Singurătatea

In Iordan august 2012Omenirea a depăşit cu bine vremea când distanţa conta pentru informaţii. Astăzi lumea este din ce în ce mai mică, iar o scrisoare care cu ceva vreme în urmă avea nevoie de săptămâni ca să ajungă la destinaţie, astăzi ajunge în câteva ore sau zile. Iar dacă trimitem veşti prin email sau telefon, ele ajung instantaneu. Cele mai dezbătute ştiri ajung la noi în câteva secunde, iar despre prietenii noştri îndepărtaţi ştim totul prin telefon sau skype, prin facebook sau twitter sau alte mijloace de socializare şi relaţionare. Trăim din ce în ce mai lipiţi unii de alţii şi cu greu descoperi un loc în care să simţi că nu poţi fi găsit sau în care să crezi că nimeni nu va ajunge la tine.

Cu toate acestea nu ştiu cum se explică faptul că mulţi se simt încă singuri. Ba chiar mai singuri decât cu ceva ani în urmă. Auzim de bătrâni părăsiţi şi de bolnavi uitaţi într-o cameră ce stă mai tot timpul închisă; auzim de familii tinere ce intră în divorţ şi soţi care rămân singuri; auzim de copii care trăiesc singuri pentru că părinţii sunt plecaţi în străinătate să muncească pentru un viitor mai bun… sau pur şi simplu au plecat.

În faţa acestei singurătăţi a omului, mass-media au preluat iniţiativa şi au „sărit” în ajutorul celor părăsiţi. Astfel cei care ascultă radio, de exemplu, Europa FM, ştiu că aceştia au iniţiat un proiect „Nu eşti singur pe lume”; sau când asculţi Magic FM auzi destul de des cuvintele: „Când asculţi Magic Fm nu eşti niciodată singur”. Nici televiziunea sau internetul nu s-a lăsat mai prejos. Ba chiar şi diferite firme au lansat oferte de tot soiul, menite să arate că omul nu trebuie să mai fie singur şi că ele oferă servicii care îndepărtează acest sentiment sau această stare de singurătate.

Acum, în acest amalgam de oferte puse la dispoziţia celor care se simt singuri, mă întreb (mai ales că suntem în Anul credinţei): ce rol mai joacă credinţa în viaţa noastră? Ce rol mai are Dumnezeu? Mai este el un sprijin al celor mici şi părăsiţi, al văduvei şi al orfanului? Dar sacramentele mai au vreun rol sau vreun rost? Cine ne alungă sentimentul singurătăţii, cine ţine departe de noi singurătatea: Magic Fm sau Dumnezeu, Europa Fm sau sacramentele, internetul sau oamenii în care locuieşte Dumnezeu?

Dacă aş fi proprietarul unui post de radio aş pune ca cel puţin o dată pe oră să răsune acest îndemn: „Cine se împărtăşeşte nu este niciodată singur” sau „Cine se roagă nu este niciodată singur”. Aceasta pentru că prin sacramente şi prin rugăciune între Dumnezeu şi om se stabileşte o relaţie care alungă orice urmă de singurătate. Sau în contextul sărbătorii „Botezul Domnului” aş face să răsune: „Cel botezat nu este niciodată singur pentru că a devenit templu al Duhului Sfânt, fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al vieţii veşnice”. Vă daţi seama cine suntem prin botez? Oare conştientizăm la ce demnitate am fost ridicaţi prin faptul că el, aşa cum spune Evanghelia, ne-a botezat cu „Duh Sfânt şi cu foc” (cf. Lc 3,16).

Sentimentul de singurătate, starea apăsătoare a uitării nu ar exista în viaţa noastră dacă am valorifica prezenţa sfintei Treimi. Duhul Sfânt locuieşte în noi prin botez; Isus Cristos vine la noi şi rămâne în inima noastră prin sfânta Euharistie; cuvântul Tatălui ne învăluie de prezenţa sa şi face ca acolo unde este Duhul şi Fiul să fie prezent şi el. Nu ştiu dacă ne pricepem într-adevăr să fim bune gazde pentru oaspeţii noştri de seamă. Cum ne comportăm noi faţă de aceşti vizitatori care s-ar bucura să nu mai plece niciodată de la noi şi să împrăştie orice urmă de singurătate din viaţa noastră? Nu ai cum să fii cu Dumnezeu şi să mai oftezi sub povara singurătăţii şi a greutăţilor.

Am învăţat la unele cursuri, am şi auzit de la unii medici, ba chiar am şi văzut prin trecerile mele prin spitale sau prin alte locuri, un lucru mişcător care se întâmplă cu femeile însărcinate. Deseori sunt surprinse (şi acest lucru este chiar recomandat) cum vorbesc cu copilul care se află în sânul lor. Viitoarea mamă îşi dezmiardă odorul prin cuvinte deosebite, prin gesturi de tandreţe, prin mângâieri. Iar copilul din interiorul ei reacţionează. Cum îmi spunea cineva: „cel mic face tumbe” atunci când simte gingăşia mamei sau vocea tatălui sau când este într-un mediu plăcut. Există o strânsă legătură între ei, chiar dacă încă nu s-au privit niciodată, nu şi-au vorbit, nu s-au ţinut de mână etc. Dar legătura lor e mult mai puternică şi îşi sunt sursă de bucurie unii pentru alţii.

Revenind la relaţia noastră cu Dumnezeu care locuieşte în noi, îndrăznim noi să ne comportăm asemenea unei mame şi să vorbim cu Dumnezeu care locuieşte în noi? Se simte ceva în interiorul nostru atunci când ne rugăm? Ne bate inima altfel, respirăm altfel? Despre unii sfinţi se spune că atât de tare le bătea inima de dragul Domnului că aveau toracele deformat în dreptul inimii. Cred că este ceva extraordinar faptul că Dumnezeu prin sacramente locuieşte în noi, că am devenit prin botez locuinţa Domnului, dar totodată este ceva copleşitor de trist că nu valorificăm această prezenţă. Pentru cei care ştiu să fructifice prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor, singurătatea nu există.

Este adevărat că întâlnirea cu Dumnezeu, primirea lui Cristos, aduce cu sine şi nişte obligaţii. Am ascultat în cea de-a doua lectură îndemnul sfântului Paul: „Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. El ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate şi în pietate, aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm” (Tit 2,11-13). Nu ni se cere mult, dar este esenţialul locuirii cu Dumnezeu: părăsirea păcatului şi trăirea în cumpătare, dreptate şi pietate. Reuşim? Merită să încercăm iară şi iară, până reuşim! Iată încurajarea Domnului: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu. Daţi curaj Ierusalimului!” (Is 40,1-2). Spuneţi tuturor că nimeni nu trebuie să se simtă singur cu un Dumnezeu atât de aproape, cu un Dumnezeu care s-a făcut om, care este întru totul asemenea nouă în afară de păcat. Ba mai mult, el nu este un Dumnezeu care doar a trecut pe la noi, s-a botezat, a trăit, a murit, a înviat şi a dispărut. El este un Dumnezeu care a ales să rămână cu noi, un Dumnezeu care s-a pus la „dispoziţia” omului prin taina sfântă a Împărtăşaniei. Dumnezeu e mereu aici, lângă noi, cu noi.

Ce trebuie să facem? Să valorificăm libertatea cu care am fost înzestraţi prin botez şi să-l alegem pe el. Prin acest mare sacrament al iniţierii creştine am fost eliberaţi de sub robia păcatului şi am devenit fiinţe noi, îmbrăcate cu Cristos. Acum suntem liberi să alegem între bine şi rău. Libertatea este un mare dar, poate chiar cel mai mare dar de care trebuie să se bucure omul şi pe care trebuie să-l folosească bine pentru a ajunge la fericire. Mi-au rămas întipărite cuvintele pe care le-am auzit de curând la o predică, un citat din Sfinţii Părinţi ai Bisericii: „Aveţi grijă cui jertfiţi libertatea voastră”! Trebuie să fim atenţi cum folosim acest dar al Domnului. Trebuie să avem grijă ca toţi să se bucure de libertate şi să poată alege drumul spre fericire.

Ce trebuie să facem? Să visăm că ne vom trăi viaţa (şi chiar să o trăim!) astfel încât, într-o zi, când ne vom îndrepta spre fericirea veşnică, porţile paradisului se vor deschide şi glasul Tatălui ne va surprinde cu aceste cuvinte îndreptate spre noi: „Acesta este fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc toată bucuria” (cf. Lc 3,22), pentru că el ne va face asemenea lui Cristos, după cum Cristos s-a făcut asemenea nouă în toate. Visez cu drag la acea zi şi-mi imaginez porţile paradisului lucrate cu măiestrie de degetul Creatorului. Le văd deschizându-se şi chipurile noastre inundate de o strălucire fermecătoare. Visez şi încerc să-mi imaginez cum răsună glasul Tatălui: oare cu cine se aseamănă vocea lui? Mi-e gândul la cea mai duioasă voce care mi-a fost dat să o aud. Trebuie să fie gingaşă ca vocea unei mame care-şi dezmiardă odorul, trebuie să fie înflăcărată ca vocea îndrăgostiţilor care-şi mărturisesc iubirea, trebuie să fie fermă şi plină de bucurie ca vocea unui general care-şi anunţă victoria în urma bătăliei finale. E o voce pe care mi-ar plăcea să o ascult în fiecare dimineaţă la radio spunându-mi: „Cel botezat nu este niciodată singur. Cine se împărtăşeşte nu este niciodată singur”.

Să redescoperim sacramentele, valoarea lor, faptul că ele îl aduc din înaltul cerului pe Dumnezeu direct în inima noastră. Să redescoperim prezenţa lui Dumnezeu în noi, în sacramente şi în Biserică.

Un lucru mi-a devenit clar în această amintire a botezului Domnului: cine primeşte sacramentele nu este niciodată singur, ci este mereu împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt cărora să le fie cinste şi mărire în veci de veci. Amin!

Aici puteţi vedea mai multe imagini de la râul Iordan: Renaşterea!

Gânduri din predica făcută în sărbătoarea „Botezul Domnului”,
în biserica „Sfânta Cruce” din Bacău, 13 ianuarie 2013.

Duminică, 13 ianuarie 2013 

† BOTEZUL DOMNULUI
Sf. Ilarie, ep. înv.; Fer. Emil, pr. m.

LECTURA I

Pregătiţi calea Domnului!

Citire din cartea profetului Isaia 40,1-5.9-11
Dumnezeul vostru spune: 1 „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul meu. 2 Daţi curaj Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui a luat sfârşit, că fărădelegea lui a fost ispăşită şi că a luat pedeapsă îndoită din mâna Domnului pentru păcatele sale”. 3 Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în loc neumblat drumul pentru Dumnezeul nostru. 4 Toată valea să se umple, tot muntele şi dealul să se plece, căile strâmbe să fie drepte şi cele colţuroase netede. 5 Atunci se va arăta slava Domnului şi toată făptura o va vedea, căci gura Domnului a vorbit”. 9 Suie-te pe un munte înalt, tu care vesteşti Sionului vestea cea bună, ridică-ţi glasul cu putere, tu care binevesteşti Ierusalimului, înalţă-ţi glasul şi nu te teme, spune cetăţilor lui Iuda: „Iată-l pe Dumnezeul vostru; 10 iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi braţul lui supune totul. Iată, preţul biruinţei lui este cu el şi rodul izbânzii merge înaintea lui. 11 El va paşte turma sa ca un păstor, va lua în braţe mieii, îi va purta la pieptul său şi va conduce la odihnă oile care alăptează”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 103,1b-2.3-4.24-25.27-28.29-30 (R.: cf. 103,30)
R.: Trimite Doamne Duhul tău ca să reînnoieşti faţa pământului.
1b Doamne Dumnezeule, tu eşti nemărginit de mare,
tu eşti înveşmântat în strălucire şi măreţie.
2 Tu te îmbraci cu o haină de lumină.
Tu întinzi cerul ca pe un cort. R.

3 Tu îţi aşezi în apele de sus lăcaşuri;
din nori îţi faci carul, umbli pe aripile vântului.
4 Tu faci din suflările de vânt mesageri ai tăi
şi din flăcările focului slujitori ai tăi. R.

24 Cât de multe sunt lucrările tale, Doamne.
Toate le-ai făcut cu înţelepciune, pământul este plin de creaturile tale.
25 Iată cât de întinsă şi vastă este marea.
Acolo mişună fiinţe fără număr, vieţuitoare mici şi mari.

27 Toate aşteaptă de la tine,
ca să le dai hrană la vreme potrivită.
28 Tu le dai hrană iar ele o adună;
tu îţi deschizi mâna şi ele se satură. R.

29 Când le iei suflarea,
ele mor şi se întorc în ţărână.
30 Când trimiţi Duhul tău, ele iau fiinţă,
şi tu reînnoieşti faţa pământului. R.

LECTURA A II-A
Prin apa botezului el ne-a renăscut şi ne-a reînnoit în Duhul Sfânt.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit 2,11-14; 3,4-7
11 Harul mântuitor al lui Dumnezeu 12 s-a arătat tuturor oamenilor. El ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate, şi în pietate, 13aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm, când se va arăta slava marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos. 14 El s-a dat pe sine pentru noi, ca să ne răscumpere de toate păcatele şi să ne curăţe sufletele, spre a fi poporul lui, popor plin de râvnă pentru fapte bune. 3,4 Dar Dumnezeu, mântuitorul nostru, şi-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni; el ne-a mântuit, 5 nu pentru faptele prin care noi am fi meritat acest lucru, ci din îndurarea lui, prin apa botezului, prin care noi am fost renăscuţi şi reînnoiţi în Duhul Sfânt, 6 pe care Dumnezeu l-a revărsat din belşug asupra noastră, prin Isus Cristos, mântuitorul nostru; 7 astfel, prin harul său, noi am fost îndreptăţiţi şi am devenit prin speranţă moştenitori ai vieţii veşnice.

Cuvântul Domnului

VERS LA EVANGHELIE cf. Mc 9,6
(Aleluia) Cerurile s-au deschis şi glasul Tatălui a răsunat:
Acesta este Fiul meu cel preaiubit, de el să ascultaţi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi aflu toată bucuria.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 3,15-16.21-22
În acel timp 15 poporul, venit la Ioan, era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Cristos, 16 drept răspuns Ioan a zis tuturor: „Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. 21 După ce s-a botezat tot poporul, s-a botezat şi Isus. Pe când se ruga, s-a deschis cerul, 22 şi Duhul Sfânt a coborât peste el, cu o înfăţişare trupească, sub formă de porumbel, iar din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc toată bucuria”.

Cuvântul Domnului

6 comentarii la „Singurătatea

  1. cat de frumos ati spus…..:)mi-am adus aminte cum astazi am scris pe o iconita cu Ingerul Pazitor, pe care urmeaza sa i-o dau unui prieten bun de-al meu, urmatoarele cuvinte: „Tu nu esti niciodata singur!”…..In definitiv, Dumnezeu este cu noi, acum si noi sa vrem asta. Putem sa avem tot felul de oferte atragatoare din exterior pentru a ne alina singuratea, dar asta doar pentru un timp foarte scurt. Strangerea de mana sau imbratisarea nu pot fi inlocuite cu niciun emoticon virtual. Sa ne binecuvanteze Dio cu intelepciune pentru a sti mereu cui sa oferim libertatea noastra.

    Apreciază

    1. Mulţumesc Oana. Este cel mai frumos lucru pe care îl putem face: să le arătăm oamenilor că ei nu sunt niciodată singuri, că ne au pe noi şi, mai ales, îl au pe Dumnezeu alături de ei.
      Domnul să ne binecuvânteze cu înţelepciunea şi harul său ca să valorificăm prezenţa sa şi a noastră în lumea care ne înconjoară!

      Apreciază

  2. Multumesc din inima pentru ceea ce ati scris,alaturi de aceste rinduri descopar noi viziuni in a trai credinta si incep sa prind curaj.Stiu ca daca ne impartasim, D-zeu e cu noi, dar cred ca de multe ori nu am reusit sa-i simt prezenta, si aveam impresia ca sunt singura ,desi aveam o familie in jurul meu.Sa aveti mereu inspiratia Duhului pentru a ne indrepta pasii pe calea dreapta.

    Apreciază

    1. Amin. Domnul să vă asculte rugăciunea şi să fim mereu înconjuraţi de dragostea sa şi de dragostea celor din jurul nostru. „Când Domnul e cu noi cine poate fi împotrivă?”

      Apreciază

  3. Nihil sine Deo!
    Numai credinta, rugaciunea si trairea sacramentelor ne salveaza de singuratate, capatam incredere si speranta!
    Nimic fara Dumnezeu!
    Felicitari, parinte, pentru acest eseu minunat!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: