Îţi vreau binele

Deseori ne este dat să auzim din gura semenilor noştri diferite expresii prin care îşi manifestă faţă de noi (sau faţă de cei din jurul nostru) iubirea sau antipatia. Puţini sunt cei care rămân insensibili în momentul când cineva se apropie şi spune: „Îţi vreau binele. Vreau ca tu să înţelegi că ţin la tine şi că-mi doresc enorm de mult să fii bine!”. Şi apoi încep sfaturile. Dar împreună cu sfaturile vin şi dovezile acelei iubiri. În general, suntem înzestraţi cu un dar minunat, acela de a detecta prefăcătoria şi falsitatea şi de a le diferenţia de adevărata grijă, de adevăratele sentimente.

Cu toate că trăim înconjuraţi de zeci de oameni, unii poate chiar de sute (în funcţie de locul unde lucrează sau studiază şi de modul în care-şi petrec ziua), nu ne este dat să auzim prea des aceste cuvinte: îţi vreau binele. Cei dragi ni le spun odată şi ele au un termen îndelungat de garanţie. Probabil rămân valabile până la următoarea încercare sau dificultate. Însă noi ştim şi simţim, chiar dacă ei nu ne spun, că într-adevăr ne vor binele.

Şi totuşi, în viaţa unora, cineva strigă zilnic: „îţi vreau binele”. Ba chiar mai mult decât zilnic, strigă clipă de clipă: „vreau ca tu să fii bine. Eu pentru aceasta m-am născut: ca tu să fii bine”. Citind şi meditând evanghelia acestei zile putem înţelege mai profund menirea lui Cristos: binele nostru. Notează evanghelistul Matei: „Isus străbătea toată Galileea învăţând, predicând Evanghlia şi vindecând orice boală şi orice neputinţă în popor” (Mt 4,23). Isus predica strigând: „Faceţi pocăinţă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt 4,17). Nu există alt motiv pentru care să ne gândim la naşterea, viaţa, moartea şi învierea lui Cristos decât binele nostru. Dorinţa de a ne vindeca, de a ne face bine l-a scos din înaltul cerului şi l-a aşezat într-un trup pe Dumnezeu şi astfel în Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, noi avem pe cineva care ne spune neîncetat: îţi vreau binele.

Oare de ce atunci ne temem de Cristos? Oare de ce stăm la distanţă de el? Oare cu care alt om procedăm la fel? Oare mai ţinem la distanţă pe cineva care nu doar că ne spune, dar ne şi dovedeşte că ne vrea binele? În afară de el, pe nimeni. Pe toţi ceilalţi îi primim, îi vizităm, le facem cadouri, îi surprindem şi în diferite moduri ne manifestăm recunoştinţa faţă de iubirea lor. E ciudat că în braţele unora ne aruncăm fără şovăire (şi apoi suntem dezamăgiţi şi suferim!), însă lui Cristos îi întoarcem spatele (deşi el nu dezamăgeşte niciodată!). Cu Cristos procedăm diferit: ne permitem să-l neglijăm zile, luni, ani; îndrăznim să rămânem reci la toate declaraţiile şi dovezile sale de iubire; stăm nepăsători când vine în şoapta conştiinţei şi ne mărturiseşte grija sa faţă de noi.

Poate că nu am înţeles (deşi e puţin probabil!) de ce a venit. Mai degrabă decât a fi o neînţelegere este o neîncredere: nu credem şi nu ne încredem în sinceritatea iubirii sale. Nu suntem convinşi că a venit pentru binele nostru. Ba mai mult, nu suntem convinşi că a rămas cu noi pentru binele nostru, asta după ce a suferit, a murit şi a înviat.

Oare nimic din profeţiile lui Isaia nu ne atinge? Să medităm ce spune profetul despre rostul lui Isus în lume, textul de la Oficiul lecturilor de astăzi:

„Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea,

căci Domnul m-a uns

şi m-a trimis să le aduc săracilor vestea cea bună,

să-i vindec pe cei cu inima zdrobită;

să le vestesc celor închişi eliberarea

şi celor prinşi în război libertatea;

să dau de ştire un an de milostivire al Domnului

şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru;

să-i mângâi pe toţi cei întristaţi;

să aduc alinare celor care plâng în Sion;

să le pun pe cap o coroană împărătească

în locul cenuşii de pocăinţă,

să le schimb veşmântul de doliu

cu untdelemnul bucuriei,

să le pun haine de sărbătoare în locul disperării (Is 61,1 şu).

Domnul e cel care ne strigă în această dimineaţă: „îţi vreau binele. Vreau ca săptămâna acesta să o începi frumos, plin de speranţă, convins că există cineva dispus oricând să moară din iubire faţă de tine. Există cineva care stă mereu cu braţele larg deschise care să te cuprindă într-o îmbrăţişare care alungă teama, tristeţea, disperarea. Există cineva care te iubeşte şi nu ai de ce să te mai temi. Niciodată. Eu, Domnul, îţi vreau binele”.

Harul Domnului să fie asupra noastră ca să auzim strigătul său şi să ne deschidem larg inima pentru a primi binecuvântarea şi iubirea sa în această zi, în această săptămână. El trece prin viaţa noastră pentru a ne face binele.