Prea târziu te-am iubit…

Se spune despre ziua bună că se cunoaşte de dimineaţă! Şi cam aşa este în majoritatea cazurilor. Oare cum ar putea fi altfel decât bună o zi pe care o începi cu aceste cuvinte: „Înălţimea la care ne duce iubirea nu poate fi exprimată prin cuvinte. Iubirea ne uneşte cu Dumnezeu, iubirea acoperă o mulţime de păcate (1Pt 4,8), iubirea pe toate le suportă, pe toate le îndură cu răbdare; în iubire nu este meschinărie, nu este mândrie; iubirea nu cunoaşte diviziunea, nu duce la revoltă; iubirea le face pe toate în armonie; prin iubire, toţi aleşii lui Dumnezeu au ajuns la desăvârşire; fără iubire, nimic nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Prin iubire, Dumnezeu ne-a atras la sine: datorită iubirii pe care a avut-o faţă de noi, Domnul nostru Isus Cristos, din voinţa divină, şi-a vărsat sângele pentru noi, şi-a dat trupul pentru trupul nostru, viaţa sa pentru viaţa noastră”.

Acest elogiu despre iubire este un fragment din lectura propusă spre meditaţie la Oficiul Lecturilor de astăzi. Sfântul Clement I, papă, le-a trimis corintenilor o scrisoare în care încearcă să explice legătura iubirii lui Dumnezeu. Tainele iubirii pe care Dumnezeu ne-o poartă sunt atât de adânci încât cu greu pot fi găsite cuvintele potrivite pentru a o exprima. Şi totuşi, unii au reuşit. Iată fragmentul în întregime, în toată splendoarea lui, subliniind astfel primul punct al trilogiei: iubirea.

Cine are iubire în Cristos, să pună în practică poruncile lui Cristos. Cine ar putea să explice legătura iubirii lui Dumnezeu? Cine ar fi în stare să exprime măreţia frumuseţii sale? Înălţimea la care ne duce iubirea nu poate fi exprimată prin cuvinte. Iubirea ne uneşte cu Dumnezeu, iubirea acoperă o mulţime de păcate (1Pt 4,8), iubirea pe toate le suportă, pe toate le îndură cu răbdare; în iubire nu este meschinărie, nu este mândrie; iubirea nu cunoaşte diviziunea, nu duce la revoltă; iubirea le face pe toate în armonie; prin iubire, toţi aleşii lui Dumnezeu au ajuns la desăvârşire; fără iubire, nimic nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Prin iubire, Dumnezeu ne-a atras la sine: datorită iubirii pe care a avut-o faţă de noi, Domnul nostru Isus Cristos, din voinţa divină, şi-a vărsat sângele pentru noi, şi-a dat trupul pentru trupul nostru, viaţa sa pentru viaţa noastră.

Iată, preaiubiţilor, ce lucru mare şi minunat este iubirea! Perfecţiunea ei nu poate fi exprimată! Cine ar fi vrednic să se afle în ea, în afară de cei pe care Dumnezeu a voit să-i facă vrednici? De aceea, să-l rugăm şi să cerem de la milostivirea lui să fim găsiţi în iubire liberi de orice înclinaţie omenească şi nevinovaţi. Toate generaţiile de la Adam până în prezent au dispărut; însă cei care, prin harul lui Dumnezeu, au ajuns la desăvârşirea iubirii vor intra în locuinţa sfinţilor şi se vor arăta atunci când Cristos va veni să ne viziteze în împărăţia sa. Căci este scris: Intraţi în camerele voastre chiar şi pentru un scurt timp, până ce va trece mânia mea şi furia mea; atunci îmi voi aminti de ziua favorabilă şi vă voi scoate din mormintele voastre (cf. Is 26,20; Ez 37,12).
Fericiţi suntem noi, preaiubiţilor, dacă vom împlini poruncile Domnului în armonia iubirii, pentru ca, prin iubire, să ni se ierte păcatele. Căci este scris: Fericiţi sunt cei cărora li s-a iertat fărădelegea, cărora li s-a acoperit păcatul! Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în seamă greşeala şi în sufletul căruia nu este prefăcătorie (cf. Ps 31,1). Această  proclamare de fericire se referă la toţi cei pe care Dumnezeu i-a ales prin Isus Cristos, Domnul nostru; lui să-i fie slavă în vecii vecilor. Amin (Din Scrisoarea către corinteni a sfântului Clement I, papă, nr. 49-50: Funk 1, 123-125).

Frumuseţea acestui pasaj despre iubire este completată de autorul Scrisorii către Evrei, care ne învaţă astăzi despre speranţă.

„Dumnezeu nu poate săvârşi nedreptatea de a uita faptele şi iubirea pe care i le-aţi arătat, prin aceea că aţi slujit credincioşilor şi încă mai slujiţi. ¹¹ Noi dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă, pentru ca speranţa voastră să se realizeze din plin. ¹² Nu lăsaţi să vă scadă zelul, imitaţi-i pe aceia care prin credinţă şi statornicie obţin moştenirea promisă de Dumnezeu… Dumnezeu nu poate nicidecum să mintă. Aceasta ne dă un mare curaj nouă, care am părăsit toate, ca să putem vedea împlinită speranţa care ne-a fost dată. ¹⁹Pentru sufletul nostru, speranţa aceasta este sigură şi tare, ca o ancoră fixată dincolo de perdeaua templului, ²⁰ chiar în sanctuarul în care Isus a intrat pentru noi, ca premergător, el care a devenit mare preot pentru totdeauna, asemenea lui Melchisedec” (Evr 6,10-12.18-20).

Iată începutul unei zile, un început coborât asupra sufletului ca o mângâiere. Iubirea şi speranţa vor să se strecoare încet spre centrul inimii noastre pentru a mări credinţa în cel pe care evanghelia de astăzi ni-l prezintă ca fiind Fiul Omului, stăpânul sâmbetei. Trebuie să tresăltăm de bucurie la aceste cuvinte ale Domnului care încearcă să ne scoată din îngustimea legalismului nostru (şi încă ce îngustime!): „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă, iar Fiul Omului este stăpân şi peste sâmbătă” (Mc 2,27-28).

Poate că în această zi, pătrunşi de iubire, plini de speranţă şi înflăcăraţi de credinţă vom reuşi să depăşim prejudecăţile, legalismul şi diviziunile. Poate că în această zi ne vom ridica privirea de pe litera textului şi o vom îndrepta spre inima celuilalt. Poate că în această zi vom conştientiza că nimic de pe acest pământ nu valorează mai mult decât omul, decât viaţa sa şi drepturile sale fundamentale. Iar unul dintre drepturile sale, pentru care ar trebui să luptăm mai mult, este mântuirea, fericirea veşnică.

Fie ca astăzi să încolţească în noi trilogia virtuţilor: iubirea, speranţa şi credinţa. Ele să prindă rădăcini adânci în inimile noastre şi să aducă rod bogat spre slava Fiului Omului, stăpânul sâmbetei şi al inimilor noastre.

Aş vrea să închei cu invocaţia sfântului Paul din versetul pentru evanghelie: „Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră” (cf. Ef 1,17-18).

Marţi, 22 ianuarie 2013 

Marti din saptamâna a 2-a de peste an
Sf. Vincentiu, diacon m. *; Fer. Laura, m.

LECTURA I
Speranţa noastră este sigură şi tare, ca o ancoră fixată.

Citire din Scrisoarea către Evrei 6,10-20
Fraţilor, ¹⁰ Dumnezeu nu poate săvârşi nedreptatea de a uita faptele şi iubirea pe care i le-aţi arătat, prin aceea că aţi slujit credincioşilor şi încă mai slujiţi. ¹¹ Noi dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă, pentru ca speranţa voastră să se realizeze din plin. ¹² Nu lăsaţi să vă scadă zelul, imitaţi-i pe aceia care prin credinţă şi statornicie obţin moştenirea promisă de Dumnezeu. ¹³ Când Dumnezeu i-a făcut lui Abraham promisiunea, pentru că nu era nimeni mai mare, pe care să se poată jura, s-a jurat pe sine însuşi ¹⁴ şi a spus: „Eu te voi copleşi de binecuvântări şi voi face să crească la nesfârşit numărul urmaşilor tăi”. ¹⁵ Astfel, prin statornicia sa, Abraham a obţinut ceea ce i-a promis Dumnezeu. ¹⁶ Oamenii jură pe numele unuia mai mare decât ei; jurământul este pentru ei o garanţie care pune capăt oricărei discuţii. Voind să arate moştenitorilor promisiunii, într-un mod şi mai clar, că hotărârea lui era definitivă, s-a legat cu jurământ. ¹⁷ Dumnezeu s-a obligat astfel, ¹⁸ prin două lucruri care nu pot fi schimbate şi Dumnezeu nu poate nicidecum să mintă. Aceasta ne dă un mare curaj nouă, care am părăsit toate, ca să putem vedea împlinită speranţa care ne-a fost dată. ¹⁹Pentru sufletul nostru, speranţa aceasta este sigură şi tare, ca o ancoră fixată dincolo de perdeaua templului, ²⁰ chiar în sanctuarul în care Isus a intrat pentru noi, ca premergător, el care a devenit mare preot pentru totdeauna, asemenea lui Melchisedec.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 110,1-2.4-5.9 şi 10c (R.: cf. 5b)
R.: Domnul nu uită niciodată de legământul său.
sau
Aleluia.
¹ Voi lăuda pe Domnul din toată inima,
în mijlocul comunităţii, în adunarea celor drepţi.
² Mari sunt lucrările Domnului,
vrednice de luat în seamă de către toţi cei care le iubesc. R.

⁴ El a lăsat o amintire a minunilor sale:
Domnul este bunătate şi milă!
⁵ El le dă hrană celor ce se tem de el;
îşi aduce aminte întotdeauna de legământul său. R.

⁹ El trimite poporului său mântuirea,
aşază în veci legământul său:
sfânt şi vrednic de închinare este numele lui!
^10c Slava lui este veşnică! R.

ALELUIA cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23-28
²³ Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printr-un lan de grâu. Şi, în mers, ucenicii săi au început să rupă spice. ²⁴ Fariseii au spus: „Iată ce fac în zi de sâmbătă! Acest lucru nu e permis”. ²⁵ Isus le-a răspuns: „N-aţi citit niciodată ce a făcut David când era strâmtorat şi flămând, el şi însoţitorii săi? ²⁶În timpul marelui preot Abiatar, el a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pregătite pentru ofrandă, pe care numai preoţii aveau voie să le mănânce, şi a dat şi însoţitorilor săi”. ²⁷ Şi Isus a continuat: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă, ²⁸ iar Fiul Omului este stăpân şi peste sâmbătă”.

Cuvântul Domnului

Credinţa este cea mai mare mângâiere,

forţa de a iubi necondiţionat

şi de a spera în victoria binelui…

chiar şi atunci când lucrurile nu sunt prea clare

şi nu poţi vedea până departe!