Prea târziu te-am iubit…

Biserica a rezervat această zi de 2 octombrie comemorării celui ce ne stă mereu alături: îngerul nostru păzitor. Iată un fragment din rugăciunea acestei zile:

Să te păzească pe toate căile tale

 El va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale (Ps 90[91],11). Să-i mulțumească Domnului pentru milostivirea sa și pentru minunile sale față de fiii oame­nilor. Să-i mulțumească și să spună între nea­muri că mari lucruri a făcut Domnul pentru ei. O, Doamne, ce este omul, că te îngrijești de el sau că te gândești la el? Te gândești la el, te interesezi de el, ai grijă de el. În sfârșit, i-l trimiți pe Unicul-născut al tău, faci să coboare asupra lui Duhul tău, îi promiți și vederea feței tale. Și pentru a demonstra că cerul nu neglijează nimic din ceea ce ne provoacă fericire, ne pui alături acele duhuri cerești, ca să ne ocrotească, să ne instruiască și să ne călăuzească.
El va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale. Câtă reverență trebuie să trezească aceste cuvinte în tine, câtă devoțiune să-ți dea, câtă încredere să reverse în tine! Reverență, datorită prezenței, devoțiune, datorită bunăvoinței, încredere, datorită ocrotirii. Așadar, sunt prezenți, și sunt prezenți la tine, nu numai cu tine, ci și pentru tine. Sunt prezenți pentru a te ocroti, sunt prezenți pentru a te bucura de ei. Chiar dacă îngerii sunt simpli executanți ai poruncilor divine, trebuie să le fim recunoscători și lor, pentru că ascultă cu atâta iubire de Dumnezeu pentru binele nostru.
Așadar, să fim evlavioși, să fim recunoscători acestor ocrotitori așa de mari, să-i iubim și noi, să-i cinstim atât cât putem și atât cât trebuie. Întreaga iubire și întreaga cinste să meargă la Dumnezeu, de la care derivă în între­gime ceea ce este al îngerilor și ceea ce este al nostru. De la el vine capacitatea de a iubi și de a cinsti, de la el vine ceea ce ne face vrednici de iubire și de cinste.
Fraților, să-i iubim cu drag pe îngerii lui Dumnezeu, ca pe aceia care vor fi, într-o zi, împreună-moștenitori cu noi, fiind, între timp, călăuzele și tutorii noștri, consti­tuiți și puși în fruntea noastră de Tatăl. Acum suntem fii ai lui Dumnezeu. Suntem, chiar dacă acum nu înțele­gem în mod clar, deoarece suntem încă niște copii sub conducerea administratorilor și a tutorilor și, prin urmare, nu ne deosebim deloc de slujitori.
De altfel, chiar dacă încă suntem copii și ne rămâne un drum așa de lung și așa de periculos, de ce să ne temem dacă avem ocrotitori așa de mari? Nu pot fi învinși, nici seduși și cu atât mai puțin nu pot să seducă ei, care ne păzesc pe toate căile noastre. Sunt fideli, sunt înțelepți, sunt puternici. De ce să tremurăm? Doar să-i urmăm, să stăm aproape de ei și să rămânem sub ocrotirea Dumnezeului cerului.

Despre îngerul păzitor puteţi citi mai multe AICI!

Din Predicile sfântului Bernard, abate
(Pred. 12 in psalmum Qui habitat, 3.6-8: Opera omnia, Edit. Cisterc. 4 [1966], 458-462)