Vai mie…


Vestirea Evangheliei„Adevărul dumnezeiesc nu e făcut să treacă neobservat,
să fie ţinut în umbră:
el trebuie, dimpotrivă, să lucreze ca un reper puternic,
să iradieze asupra celor din preajmă”
(Parabolele lui Isus – Adevărul ca poveste, Andrei Pleşu, 59).

Sunt fascinat la gândul unui om care a străbătut mai mult de 100.000 de km pe jos în 12 ani (era secolul al XVI-lea) ca să ducă vestea cea bună a mântuirii la cei străini de Dumnezeu. Cum să nu fie numit patronul misiunilor un om care deşi a trăit puţin (1506-1552) a evanghelizat teritorii din India, Ceylon, Japonia, insulele Moluce. Deşi era născut în Spania, sfântul acestei zile, Francisc Xaveriu, a studiat la Paris şi a fost sfinţit preot la Roma. Însă indiferent unde a mers, un singur gând la însoţit: „Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16). Viaţa sa a făcut ca adevărul dumnezeiesc să fie observat, să fie îndrăgit. Sfântul Francisc a răspândit o lumină care radiază şi astăzi. Mulţi privesc spre viaţa sa ca înspre o cetate aşezată pe munte.

Cuvintele apostolului Paul au astăzi altă rezonanţă în inima mea: vai mie dacă nu vestesc evanghelia. Meditând vieţile sfinţilor înţelegem mai bine acest strigăt al apostolului, necesitatea de a fi mărturisitori ai evangheliei: nimic nu e mai presus de vestirea evangheliei, nici o preocupare nu trebuie să ne abată de la acest ţel.

De multe ori m-am aşezat în faţa sfintei Scripturi şi am citit capitolul 25 din Evanghelia după sfântul Matei. La sfârşitul lumii, ne spune Isus, sunt multe criterii după care vom fi judecaţi şi ni se va hotărî veşnicia: grija faţă de cei flămânzi, însetaţi, străini, săraci, bolnavi, închişi. Însă încerc să mi-l imaginez pe Isus făcând un rezumat la toate acestea şi, plin de bucurie, spunând doar atât: „Veniţi, binecuvântaţii tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi încă de la crearea lumii, căci aţi vestit evanghelia”. Căci, în fond, aşa se vesteşte evanghelia: te apropii de cel în lipsuri, de cel bolnav, de cel închis, te aşezi lângă el, te faci pritenul său, însoţitorul său. Mai presus de cuvinte, evanghelia se vesteşte prin fapte.

Cred că în această zi prinde contur un adevăr: nu poţi vesti evanghelia fără să faci un pas spre celălalt, fără să te mişti spre aproapele. Îmi vine în minte imaginea unei mari sfinte a timpului nostru, maica Tereza de Calcutta: o văd aplecată asupra unui bolnav, curăţându-i rănile, bandajându-le. Ea radiază de fericire şi vesteşte evanghelia chiar dacă nu rosteşte niciun cuvânt.

Mare este harul pe care ţi-l oferă Dumnezeu atunci când îţi dai seama câte posibilităţi ai de a vesti evanghelia acolo unde eşti. Tot ce trebuie să faci e să dai mărturie prin viaţa ta despre Cristos, chiar dacă nu vorbeşte despre el. Mi-e plină mintea de imagini, de oameni care au reuşit să fascineze prin felul lor simplu de a fi. Ei sunt martorii adevărului că poţi vesti evanghelia şi mergând pe stradă şi făcând cumpărături şi vizionând un film şi ascultând muzică şi fiind într-un moment de destindere sau distracţie şi absolut oricând.

Revin la judecata finală descrisă în Evanghelia după Matei şi-l ascult pe Isus cum strigă plin de durere, dar hotărât: „Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! Căci nu aţi vestit evanghelia”. Este greu de realizat acest tablou, cu Isus strigând cu mâhnire, dar şi cu fermitate această sentinţă de condamnare. Imaginea noastră despre el este cea a Fiinţei cu inima blândă şi smerită. Şi totuşi, cuvintele acestea le vor auzi cei care nu vestesc evanghelia. Şi cred că multora ne răsună în urechi şi reacţia lor: „Doamne, când nu am vestit evanghelia, când nu ţi-am slujit?” Chiar aşa: când nu am vestit noi evanghelia, că doar nu suntem cei mai păcătoşi de pe faţa pământului?!

Nu am vestit evanghelia atunci când nu am fost om, când am izgonit umanitatea din mine prin gândurile, cuvintele şi faptele mele; când am uitat că mai presus de orice eu trebuie să fiu om cu cei din jurul meu; când am uitat ce sunt: praf şi ţărână, doar o adiere de timp în scurgerea lui spre veşnicie.

Nu am vestit evanghelia când nu mi-am împlinit îndatoririle ce-mi revin din starea mea de preot. Nu l-am slujit pe Cristos şi evanghelia sa atunci când nu am fost ceea ce sunt. Dacă sunt preot trebuie să trăiesc ca un preot, să simt ca un preot, să vorbesc ca un preot etc. Trebuie să se vadă în tot ce mă alcătuieşte că sunt preot. Cel care este soţ, soţie, tată, mamă, învăţător, medic, politician, seminarist, student etc. nu vesteşte evanghelia când încalcă demnitatea misiunii sale şi se arată nepăsător faţă de cei încredinţaţi grijii sale, faţă de îndatoririle sale sau faţă de cei din jurul său.

Nu am vestit evanghelia atunci când nu am spus răului pe nume, când nu l-am arătat ca să poată fi evitat de ceilalţi. Tăcerea mea a consimţit păcatului altuia şi atunci nu l-am slujit pe Cristos, adevărul şi dreptatea sa.

Vai mie dacă tac atunci când celălalt greşeşte sau este prigonit pe nedrept!
Vai mie dacă îi resping pe oameni!
Vai mie dacă îmi întorc privirea de la cel ce-şi întinde spre mine mâna sa!
Vai mie dacă nu mă rog!
Vai mie dacă bârfesc!
Vai mie dacă fur!
Vai mie dacă fac fapte necurate!
Vai mie dacă mint!
Vai mie dacă poftesc ceea ce nu este al meu!
Vai mie dacă sunt leneş!
Vai mie dacă Isus Cristos nu face parte din viaţa mea!
Vai mie dacă mă ruşinez de cele sfinte, dacă refuz să merg la biserică!
Vai mie dacă scandalizez!
Vai mie dacă nedreptăţesc!
Vai mie dacă sunt lacom şi avar!
Vai mie dacă preţuiesc lucrurile mai mult decât oamenii!
Vai mie dacă nu iau apărarea celui slab!
Vai mie dacă-mi uit părinţii şi binefăcătorii!
Vai mie dacă neglijez sacramentele!
Vai mie dacă uit de Dumnezeu!
Vai mie dacă nu meditez la lucrurile de pe urmă: moartea, judecata, iadul şi raiul.
Vai mie dacă nu iau apărarea celui slab!
Vai mie pentru că făcând aceste lucruri rele, de fapt, nu am vestit evanghelie!
Şi atunci: vai mie!

Şi vai mie dacă astăzi meditez aceste lucruri şi mâine le uit!

Categorii:Francisc Xaveriu, Predici si meditatiiEtichete:,

7 comentarii

  1. Dacă-ntr-o zi n-am citit, meditat, ascultat, discutat, răspândit, împărtăşit ”UN CUVÂNT” măcar semenilor noştri , ziua respectivă este o zi pierdută!!!… Dac-am realiza acest lucru, omenirea s-ar transforma intr-o coloană uriaşă cu direcţia spre DOMNUL, STĂPÂNUL CERULUI şi al PĂMÂNTULUI… Ce bine-ar fi !…

    Apreciază

    • Poate Domnul va rândui şi în viaţa noastră o astfel de zi: o zi trăită doar pentru Domnul. Sau măcar o zi în care toată lumea se opreşte pentru o clipă ca să-şi amintească de cel care veghează paşii noştri. Noi trăim plini de speranţă şi credinţă aşteptând ziua iubirii lui Dumnezeu.

      Apreciază

  2. Intr-adevar Maica Tereza de Callcuta a fost un om deosebit ,cine mai face asemenea fapte in zilele noastre? cred ca putini sunt in stare sa se dedice asa sufleteste celor saraci cum a facut ea…Domnul sa-i dea un Rai luminat!!

    Apreciază

    • Cu tot respectu stimabile,…! Scuzati-ma dar nu va impartasesc entuziasmul ! E placut sa stai la caldurica si sa faci proza care sa sune frumos sa inflacareze inimile ! Dar e mai greu sa stai cu plebea sa iei scuipati intre ochi,sa auzi insinuari obscene cand treci in reverenda pe linga tribali refractari care s-au degradat la stadiul de sub-oameni ! As vrea sa va vad vestindu-le lor adevarul Evangheliei.Sa vezi suflete care pier si sa-ti tremure inima in tine pentru omul care a venit la tine in pragul suicidului ca va zace in temnitele iadului alaturi de tine ca preot ! ”Da,e usor a scrie versuri” Limitati-va la profesia dumeavoastra ! Dumnezeu sa va ajute !

      Apreciază

      • Când eram seminarist, i-am înaintat părintelui Rector o cerere prin care îmi exprimam dorinţa de a merge misionar în Africa. Îmi doream mult o experienţă pastorală în acele locuri. Părintele Rector mi-a ascultat cu atenţie rugămintea şi a urmărit izvorul acelei dorinţe, după care mi-a spus aceste cuvinte: „E important ce vrei tu de la Biserică, adică ce misiune vrei tu ca ea să-ţi încredinţeze, dar mult mai important este ce vrea Biserica de la tine”… Şi n-am plecat în Africa. Am primit altă misiune. Între timp, e adevărat, acel zel şi acea înflăcărare misionară pe care le simţeam atunci au mai scăzut, dar asta nu înseamnă că nu am trăit multe situaţii care se regăsesc în descrierile dvs. Multe din ele le-am trăit când m-am ocupat de pastoraţia celor din spitale (am mers timp de mai bine de doi ani, la toate spitalele din Iaşi, inclusiv Socola sau cel de la Grajduri… unde sunt şi oamenii despre care vorbiţi dvs.). Multe le-am trăit şi în timpul „pastoraţiei” făcute în penitenciare, unde iarăşi sunt oameni despre care vorbiţi dvs.
        Poate că nu trebuie să mergi în Africa, în Islanda, în Somalia sau în America pentru a întâlni oameni care te scuipă, te înjură, te dispreţuiesc etc. Poate e suficient să ieşi pe stradă. Sau e suficient să scrii ceva pe net… şi deja stârneşti reacţii. Important este să mergi, să faci, să nu te descurajezi, indiferent de reacţii (cf. Lc 6,26).
        Nu cred că sunt un „om care stă la căldurică”. Sunt doar un preot care se „limitează la profesia lui” – de a vesti evanghelia – şi care speră în ajutorul lui Dumnezeu. Iar dacă există internet şi blog şi facebook, de ce să nu fie vestită evanghelia şi aici?
        Domnul să ne binecuvânteze şi să ne rânduiască zilele în pace şi „bună-înţelegere”!

        Apreciază

    • Aveti dreptate ! Santeti un om cu coloana vertebrala,si trairile dumneavoastra sunt autentice ! Eu am gresit,este usor – in cazul meu – sa fac comentarii din umbra anonimatului ! Sant oameni care poarta cu ei munti si oceane de suferinta,le tamatuieste Domnul nostru Iisus Hristos,dar totul este precum un perpetuum mobile,ce te aduce la epuizare .Nu sant un om care sa aruc cuvinte la intamplare !Retrag ce am scris si va cer iertare !Dumnezeu sa va ajute !

      Apreciază

      • Domnul să fie pururea ajutorul nostru. El să şteargă orice lacrimă din ochii noştri. El să fie tămăduitorul tuturor suferinţelor noastre şi să ne dea puterea de a ne purta crucea până la limanul fericirii veşnice.
        Poate că acesta este începutul unui dialog rodnic. Să stăm uniţi în rugăciune, unul pentru celălalt. Vă mulţumesc!
        Domnul să ne ajute şi să ne binecuvânteze în toate zilele vieţii noastre!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: