Prea târziu te-am iubit…

Nu pot să spun că mă dau în vânt după întâlniri imprevizibile. Ba chiar nu-mi place să fiu întrerupt din drum, oprit, întrebat, nu vreau să fiu surprins în anumite locuri, nu vreau să fiu nevoit să-mi schimb destinaţia de dragul de a ţine companie cuiva etc. Poate prin asta mă arăt mofturos, comod etc. Dar prefer să merg liniştit spre destinaţie, să ajung şi să rezolv ceea ce m-a pus în mişcare. Şi totuşi… se mai întâmplă pe stradă, prin magazine, mai nou şi prin tramvai, să aud: „Lăudat să fie Isus! Ce mai faceţi, părinte?” sau „Salve! Ce mai faci?”… Şi nu de puţine ori mi-am schimbat destinaţia pentru că am întâlnit imprevizibilul sau am fost întâlnit de „el”.

Pentru mine până acum au fost doar întreruperi paşnice şi de scurtă durată, dar mă gândesc la Saul din Tars, comemorat astăzi. La ce surpriză a avut pe drumul Damascului. Departe de mine gândul de a mi-l imagina calm, încrezător, puternic. Mai degrabă îl văd făcut mic, tremurând şi abia strigând: „Cine eşti tu, Doamne? Ce vrei să fac pentru tine?”… În câteva secunde totul, dar absolut totul, s-a schimbat în viaţa lui Saul. El a devenit Paul, cel de la care noi avem cele mai frumoase declaraţii de iubire faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de oameni. Parcă-l aud predicând şi spunând: Eu trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine (Cf. Gal 2,20), mi-l văd cântând imnul dragostei sau scriind zeci de scrisori primilor creştini. Totul pentru Cristos.

Nu ai cum să nu cânţi Te Deum atunci când auzi de o aşa minune: cel care ne prigonea, cel care ne ura şi era gata să ne omoare, acum s-a făcut fratele nostru, acum îl predică pe Cristos cu mai multă înflăcărare decât mulţi alţii. Unii nu cred în astfel de minuni sau schimbări. Alţii le-au trăit. Alţii le văd în cei de lângă. Am scris un text mai demult (de fapt, era o predică) despre fracţiunea de secundă care te poate schimba (puteţi citi AICI acel text). Aminteam acolo şi de schimbarea lui Paul, dar şi de mulţi alţi oameni transformaţi. Există în viaţa noastră fracţiuni de secundă care ne schimbă pentru totdeauna. Ireversibil.

Îmi place mult textul propus pentru astăzi la Oficiul Lecturilor, o meditaţie despre om, despre iubire şi despre sfântul Paul, cel care a cântat iubirea (cf. 1Cor 13) şi a iubit omul, Biserica şi pe Dumnezeu:

Ce este omul, cât de nobilă este natura noastră şi câtă putere are această creatură vie, Paul a arătat-o mai bine ca oricare altul. În fiecare zi, el se urca tot mai sus, în fiecare zi se ridica cu mai mult zel şi lupta cu un curaj tot mai mare împotriva pericolelor pe care le întâlnea. Gândindu-se la aceasta, spunea: Uit cele din urma mea şi mă avânt către cele dinaintea mea (cf. Fil 3,13). În timp ce îşi aştepta moartea, el îi invita pe ceilalţi să împărtăşească cu el această bucurie, spunând: Bucuraţi-vă şi voi, bucuraţi-vă împreună cu mine (Fil 2,18). În faţa pericolelor, a insultelor şi a tot felul de umilinţe, el tresaltă iarăşi de bucurie şi, scriind corintenilor, spune: Mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în persecuţii(cf. 2Cor 12,10). El spune că acestea sunt armele dreptăţii şi arată că tocmai de aici îi vine cel mai mare rod.

Scăpa peste tot de cursele duşmanilor. Lovit pretutindeni cu vergi, copleşit de injurii şi insulte, el se comporta ca şi cum ar fi celebrat triumfuri glorioase, se lăuda cu ele de parcă ar fi ridicat trofee şi îi mulţumea lui Dumnezeu, spunând: Mulţumire fie lui Dumnezeu care triumfă mereu în noi (cf. 2Cor 2,14). El căuta umilirile şi insultele, pe care le primea din cauza predicii sale, mai mult decât căutăm noi onorurile; moartea, mai mult decât dorim noi viaţa; sărăcia, mai mult decât dorim noi bogăţia; munca, mai mult decât doresc alţii odihna. Un singur lucru detesta şi respingea: ofensarea lui Dumnezeu. Şi nimic altceva nu i se părea mai vrednic de dorit decât a-i fi plăcut lui Dumnezeu în toate.

Ceea ce considera mai presus de toate era să se bucure de iubirea lui Cristos; având aceasta, se simţea cel mai fericit dintre toţi oamenii. Fără aceasta, prietenia celor puternici şi a principilor era nimic. Prefera să se afle printre cei din urmă, ba chiar printre cei condamnaţi, cu această iubire, decât, fără ea, să fie printre oamenii de vază şi încărcaţi de onoruri.
Singurul şi cel mai mare chin pentru el ar fi fost pierderea acestei iubiri. Pentru el, aceasta ar fi însemnat gheena, pedeapsa unică, chinul cel mai mare şi mai insuportabil.
În schimb, a se bucura de iubirea lui Cristos însemna pentru el viaţa, lumea, îngerul cel bun, prezentul, viitorul, împărăţia, promisiunea, fericirea infinită. În afară de aceasta, tot ceea ce ni se poate întâmpla aici, pe pământ, el nu considera nici greu, nici plăcut.
Astfel, el dispreţuia toate lucrurile pe care le vedem aşa cum este dispreţuită iarba putrezită. Tiranii şi popoarele pline de furie i se păreau a fi nişte muşte.
Moartea, suferinţele şi miile de torturi le considera ca nişte jocuri de copii, câtă vreme trebuia să le sufere pentru Cristos (Din Omiliile sfântului Ioan Crisostomul, episcop – Omil. 2, Panegiricul sfântului Paul: PG 50, 477-480, Paul a suferit toate din dragoste faţă de Cristos).

Privind la sfântul Paul înţelegem oare mai bine cât de posibilă este schimbarea sau convertirea? Înţelegem noi că ea este pentru toţi? Sau poate că nici nu avem nevoie de convertire. Cei mai mulţi dintre noi nu de convertire au nevoie, ci de pocăinţă pentru păcatele săvârşite după ce l-au cunoscut pe Cristos. Asta mă fascinează cel mai mult la Paul: după ce l-a cunoscut pe Cristos nu a mai putut trăi fără el. Ah, de-am fi şi noi aşa. De-ar dura şi convertirea noastră. De ar fi şi pocăinţa noastră mai durabilă.

Sunt câteva întrebări legate de convertire. Când se întâmplă convertirea şi cum trebuie să o pregăteşti? Convertirea se întâmplă astăzi, acum. O pregăteşti cel mai bine tocmai atunci când nu o amâni. Ea este rodul întâlnirii dintre Cristos care ne iese în întâmpinare pe când alergăm spre păcate şi voinţa noastră. Ea are loc atunci când recunoscând existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa lui în viaţa noastră, ne ridicăm ochii spre cer şi întrebăm: Doamne, ce trebuie să fac? Convertirea are loc atunci când încetăm să ne mai prefacem că nu vedem semnele existenţei lui Dumnezeu.

Mulţi au întrebat: cât durează adevărata convertire, până când ţine? Este convertirea valabilă toată viaţa? Convertirea ţine o clipă. Atât. Apoi trebuie reînnoită. Zi de zi, clipă de clipă fiecare convertit trebuie să-şi repete adeziunea la Cristos. Nu există convertiri pe viaţă, fără să fie o reînnoire neîncetată, fără ca zilnic să aibă loc declaraţii de dragoste între cel care cheamă şi cel chemat. Însă este un adevăr mângâietor: după prima clipă de convertire autentică arzi de dorinţa reînnoirii, suspini după o nouă clipă de dialog cu Domnul, tânjeşti după cuvântul său… şi asta face ca totul să devină mult mai uşor decât prima data. Totul devine o mângâiere ce-ţi cuprinde inima. Şi mai vrei (aşa cum nu te saturi vara de apa proaspătă a izvorului sau iarna de căldura focului)

Cum se face o bună convertire? Nu există reţete universal valabile. Fiecare convertire e unică. Poate că se începe prin ieşirea din indiferenţă. Alţii încep prin apropierea de un om deja convertit. Alţii… pur şi simplu se convertesc printr-o minune, printr-o revărsare de har irezistibilă. Aceştia din urmă, uneori, nici măcar ei nu-şi pot explica cum de s-a întâmplat. Dar sunt mulţumiţi de ceea ce li s-a întâmplat.

Există vreun pericol în convertire? Da, fanatismul, talibanismul, agresivitatea şi neînţelegerea celor care încă nu s-au convertit. Excesul de zel. Toate acestea fac rău celui convertit şi celor din jur. Adică, nu pot să mi-l imaginez pe sfântul Paul cum s-ar fi întors şi s-ar fi luptat cu iudeii, să-i prigonească, aşa cum înainte de convertire îi prigonea pe creştini. Nu a făcut aşa, ci a manifestat iubire şi înţelegere. S-a rugat pentru ei, a făcut rugăciuni şi sacrificii pentru ca şi lor să le dăruiască Domnul harul de a ajunge la adevărata plinătate care este „cunoaşterea lui Isus Cristos”. Orice talibanism îndreptat spre celălalt care e diferit de noi produce răni în Trupul lui Cristos. Fiecare trebuie iubit aşa cum e şi pentru fiecare trebuie să înălţăm rugăciuni.

Aş mai face o subliniere pentru cei care se tem de convertire şi care cred că dacă te converteşti trebuie să schimbi totul în viaţa ta, că trebuie să o iei de la început cu familia, cu prietenii, cu serviciul etc. Nu-i adevărat. Unele convertiri nici nu se observă. Sunt aşa de fine, discrete. Exact ca Dumnezeu cel plin de tandreţe. Şi acest lucru îl vedem din relatarea primei lecturi de astăzi. Întâlnirea cu Cristos nu înseamnă atât schimbarea drumului sau a direcţiei, cât mai ales schimbarea scopului cu care parcurgi un drum, schimbarea inimii şi a gândurilor. Cristos nu se bagă peste planurile noastre, nu vrea să le înlocuiască, ci doar să le dea un scop mai înalt, mai nobil: să le dea valoarea veşniciei. Asta mi se pare extraordinar: Paul a mers în continuare spre Damasc, cu aceiaşi însoţitori, dar cu altă inimă, alte planuri… După întâlnirea cu Cristos a urmat acelaşi drum, dar nu a mai fost acelaşi om. Cristos schimbă oamenii şi nu atât drumurile lor!

Astăzi, vă invit să ne unim în rugăciune pentru cei care persecută Biserica şi creştinii. Să-i avem în inima noastră pe cei care fără să-şi dea seama produc Trupului lui Cristos şi Miresei sale suferinţe. Să ţinem mâinile ridicate spre cer, spre Tatăl îndurărilor, ca el să se descopere tuturor – în special celor distanţi şi indiferenţi la glasul Mirelui – ca drum de mântuire, ca izvor de viaţă şi sursă de fericire. În special, în această ultimă zi din Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, să ne rugăm pentru unirea tuturor creştinilor. Avem nevoie ca „toţi să fie una”, să fie o singură turmă şi un singur păstor pentru ca mărturia noastră în faţa celor care nu cred să fie una mult mai credibilă. Domnul să întoarcă inimile tuturor spre lumina revărsată din cer. Domnul să ne deschidă inimile la harul Duhului Sfânt.

Răsună în inima mea chemarea de la sfârşitul primei lecturi: „Şi acum ce mai aştepţi? Ridică-te, primeşte botezul şi spală-te de păcate, invocând numele lui Isus» (Fap 22,16)”

Aşadar, ce mai aştepţi?…

Vineri, 25 ianuarie 2013 

Vineri din saptamâna a 2-a de peste an
CONVERTIREA SF. PAUL, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis

LECTURA I
Ridică-te, primeşte botezul şi spală-te de păcate, invocând numele lui Isus.

Citire din Faptele Apostolilor 22,3-16
În zilele acelea, Paul a spus poporului: ³ „Eu sunt iudeu, născut la Tars, în Cilicia, dar crescut aici, în acest oraş; am învăţat la şcoala lui Gamaliel în chip amănunţit Legea părinţilor noştri şi am fost plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi astăzi. ⁴ Eu i-am persecutat până la moarte pe adepţii acestei doctrine noi, am arestat şi am aruncat în închisoare bărbaţi şi femei. ⁵ Marele preot şi tot Sfatul bătrânilor pot da mărturie pentru aceasta. Chiar de la ei am primit scrisori de împuternicire împotriva fraţilor noştri din Damasc, şi m-am dus să-i aduc legaţi la Ierusalim şi pe cei de acolo. ⁶ Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, deodată o mare lumină, venind din cer, m-a învăluit; ⁷ atunci am căzut la pământ şi am auzit un glas care mi-a zis: «Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?» ⁸ Eu am răspuns: Cine eşti tu, Doamne? El mi-a zis: «Eu sunt Isus din Nazaret, pe care tu îl prigoneşti». ⁹ Însoţitorii mei au văzut lumina, dar nu au auzit glasul celui care îmi vorbea. ¹⁰ Eu am zis: Ce să fac, Doamne? «Scoală-te, mi-a răspuns Domnul, du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci». ¹¹ Şi cum nu mai puteam vedea, fiindcă fusesem orbit de strălucirea acelei lumini, însoţitorii mei m-au luat de mână şi aşa am ajuns la Damasc. ¹² Un oarecare Anania, bărbat evlavios şi credincios Legii, care se bucura de stimă în faţa tuturor iudeilor din acel oraş, ¹³ a venit să mă caute, s-a apropiat de mine şi mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi vederea!» Şi în aceeaşi clipă mi-am recăpătat vederea şi m-am uitat la el. ¹⁴ El mi-a spus: «Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voinţa lui, să-l vezi pe cel drept şi să auzi cuvinte din gura lui; ¹⁵ pentru că îi vei fi martor în faţa tuturor oamenilor, pentru ceea ce ai văzut şi auzit. ¹⁶Şi acum ce mai aştepţi? Ridică-te, primeşte botezul şi spală-te de păcate, invocând numele lui Isus»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 116,1.2

R.: Voi vesti tuturor popoarelor numele Domnului.
sau
Aleluia.

¹ Lăudaţi-l pe Domnul, toate neamurile,
lăudaţi-l, toate popoarele. R.

² Căci Domnul şi-a dovedit iubirea sa pentru noi
şi el rămâne totdeauna credincios legământului său. R.

ALELUIA Cf. Mc 16,15
(Aleluia) Mergeţi în lumea întreagă, spune Domnul,
şi predicaţi evanghelia. (Aleluia)

EVANGHELIA
Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,15-18
În acel timp, Isus înviat s-a arătat celor unsprezece ucenici şi le-a spus: ¹⁵ „Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată făptura. ¹⁶ Cine va crede şi va fi botezat se va mântui, iar cine va refuza credinţa va fi osândit. ¹⁷ Acestea sunt semnele care vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga demoni; vor vorbi limbi noi; ¹⁸ chiar dacă vor bea otravă nu le va dăuna; peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi ei se vor vindeca”.

Cuvântul Domnului