Prea târziu te-am iubit…

Există o tendinţă prezentă în mulţi dintre noi: comparaţia. Ne comparăm cu cei mai sfinţi şi ne simţim păcătoşi sau ne comparăm cu cei mai păcătoşi şi ne simţim mari sfinţi; privim la cei învăţaţi şi spunem că suntem nepricepuţi sau, privind la cei mai puţini purtaţi prin şcoală, ne considerăm mari învăţaţi; visăm la cei bogaţi şi ne ofticăm pentru sărăcia pe care o trăim sau adormim cu gândul la cei săraci şi nu mai contenim să-i mulţumim Domnului pentru toate binefacerile sale. Esenţialul stă aici: depinde cu cine ne comparăm. În funcţie de aceasta de cele mai multe ori ne trăim stările, clipele, unii chiar întreaga viaţa… Ba mai mult în loc să ne trăim viaţa, o pierdem, o lăsăm să se strecoare prin zeci şi zeci de comparaţii: „de aş fi avut şi eu…”. Nu ar trebui să ne comparăm. Şi ar trebuie să scrie mare, undeva înaintea ochilor noştri: pentru sănătatea şi succesul dumneavoastră evitaţi comparaţiile cu cei din jur. Cine se compară, mai devreme sau mai târziu, devine un nemulţumit şi un frustrat.

Comparându-ne uităm un mare adevăr: suntem unici. Nu există doi oameni făcuţi la fel. Şi apoi mai uităm ceva: nu tot ceea ce există, într-o formă sau alta, are grade de comparaţie sau trebuie să parcurgă acest traseu al comparaţiilor. Există o Realitate mare, cea mai mare, care nu intră în niciun calcul, care nu se încadrează în nicio comparaţie, cu care niciun om normal nu îndrăzneşte să se compare. Această Realitate, incomparabilă, dar la care se poate raporta orice adevăr şi orice bine, este Dumnezeu.

Nimeni şi nimic nu poate fi mai iubitor, mai sfânt, mai drept, mai adevărat, mai mare, mai bun, mai sus decât singurul Dumnezeu, cel care călăuzeşte viaţa noastră şi a cărui voinţă trebuie să o împlinim. În Isus Cristos avem dovada iubirii sale. În Domnul şi Dumnezeul nostru avem dovada dreptăţii şi asigurarea îndreptăţirii. Adevărul spre care aspirăm străluceşte incomparabil în Domnul care a zis despre sine: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6).

Este incomparabilă dragostea lui Dumnezeu faţă de noi şi harul pe care ni l-a dat şi de care ne aminteşte astăzi cuvântul lui Dumnezeu: „suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, jertfă adusă odată pentru totdeauna” (Evr 10,10). Aceasta a fost şi este voinţa lui Dumnezeu ca noi să fim sfinţiţi şi să trăim ca oameni care au primit din plin bogăţia harului său. Realitatea aceasta – voinţa lui Dumnezeu care este sfinţenia noastră –  trebuie să transpară dincolo de cuvintele noastre. Mediul pe care îl umplem prin viaţa noastră trebuie să fie atins de această sfinţenie. Este voinţa lui Dumnezeu, nu a unui om. Şi trebuie să împlinim voinţa celui mai mare decât nu există şi nici nu poate fi gândit altceva. Numai cine împlineşte voinţa lui se regăseşte în cuvintele din sfânta Evaghelie: „Iată mama şi rudele mele! Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă” (Mc 3,34-35). Cum altfel am putea fi mai aproape de Dumnezeu decât prin a-i fi frate sau soră sau mamă prin a face voinţa lui?

Dacă vrem neapărat să ne comparăm şi nu ne putem abţine, atunci să ne alegem repere sigure, sănătoase: oameni care au ştiut să fie după voinţa lui Dumnezeu, trăind spre binele semenilor lor, în dragoste faţă de tot ceea ce înseamnă virtute. Să privim la cei care, asemenea lui Cristos, au spus: „Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta” (cf. Evr 10,9; Ps 39,8-9). Este bine că în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu nu există grade de comparaţie. Şi sunt sigur că lumea va începe să arate un pic mai bine atunci când oamenii vor înceta să se compare între ei şi, mai ales, vor înceta să privească cu invidie spre ceea ce nu au în loc să cânte imnuri de laudă şi mulţumire pentru ceea ce au. Un imn de mulţumire poate izvorî din inima noastră chiar acum pentru că avem un mare dar: ştim să citim, în timp ce unii, nu doar că nu ştiu să citească, ci nici măcar nu văd… Asta dacă tot insistăm să facem comparaţii şi ni se pare că suntem mici sau avem puţin sau nu avem pentru ce să mulţumim!

Marţi, 29 ianuarie 2013 

Marti din saptamâna a 3-a de peste an
Sf. Valeriu, ep.

LECTURA I
Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta.

Citire din Scrisoarea către Evrei 10,1-10
Fraţilor, ¹ vechea alianţă ne oferă doar o umbră a bunurilor viitoare, şi nu imaginea exactă a realităţilor; ea este deci cu totul incapabilă de a-i conduce la perfecţiune pe cei care iau parte la jertfele sale, care sunt totdeauna aceleaşi, oferite în fiecare an la nesfârşit. ² De altfel, dacă acest cult i-ar fi curăţit pe oameni de păcat o dată pentru totdeauna, ei nu s-ar mai fi simţit în continuare vinovaţi şi ar fi încetat de a mai aduce jertfe; ³ tocmai prin aceste jertfe este reînnoită în fiecare an amintirea păcatelor. ⁴ Este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al berbecilor să spele păcatele. ⁵Cristos, intrând în lume, spune: „Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit un trup. ⁶ Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut; ⁷ atunci am zis: Iată, vin – după cum este scris despre mine în Scriptură – ca să fac voia ta, Dumnezeule”. ⁸ Cristos începe deci prin a spune: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfele, nici prinosurile, nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat pe care le prescrie Legea”; ⁹ Apoi adaugă: „Iată, vin ca să fac voia ta, Dumnezeule”. În felul acesta el desfiinţează jertfele vechi pentru a statornici jertfa cea nouă. ¹⁰ Prin această voinţă a lui Dumnezeu suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, jertfă adusă o dată pentru totdeauna.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 39,2 şi 4ab.7-8a.10.11 (R.: 8a.9a)
R.: Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta.
² Mi-am pus toată nădejdea în Domnul;
el s-a aplecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul.
^4ab Mi-a pus pe buze un cântec nou,
un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. R.

⁷ Tu nu doreşti nici jertfă, nici ofrande;
tu mi-ai deschis urechile;
nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.
^8a Atunci am zis: „Iată, vin!” R.

¹⁰ Vestesc îndurarea ta, în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne! R.

¹¹ Nu ţin ascunsă îndurarea ta,
ci vestesc adevărul şi mântuirea ta.
Nu ascund bunătatea şi fidelitatea ta,
în adunarea cea mare. R.

ALELUIA cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,31-35
În acel timp, ³¹ au venit mama lui Isus şi rudele lui şi, stând afară, au trimis vorbă să îl cheme. ³²Mulţimea era aşezată în jurul lui şi cineva i-a zis: „Iată, mama şi rudele tale sunt afară şi te caută”.³³ Atunci Isus a răspuns: „Cine este mama mea? Cine sunt rudele mele?” ³⁴ Şi rotindu-şi privirea peste cei care şedeau în jurul lui, a spus: „Iată mama mea şi rudele mele! ³⁵ Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă”.

Cuvântul Domnului