Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Pescarul de oameni

Posted by Paxlaur pe 14/01/2013

Lacrimile sfântului Petru

Lacrimile sfântului Petru

„Mă tem de Dumnezeu care trece pe lângă mine şi cu o străfulgerare îmi luminează mintea, arătându-mi calea, şi care, dacă eu resping această vizită a lui, poate, nu se va mai întoarce cu lumina lui niciodată, şi astfel voi rămâne în beznă, dezorientat şi expus rătăcirii, şi în final osândei”, spunea sfântul Augustin. Da, mă tem ca nu cumva Dumnezeu să treacă pe lângă mine, eu să nu-l observ, el să meargă mai departe şi să nu se mai întoarcă niciodată. Atunci eu ce mă voi face? Cum aş putea să-mi imaginez acum viaţa mea fără Dumnezeu?

Mă uit la apostolii din evanghelie şi rămân fascinat. Le-a spus doar atât: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mc 1,17). Şi ei s-au ridicat „îndată” şi au mers după el. Ce or fi înţeles ei atunci din acest cuvânt? Cum adică „pescari de oameni”? Încerc să-mi imaginez cum ar fi să mă trezesc cu cineva că trece pe lângă mine şi-mi spune aceste cuvinte, aşa, din senin. Şi asta fără să ştiu cine e şi cu ce se ocupă. Cum ar fi să mergi astăzi pe malul unui lac şi să începi să chemi oameni cu astfel de cuvinte? Cel mai probabil ai fi luat de nebun.

Nu ştiu ce au înţeles ucenicii, dar nu mă mai satur să-i admir pentru curajul lor şi pentru intuiţia pe care au avut-o de a merge după Isus. Au simţit că e ceva mai bun, că merg spre o altfel de viaţă, o altfel de ocupaţie. Au lăsat îndată totul şi au plecat să devină „pescari de oameni”. Au plecat să adune oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu. Au mers şi după un timp de pregătire au devenit ecoul acelui strigăt: „Timpul s-a împlinit; împărăţia lui Dumnezeu este aproape: convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1, 15). Şi ca mărturia lor să fie credibilă şi-au dat viaţa pentru acest adevăr. Spunea cineva că „am încredere doar în oamenii care sunt gata să moară pentru adevărul pe care-l mărturisesc”.

Încerc să-mi amintesc cum s-au petrecut lucrurile în viaţa mea şi să înţeleg cum am ajuns şi eu să merg după el în încercarea de a deveni „pescar de oameni”. Pe el nu l-am auzit niciodată şi nu mi-a adresat direct niciun cuvânt. Nu sunt şi nu am fost pescar şi nu prea am darul de a sta şi aştepta să prind peşte. Şi totuşi…m-a chemat. S-a folosit de oameni, de situaţii şi încet, încet (cu o admirabilă răbdare şi insistenţă!) m-a făcut ucenicul său. Nu l-am înţeles niciodată de ce m-a ales. Nici acum nu-l înţeleg în totalitate. Este un dar pe care mi l-a făcut şi un mister care mă va însoţi toată viaţa. Caut printre chemările ucenicilor să găsesc una care să mi se potrivească. Cred că cel mai bine mă regăsesc în chemarea lui Natanael (cf. In 1,43-51). Au fost alţii care m-au dus la Isus, alţii care au venit şi mi-au spus: „Există cineva care te va fascina! Vino să-l vezi”. Mi-a fost drag când l-am întâlnit, când am conştientizat ce a făcut pentru mine. Dar nu atât de drag pe cât ar fi meritat. A fost convingător, dar nu într-atât încât să nu mă mai îndepărtez niciodată de el. Cred că l-a rătăciri mă asemăn mai mult lui Petru (de fapt, nu prea avem în evanghelii menţionate rătăcirile apostolilor, momentele lor de îndoială, de trădare. Ştim doar de Iuda şi de Petru. Iar între cei doi, îmi place să cred că, fără niciun merit din partea mea, ci sprijinit tare de harul celui mult iubitor de oameni, nu am ajuns atât de jos ca Iuda).

Asemenea lui Petru m-am aventurat deseori în tot felul de fapte şi expresii de genul: „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi scandaliza niciodată…. Chiar dacă ar trebuie să mor împreună cu tine, nu te voi renega” (Mt 26,33.35). Şi la puţin timp mă comportam de parcă nu l-aş fi întâlnit niciodată pe „Omul acela”, de parcă eu şi el nu ne-am fi cunoscut, de parcă Omul-Dumnezeu nu ar fi exista, nu m-ar fi chemat, nu mi-ar fi oferit prietenia şi ajutorul său. Cred că şi rătăcirile îşi au rostul lor. Deşi poate ar fi fost mai bine să nu cunoaştem rătăcirea. Dar poate că aşa am învăţat să preţuim mai mult iertarea şi iubirea lui. Poate aşa i-am înţeles mai mult răbdarea şi statornicia. Poate aşa am înţeles că parabola fiului risipitor şi a tatălui milostiv nu e doar o parabolă, ci este o relatare a vieţii noastre ce tocmai se desfăşoară: pe de o parte noi, fiii risipitori şi răzvrătiţi, plecaţi să prăpădim bunurile lui (harurile sale!) şi apoi dezamăgiţi de viaţa noastră; iar de cealaltă parte el, Dumnezeu Tatăl, mereu cu privirea îndreptată spre noi, în aşteptarea zilei în care ne vom întoarce, gata să ne alerge în întimpinare, să ne copleşească cu darurile sale, el bucuros că ne-a recăpătat, noi hotărâţi să-i slujim şi mai ales hotărâţi să-i înţelegem iubirea. Da, eu şi Dumnezeu vom rămâne pentru totdeauna o întâlnire interesantă, fascinantă, plină de imprevizibil.

Acum îmi vine în minte un tablou pe care l-am văzut în muzeul Louvre. Artistul (Giovanni Francesco Barbieri) a redat întâlnirea dintre Preacurata Fecioară Maria şi sfântul Petru care-şi plângea trădarea. Este expresiv chipul lui Petru, dar mângâietoare este şi privirea iertătoare a Mamei. Este ceea ce notează evanghelistul despre Petru după momentul trădării: „Şi, ieşind afară, a plâns amar” (Mt 26,75). Dar după acele lacrimi a fost mereu doar pescari de oameni. Ceea ce-mi doresc şi eu, ceea ce trebuie să facem şi noi: să atragem oamenii la Cristos, cel care ne-a chemat şi care strigă omului: „Vino după mine!”. Astăzi Cristos trece prin viaţa noastră şi ne cheamă să-l urmăm. Trece chiar pe acolo pe unde noi muncim, învăţăm, ne plimbăm, alergăm, scriem, dormim, visăm, iubim… Chiar şi prin locurile în care ne-am refugiat din cauza păcatelor noastre. Ne întinde mâna şi ne ridică, încurajându-ne ca pe cei din evanghelie: „Ridică-te şi mergi şi nu mai păcătui”.

Domnul să vegheze asupra noastră ca să întâlnim şi noi privirea sa iertătoare şi totodată să beneficiem de chipul duios al Preacuratei. Domnul să ne ajute să facem pocăinţă pentru păcatele noastre pentru că timpul s-a împlinit şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

https://www.youtube.com/watch?v=sqhZKMRGdKM

Luni, 14 ianuarie 2013 

Luni din saptamâna 1 de peste an
Sf. Felix de Nola, pr. m.

LECTURA I
Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul său.

Începutul Scrisorii către Evrei 1,1-6
1 După ce Dumnezeu în trecut a vorbit părinţilor noştri prin profeţi, în multe rânduri şi în multe chipuri,2 în acest timp de pe urmă ne-a vorbit şi nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate şi prin care a făcut lumea. 3 El, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu şi ţinând toate prin cuvântul său puternic, după ce ne-a curăţit de păcate, s-a aşezat de-a dreapta maiestăţii dumnezeieşti întru cele de sus. 4 El a ajuns cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai mare decât al lor. 5 Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: „Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut”, şi iarăşi: „Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi mie fiu?” 6 Dar când aduce în lume pe întâiul său născut, el zice: „Să i se închine lui toţi îngerii lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 96,1 şi 2b.6-7c.9 (R.: cf. 7c)
R.: Împreună cu îngerii să-l adorăm pe Domnul!
1 Domnul stăpâneşte: să se bucure pământul,
să tresalte de veselie insulele nenumărate!
2b Dreptatea şi judecata stau alături de tronul său. R.
6 Cerurile vestesc dreptatea lui
şi toate popoarele îi văd mărirea.
7c Cădeţi în genunchi în faţa lui, voi, toţi zeii. R.
9 Căci tu, Doamne, eşti preaînalt peste tot pământul,
şi tu eşti cu mult mai presus decât toţi zeii. R.

ALELUIAMc 1,15
(Aleluia) Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, spune Domnul;
întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie. (Aleluia)

EVANGHELIA
Întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20
14 După ce l-au arestat pe Ioan Botezătorul, Isus a plecat în Galileea, predicând evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. 15 El spunea: „Timpul s-a împlinit; împărăţia lui Dumnezeu este aproape: convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” 16 Trecând pe malul Lacului Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mreaja în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a zis: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. 18 Lăsându-şi îndată mrejele, ei l-au urmat. 19 Mergând ceva mai departe, a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui Iacob. Ei erau în barcă şi îşi pregăteau mrejele. 20 Isus i-a chemat imediat, iar ei l-au lăsat pe tatăl lor Zebedeu în barcă, împreună cu zilierii lui, şi au plecat după Isus.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

4 răspunsuri to “Pescarul de oameni”

  1. Roza M. said

    Parinte Laurentiu va doresc un sacerdotiu binecuvantat.
    Domnul sa va copleseasca cu toate harurile Sale, sa va intareasca in incercarile inerente vocatiei dvs.
    Fiti sigur ca daca El v-a ales sa fiti „pescar de oameni” va va si ajuta sa-L slujiti cu multa iubire si fidelitate.

    • Laurentiu said

      Mulţumesc mult pentru acest gând de încurajare şi pentru fiecare rugăciune pe care o faceţi pentru preoţi. Domnul să reverse binecuvântarea sa asupra întregii Biserici, asupra preoţilor şi laicilor, pentru ca să avem curaj în faţa încercărilor vieţii.
      Harul Domnului să fie pururea cu noi şi cu toţi cei dragi ai noştri.

  2. Emil Bejan said

    Chemarea DOMNULUI rămâne pentru fiecare om, cea mai importantă chemare a vieţii… Poate fi făcută o singură dată, şi dacă vegherea nu-i de ”serviciu”, pierderea este ireparabilă… În cazul în care DOMNUL revine, în iubirea SA nemărginită, e musai să-i mulţumim pentru ”încercarea” de a ne mai lăsa ”şi anul acesta”, cine ştie, poate ”vom rodi” ceva… Trecerea DOMNULUI, nu ocoleşte niciodată drumurile noastre. EL ne caută pe fiecare în parte, ne cheamă… Unde suntem? Ce facem în acel moment? Cum reacţionăm la glasul SĂU?… Întrebări la care trebuie să răspundem personal. Prin tot ce faceţi, sunteţi un ”chemat”, părinte Laurenţiu şi mă bucur că asemenea lui Andrei sau Filip, doriţi să-L cunoaştem pe ISUS, cât mai mulţi… şi pentru asta nu pot decât să spun mulţumesc…

    • Laurentiu said

      Vă mulţumesc mult pentru această mărturie şi pentru aceste întrebări care sper să ajungă în cât mai multe inimi. De fapt, nu atât întrebările trebuie să ne preocupe, cât mai ales găsirea răspunsului. Domnul să ne întărească pe toţi în chemarea pe care el ne-a făcut-o pentru a putea fi statornici până la sfârşit. Indiferent de încercările vieţii noi ştim că „Dacă Domnul e cu noi nu ne temem de niciun rău…chiar de-ar fi să trecem prin valea întunecată a morţii”.
      Domnul să ne binecuvânteze cu prezenţa sa, cu trecerea sa prin viaţa noastră şi să ne adreseze chemarea care se potriveşte cel mai bine firii noastre, o chemare prin care să ajungem în viaţa veşnică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: