaţie nesaturată! Şi sunt unii care zilnic se hrănesc din astfel de fapte şi apoi, după o zi foarte rodnică într-o astfel de activitate, merg la culcare, aparent, destul de liniştiţi. Este zdrobitor pentru inimă când eşti victima celui pe care tu îl priveai ca apropiat, prieten sau vecin, şi el, tocmai el, ţi-a fost mereu potrivnic!

Oare de ce nu ne iubim între noi? Oare de ce suntem invidioşi pe reuşita celuilalt? De ce nu vedem cu ochi buni şi inimă generoasă că un altul poate fi mai bun, mai capabil, mai sus decât noi?

Acestea şi multe altele mi-au fost întrebările când am ajuns pe creasta muntelui de unde au voit să-l arunce pe Isus în prăpastie. Şi cine au fost cei care au vrut să facă aceasta? Vecinii lui, consătenii lui, cei care s-au bucurat de el, de prezenţa şi poate de minunile lui. Oare de ce nu s-au entuziasmat văzând că dintre ei, tocmai dintre ei, s-a ridicat unul atât de mare, unul atât de înţelept, unul atât de puternic?

Cu inima încărcată de bucuria transfigurării am început să coborâm muntele Tabor. Ne-am îndreptat spre locul unei mari minuni: Nain.

 11 Îndată după aceea Isus s-a dus într-o cetate numită Nain. Mergeau împreună cu el discipolii şi o mare mulţime. 12 Când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, şi aceasta era văduvă; şi multă lume din cetate era cu ea. 13 Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” 14 Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Şi a spus: „Tinere, îţi zic, scoală-te!” 15 Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale. 16 Pe toţi i-a cuprins teama şi-l preamăreau pe Dumnezeu zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. 17 Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudeea şi în toată regiunea dimprejur.

Această localitate, Nain, este menţionată numai aici în Biblie. Este o localitate situată la 9 km sud-est de Nazaret, pe locul actualului Nain. Din păcate biserica era închisă pentru renovare. Cum spunea părintele Iosif, era şi timpul unei astfel de intervenţii, după o lungă vreme (1oo şi ceva de ani!) de părăsire, fără nicio restaurare, biserica fiind construită de franciscani în 1881. Cu siguranţă când voi reveni pe pământul sfânt biserica va fi strălucitoare, o adevărată casă a Domnului. De fapt, sper că va fi exact ceea ce înseamnă numele de Nain care în traducere înseamnă gratios.

Peste drum de (orice) biserică este (mereu) o moschee. De fapt, acest sat este acum în întregime musulman.

Mă gândesc la învierea tânărului, la strigătele mulţimii, la bucuria de a te simţi vizitat de Dumnezeu, de unsul său. Ce sentimente înălţătoare. Ce puternică îţi devine convingerea că şi tu, adică şi eu, pot învia. Domnul face învierea noastră posibilă, Domnul intervine atunci când totul pare pierdut. Toate ne vin de la Domnul şi merită să strigăm şi noi cu mulţimile: Domnul ne-a vizitat şi ne-a mângâiat.

Însă entuziasmul recunoştinţei se stinge şi se aşterne un val de tristeţe pentru că, la mai puţin de jumătate de oră de mers cu autocarul, începem să urcăm pe colina de unde consătenii lui Isus au vrut să-l arunce în prăpastie.

Isus s-a întors în Galileea, cu puterea Duhului, şi faima lui s-a răspândit în tot ţinutul dimprejur. 15 Iar el învăţa în sinagogile lor şi era lăudat de toţi. 16 A venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi a intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, şi s-a ridicat ca să citească. 17 I s-a dat cartea profetului Isaia şi, deschizând cartea, a găsit locul în care era scris:

18  Duhul Domnului este asupra mea:
pentru aceasta m-a uns
să duc săracilor vestea cea bună;
m-a trimis să proclam
celor închişi eliberarea
şi celor orbi recăpătarea vederii,
să redau libertatea celor asupriţi;
19  Să vestesc un an de îndurare al Domnului.
20 A închis apoi cartea, a dat-o slujitorului şi s‑a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă erau îndreptaţi spre el. 21 A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre”. 22 Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif?” 23 Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta». 24 Adevăr vă spun că nici un profet nu este acceptat în patria sa 25 şi adevărat vă spun, că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete pe tot pământul, 26 dar Ilie nu a fost trimis la nici una dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman sirianul”.
28 Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 Sculându-se, l-au scos afară din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. 30 Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo (Lc 4,14-30).

E atât de pătrunzător ceea ce notează evanghelistul în altă parte: „Până şi Isus se mira de necredinţa lor” (Mc 6,6). L-au surprins până şi pe Dumnezeu cu împietrirea inimii lor!

Mi-e inima mică şi tristă la gândul că el a fost aici, a crescut împreună cu ei, a mâncat împreună cu ei, le-a vorbit, le-a vindecat fii şi fiice, poate chiar le-a înviat morţii, le-a făcut bine, tot binele. Iar ei ce i-au făcut? L-au dus pe creasta muntelui ca să-l arunce în prăpastie, să-l omoare. Ah, de inimă împietrită şi nerecunoscătoare mântuieşte-mă, Doamne!

Aici pe „muntele prăpastiei” mi-am amintit de momentele când nu am fost recunoscător pentru harurile primite. Când nu am preţuit oamenii mai buni decât mine de la care aş fi avut o mulţime de lucruri de învăţat. Mi-am amintit când am dispreţuit ajutorul Domnului şi al oamenilor mai buni, cu o inimă mai înflăcărată, cu o minte mai sclipitoare. Aici mi-am amintit că deseori am fost şi eu prăpăstios…

Fereşte-ne, Doamne, de nerecunoştinţă faţă de binele primit şi de invidie faţă de cei care sunt mai buni decât noi!

Am admirat împrejurimile şi tot ceea ce oferea acest loc înalt, am făcut câteva fotografii şi am coborât să luăm prânzul… Trebuia să ne întărim, urma un punct central: casa Mariei şi a lui Iosif. Şi mai ales, urma sfânta Liturghie, sfânta şi dumnezeiasca Euharistie în Nazaret!

Anunțuri

2 răspunsuri to “Iubirea răsplătită cu invidie: colina cetăţii Nazaret!”

  1. viorica said

    Multumesc, Domnului si sfintiei voastre parinte, caci prin aceste imagini vad o particica din pamantul Sfant, pe unde a umblat Mantuitorul, pana voi simtii aceste locuri sub picioarele mele. „Fereste-ne, Doamne, de nerecunostinta fata de binele primit si de invidie fata de cei care sunt mai buni decat noi!”Amin!

    • Laurentiu said

      În bunătatea sa, providenţa divină va rândui ca şi paşii dvs. să calce Pământul Sfânt. Mântuietorul să vă dea curaj şi să vă umple de speranţă. Mergem spre Ierusalim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: