Prea târziu te-am iubit…

Trezirea de dimineaţă este pentru cei mai mulţi un chin. Ca să nu mai spunem că pentru unii este imposibilă şi că au nevoie de ajutorul altor persoane care să tragă de ei. Telefoanele şi alte aparate electronice s-au conformat necesităţii omului de a fi trezit şi au tot felul de alarme pe care le poţi programa astfel încât să fii sigur că nu ratezi deşteptarea. Şi tot e greu. Toţi am vrea să mai stăm măcar cinci minute. Senzaţia că noaptea e prea scurtă, că timpul trece prea repede când dormim şi că odihna a fost insuficientă ne cam însoţeşte, mai ales atunci când lungim serile.

Şi totuşi, cine reuşeşte să facă primul pas din pat, să se ridice şi să facă un pic de mişcare, se trezeşte. Există din ce în ce mai multe tehnici recomandate pentru înviorare. Însă împreună cu trupul nostru trebuie să se trezească şi mintea şi sufletul, întreaga fiinţă.

Psalmul de la Sfânta Liturghie de astăzi mi se pare ca o înviorare de dimineaţă. Ascultaţi ce invitaţie energică ne adresează psalmistul şi cu cât elan ne invită să-l lăudăm pe Domnul care „rămâne mereu credincios legământului său”:

„Lăudaţi-l pe Domnul, preamăriţi numele lui!
Faceţi cunoscute printre popoare faptele sale minunate!
Cântaţi, cântaţi în cinstea lui!
Vorbiţi despre toate minunile sale!
Lăudaţi-vă cu numele lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor care îl caută pe Domnul!
Alergaţi la Domnul şi la ajutorul lui,
căutaţi întotdeauna faţa lui!” (Ps 104,1-4)

Lăudaţi, cântaţi, vorbiţi, alergaţi, bucuraţi-vă şi căutaţi întotdeauna faţa lui Dumnezeu. Meditând aceste cuvinte parcă mă molipsesc de entuziasmul autorului. Îţi vine să te trezeşti în toiul nopţii şi să alergi spre Domnul. Te simţi în stare să fii asemenea lui Isus din fragmentul evanghelic de astăzi: ” Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage” (Mc 1,35).

Fiecare zi din viaţa lui Isus este pentru noi un loc de uimire, un spaţiu în care ne putem opri zile întregi, ba chiar ani. Numai cât mă gândesc la ziua lui Isus petrecută la Cafarnaum şi-mi dau seama ce activ era, câte făcea într-o zi. E minunat să mi-l imaginez cum învăţa, vindeca, alunga diavolii, se ruga, mergea dintr-un loc în altul. Era peste tot, mereu activ, predicând despre Împărăţia lui Dumnezeu căci, aşa cum spune el, „pentru aceasta am venit”: să aducă vestea cea bună a apropierii lui Dumnezeu de oamenii, a iubirii pe care Dumnezeu o poartă omului (cf. Mc 1, 38).

Privind la bunul Domn Isus mă ruşinez de zilele leneviei mele. Uneori mi-e greu să mă trezesc, mi-e greu să mă rog breviarul sau rozariul, mi-e greu să meditez Cuvântul Domnului, mi-e greu să stau şi să ascult, mi-e greu să vizitez un bolnav (oare mi-ar fi mai uşor dacă aş putea să-l vindec?), mi-e greu să mă pregătesc pentru o predică. Multe lucruri le amân până la capăt, până acolo de unde nu mai pot fi amânate şi atunci trebuie făcute. În privinţa asta nu semăn deloc cu Isus. Şi nici în multe alte privinţe nu semănăm.

Mai degrabă mă asemăn cu mulţimile aflate în căutare, mulţimi care îi fac pe ucenici să exclame: „Toţi te caută!” (Mc 1, 37). Şi eu sunt printre acei „toţi”. Îl caut pe Domnul şi mă bucur ca un copil când îl găsesc. Aş sta zile întregi să-l privesc cum se roagă, cum învaţă, cum vindecă, cum alungă diavolii. Însă mereu intervine ceva şi-mi întorc privirea pentru o clipă de la el. Mereu îmi spun: „Deh, o clipă nu-i aşa mult!”. Mă abat fie şi numai pentru câteva momente şi imediat ce mă întorc simt că trebuie să plec iarăşi în căutarea lui, el fiind undeva într-un loc retras, singur, ca să se roage. Ah, de nu ar fi lenevirea asta spirituală (ba chiar şi fizică!), de am fi mai activi, de am simţi ceva din impulsul psalmistului, de am primi ceva din vitalitatea lui Cristos ca să purtăm şi noi vestea cea bună la toată făptura, din zorii zilei până seara, în noapte.

Hai, sus. Trezirea. Înviorarea. Mergem spre Domnul. Mergem spre oameni. Mergem să predicăm vestea cea bună: Domnul este aproape de fiecare om! Mergem să lăudăm numele lui cel sfânt!

Miercuri, 16 ianuarie 2013 

Miercuri din saptamâna 1 de peste an
Sf. Marcel I, pp.

LECTURA I
El trebuia să devină asemănător în toate cu fraţii săi, ca să fie îndurător.

Citire din Scrisoarea către Evrei 2,14-18
Fraţilor, ¹⁴ deoarece oamenii au toţi o natură de carne şi sânge, Isus a voit să fie şi el părtaş la această natură omenească: astfel prin moartea lui, el a putut să-l reducă la neputinţă pe acela care avea puterea asupra morţii, adică pe diavol; ¹⁵ şi i-a eliberat pe aceia pe care frica de moarte îi făcea să ducă o viaţă de sclav. ¹⁶ Căci cei cărora el le-a venit în ajutor nu sunt îngerii, ci fiii lui Abraham. ¹⁷De aceea, el trebuia să devină asemănător în toate cu fraţii săi, pentru ca, în relaţiile lor cu Dumnezeu, el să fie mare preot, îndurător şi fidel, capabil să ispăşească păcatele poporului. ¹⁸ Dat fiind faptul că el însuşi a fost pus la încercare, şi a suferit până la sfârşit, poate să vină în ajutorul acelora care se află în încercare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 104,1-2.3-4.6-7.8-9 (R.: 8a)
R.: Domnul rămâne credincios legământului său.
¹ Lăudaţi-l pe Domnul, preamăriţi numele lui!
Faceţi cunoscute printre popoare faptele sale minunate!
² Cântaţi, cântaţi în cinstea lui!
Vorbiţi despre toate minunile sale! R.

³ Lăudaţi-vă cu numele lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor care îl caută pe Domnul!
⁴ Alergaţi la Domnul şi la ajutorul lui,
căutaţi întotdeauna faţa lui! R.

⁶ Voi, urmaşii lui Abraham, slujitorul Domnului,
voi, copiii lui Iacob, alesul Domnului,
⁷ Domnul este Dumnezeul nostru;
hotărârile lui sunt lege pentru tot pământul. R.

⁸ El îşi aduce aminte totdeauna de legământul său,
de făgăduinţele făcute pentru o mie de generaţii,
⁹ de legământul pe care l-a încheiat cu Abraham şi de jurământul făcut lui Isaac. R.

ALELUIA In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc pe ele şi ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat tot felul de bolnavi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ²⁹ ieşind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei împreună cu Iacob şi Ioan. ³⁰ Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. ³¹ Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână şi a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra şi ea a început să-i servească. ³² Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el pe toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. ³³ Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii. ³⁴ El a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că ştiau cine este el. ³⁵ Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. ³⁶Simon şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-l caute. ³⁷ Când l-au găsit, i-au spus: „Toţi te caută”. ³⁸El le-a răspuns: „Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit”. ³⁹ A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli.

Cuvântul Domnului

Imaginea este preluată de pe: Melodious Thoughts & Blessings