Prea târziu te-am iubit…

După articolul din zilele trecute (Al cui e acest chip?), unii mi-au spus că încurajez cerşetoria. Poate. Dar, repet, nu despre cerşetori era vorba, ci despre noi, „Ceilalţii” (tot cu doi de „i”). Nu vreau să încurajez cerşetoria. Nu-mi plac cerşetorii care sunt încă buni de muncă. Însă mi se rupe inima când văd bătrânii neputincioşi că mor de foame sau din lipsă de medicamente. E dureros când văd copiii care ar fi trebuit să fie la şcoală sau în vreun loc călduros că stau desculţi, în zăpadă şi fac bani… pentru părinţii lor (sănătoşi şi buni de muncă, dar… leneşi!), sau uneori chiar pentru ei, pentru că nu mai au pe nimeni, decât vreo 5-6 fraţi mai mici şi un tată în puşcărie pentru că şi-a omorât soţia. Aşadar, nu, nu cerşetoria o încurajez, ci generozitatea celorlalţi. Despre inima noastră e vorba şi în articolul din zilele trecute şi în meditaţia pe care o scriu acum. De fapt, nu atât despre inima noastră, cât mai ales despre modul în care ne trăim viaţa ca să dobândim mântuirea, viaţa veşnică.

Oricum, indiferent despre ce scriu eu, nimeni nu e obligat să ofere ceva cuiva. Toţi însă suntem obligaţi să nu judecăm. Să nu arătăm cu degetul. Dacă nu vrei, nu dai nimic şi gata. Dar nu râzi, nu dispreţuieşti, nu faci glume proaste şi răutăcioase. Şi asta sigur nu o faci dacă-ţi aminteşti de parabola lui Isus cu „Lazăr cel sărac şi bogatul” (Lc 16,19-31). Poate ne prinde bine să recitim din când această parabolă împreună cu capitolul 25 din Evanghelia după Matei. Poate e bine să ne amintim acea voce care poate răsuna într-o zi pentru noi: „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii, iar Lazăr cele rele; acum însă el este aici fericit, tu însă suferi” (Lc 16,25). Domnul să ne ferească de un asemenea reproş. Dar…uneori uităm că viaţa e mai mult decât ceea ce avem pe acest pământ.

Aşadar, gândul mi-e spre inima noastră care trebuie să fie plină de generozitate. Dacă ai puţin, din puţinul tău dă şi celuilalt. Să ne amintim de exemplul din Vechiul Testament, cu văduva şi cu Ilie: a împărţit din puţinul ei cu profetul Domnului şi i s-a întâmplat o minune, nu a dus lipsă de hrană până nu a trecut seceta. Dacă ai mult, fii generos, foarte generos. Poate e bine ca unii (care tot adună!) să aibă scris undeva mare, dar mare de tot, eventual cu litere fosforescente ca să vadă şi când e întuneric: „Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai adunat, ale cui vor fi?” (cf. Lc 12,20).

Despre generozitatea sau despre faptele de milostivire trupească am vrut să vorbesc. Când am privit un sărac am simţit că-mi spune: „nu, nu vreau să mă iubeşti, să-ţi fiu drag, să mă transformi în prietenul tău. Ţi-ar fi greu la cum arăt, la cum miros, la cât de greu sau urât vorbesc. Dar dă-mi, te rog, doar o bucăţică de pâine. Atât. Vreau şi eu să trăiesc”. Cer atât de puţin, iar noi (uneori sub pretextul că nu încurajăm cerşetoria!) suntem atât de zgârciţi!

Şi mai e ceva pentru care scriu. Scriu ca să ispăşesc acele zile gând am fost eu zgârcit, când nu am împărţit cu ceilalţi, când nu înţelegeam valoarea dăruirii. Scriu ca să compensez în mine zilele când mă bucuram doar când primeam, zilele egoismului, ale zgârceniei, ale dorinţei de a avea numai pentru mine, zile ale copilăriei şi ignoranţei mele spirituale. Scriu pentru că şi aceasta este o dăruire şi am fost învăţat că „dăruind, voi dobândi”. Da, doar dăruind vom dobândi.

Să nu uităm cuvântul Domnului: cui i s-a dat mult, mult i se va cere. Şi cui i s-a dat şi mai mult şi mai mult i se va cere (cf. Lc 12,48).

De fapt, e chiar cuvântul Domnului din această zi care ne învaţă: „Dacă spune cineva: «Îl iubesc pe Dumnezeu», iar pe fratele său îl urăşte, este un mincinos! Pentru că cine nu iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, cum poate să-l iubească pe Dumnezeu, pe care nu-l vede? Aceasta este porunca pe care am primit-o de la el: „Cine îl iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său” (1In 4,20-21). Cred că textul acesta din Ioan spune tot esenţialul, mai ales pentru cei care umblă sub numele de „iubitori de Dumnezeu”. Cum spunea deseori sfântul Augustin: „Drumul nostru spre Împărăţia cerurilor, spre Dumnezeu, trece prin viaţa aproapelui”.

Joi, 10 ianuarie 2013 

10 ianuarie
Ss. Agaton, pp.; Grigore de Nyssa, ep.; Paul, primul pustnic

 

LECTURA I
Cine iubeşte pe Dumnezeu, acela să iubească şi pe fratele său.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,19-5,4
Preaiubiţilor, ¹⁹ noi îl iubim pe Dumnezeu fiindcă el ne-a iubit cel dintâi. ²⁰ Dacă spune cineva: «Îl iubesc pe Dumnezeu», iar pe fratele său îl urăşte, este un mincinos! Pentru că cine nu iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, cum poate să-l iubească pe Dumnezeu, pe care nu-l vede? ²¹ Aceasta este porunca pe care am primit-o de la el: „Cine îl iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său”. ^5,1 Oricine crede că Isus este Cristos, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe cel care a născut, îl iubeşte şi pe cel care s-a născut din el. ² Din aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile lui. ³ Căci dragostea lui Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile lui; iar poruncile lui nu sunt grele. ⁴ Pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea; şi credinţa noastră este aceea care ne-a făcut să învingem lumea.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 71,1b-2.14 şi 15bc.17 (R.: cf. 11)
R.: Doamne, te vor adora toate neamurile pământului.
^1b Dumnezeule, dăruieşte împăratului puterile tale
şi înzestrează cu sfinţenia ta pe fiul împăratului,
² şi el va judeca pe poporul tău cu dreptate
şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.

¹⁴ Îi va scăpa de asuprire şi silnicie
şi sângele lor va fi scump înaintea lui.
¹⁵ Să i se înalţe rugăciuni
şi să-l binecuvânteze în fiecare zi. R.

¹⁷ Numele lui va dăinui în veci,
cât va fi soarele.
În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului
şi toate popoarele îl vor preamări. R.

VERS LA EVANGHELIE Lc 4,18-19
(Aleluia) Domnul m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia;
să propovăduiesc celor închişi eliberarea. (Aleluia)

EVANGHELIA
Astăzi s-a împlinit această Scriptură.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,14-22a
În acel timp, ¹⁴ Isus, împins de puterea Duhului Sfânt, s-a întors în Galileea şi s-a dus vestea despre el în tot ţinutul dimprejur. ¹⁵ Învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. ¹⁶ Apoi a venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi după obiceiul său, a intrat într-o zi de sâmbătă în sinagogă şi s-a ridicat să citească. ¹⁷ I s-a dat cartea profetului Isaia. Deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: ¹⁸„Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor prinşi în război eliberarea şi celor orbi vederea, să dau celor asupriţi libertatea ¹⁹ şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. ²⁰Închizând cartea şi dând-o slujitorului, s-a aşezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui. ²¹ Atunci a început să le spună: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi”. ²² Toţi îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura lui.

Cuvântul Domnului