Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)

Inima curataA fost o vreme când auzeam destul de des: „Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!”. Părea începutul unei educaţii sănătoase. Aceste cuvinte se găsesc chiar şi în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, în cartea lui Tobia (cf. Tob 4,15). Însă ele mi se par fragile şi bune doar pentru începători, pentru cei care sunt la începutul iniţierii lor umane şi morale. Este prea puţin să te mulţumeşti doar cu „să nu faci răul”. Evanghelia de astăzi şi tot Noul Testament, prin Isus Cristos, vine şi dă o altă forţă acestor cuvinte şi ne ajută să facem un pas mai departe în credinţa şi viaţa noastră.

Iată despre ce este vorba. A fost o vreme (pe care unii încă se încăpăţânează să o trăiască!) în care se spunea: nu fă răul! Isus a venit şi a spus că nu e suficient să nu faci răul, ci trebuie să faci binele. Oamenii care ascultă evanghelia şi vor să o trăiască sunt chemaţi să acţioneze, să iasă din pasivitate sau din indiferenţă şi să facă binele. Să fim atenţi la diferenţa dintre Tobia şi Cristos. Primul spune: „ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”, adică nu fă rău nimănui (cf. Tob 4,15); însă Cristos vine şi spune în evanghelia de astăzi: „Orice voiţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei: aceasta este Legea şi Profeţii” (Mt 7,12). Altfel spus: faceţi binele!

Îmi amintesc cuvintele pe care le-am auzit recent la o predică ţinută de un preot anglican: „Tot ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca răul să câştige este ca oamenii buni să nu facă nimic”. Dacă oamenii buni nu fac nimic, nu acţionează, răul iese triumfător, câştigă teren. Oamenii buni, creştinii buni, trebuie să acţioneze, să facă binele. Este o necesitate. Trebuie să cerem harul de a face binele şi-l vom primi. Trebuie să căutăm modalitatea de a fi buni şi o vom găsi. Trebuie să învăţăm să batem la acele uşi care ni se vor deschide şi ne vor lumina spre o viaţă mai plină de credinţă, o credinţă plină de fapte, nu de cuvinte.

În această luptă pentru ieşirea din pasivitate şi înfăptuirea binelui, Cristos ne este alături şi ne asigură că vom primi de la Tatăl ceresc orice har ne va fi necesar pentru a înfăptui binele: Tatăl nostru ceresc ne va da orice lucru bun pe care îl vom cere. Trebuie să cerem, să căutăm, să batem la poarta milostivirii şi harului pentru ca răul să nu iasă victorios, ci binele, bunătatea, omul bun. Sunt atât de puternice şi mişcătoare aceste cuvinte: ca răul să câştige este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Vai nouă dacă suntem oameni buni şi nu facem nimic. Vai nouă dacă nu ieşim din indiferenţă, mai ales că timpul Postului Mare ne oferă atâtea posibilităţi de a face binele!

Să ne rugăm. Să ne însuşim rugăciunea împărătesei Estera. Să ne însuşim umilinţa şi curajul ei. În încercările noastre să strigăm către Domnul şi să implorăm ajutorul său. Cât de pătrunzătoare sunt cuvintele Esterei: „Doamne, ajută-mă pe mine care sunt singură şi nu am alt ajutor decât pe tine… dă-mi curaj… pune pe buzele mele cuvinte potrivite, căci nu am alt ajutor decât pe tine, Doamne, care cunoşti toate”. Meditând Evanghelia şi prima lectură de astăzi să se înrădăcineze în inima noastră această convingere a psalmistului: „Doamne, tu mă asculţi mereu când strig către tine”. Amin.

Joi, 21 februarie 2013 

Joi din saptamâna 1 din Post
Sf. Petru Damian, ep. înv. *

 

LECTURA I
Nu am alt ajutor decât pe tine, Doamne.

Citire din cartea Esterei 14,1.3-5.12-14
În zilele acelea, 1 regina Estera, cuprinsă de groaza morţii, care ameninţa poporul ei, 3 a alergat la Domnul şi-l implora pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: „Doamne, care eşti singurul nostru rege, ajută-mă pe mine care sunt singură şi n-am alt ajutor decât pe tine. 4 Primejdia care-mi ameninţă viaţa este foarte aproape. 5 Eu din copilărie am auzit spunându-se, în mijlocul neamului meu, că tu, Doamne, l-ai ales pe Israel, dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri dintre toţi strămoşii lor, ca să-ţi faci un popor care să-ţi aparţină ca moştenire veşnică şi ai ţinut faţă de ei toate promisiunile făcute. 12 Adu-ţi aminte, Doamne: arată-ni-te în vremea necazului nostru; dă-mi curaj tu, împărat al zeilor şi al tuturor puterilor! 13 Pune pe buzele mele cuvinte potrivite, când mă voi afla în faţa acestui leu şi schimbă-i inima, pentru ca el să înceapă a-l urî pe cel care ne prigoneşte, spre a-l nimici pe el şi pe cei ce sunt de partea lui. 14 Pe noi însă salvează-ne cu braţul tău şi ajută-mă pe mine care sunt singură şi care nu am alt ajutor decât pe tine, Doamne, care cunoşti toate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 137,1-2a.2bc-3.7c-8 (R.: 3a)
R.: Tu mă asculţi, Doamne, când strig către tine!
1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele mele.
2a Îţi cânt înaintea îngerilor,
mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru bunătatea şi fidelitatea ta,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

7c Dreapta ta mă mântuieşte.
8 Domnul va duce la bun sfârşit ceea ce a început în mine.
Doamne, bunătatea ta este veşnică.
Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale. R.

VERS LA EVANGHELIE Ps 50,12a.14a
Zideşte în mine inimă curată, Dumnezeule,
şi dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale.

EVANGHELIA
Cine cere, primeşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,7-12
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 7 „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. 8 Căci cine cere primeşte, cine caută găseşte, iar celui care bate i se deschide. 9 Cine dintre voi este omul acela, care atunci când fiul său îi cere pâine, îi dă o piatră? 10 Sau, când îi cere peşte, îi dă un şarpe? 11 Dacă voi, aşadar, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor care i le cer? 12 Orice voiţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei: aceasta este Legea şi Profeţii”.

Cuvântul Domnului

Posted in ,

4 răspunsuri la „De la „nu fă răul” la „fă binele”!”

  1. Avatarul lui gabriela
    gabriela

    „Daca oamenii buni nu fac nimic,nu actioneaza,raul iese triumfator,castiga teren……..Vai noua daca nu iesim din indiferenta,mai ales ca timpul Postului Mare ne ofera atatea posibilitati de a face binele.!” aceste randuri mi-au dat de gandit foarte mult.M-am intrebat oare e suficient numai sa tin post si sa merg la biserica sau Dumnezeu vrea mai mult,si cum imi dau seama de acest lucru???Da-mi Doamne harul de a face bine mereu!

    Apreciază

  2. Avatarul lui SIMIAN SILVIA
    SIMIAN SILVIA

    Va multumesc din suflet!

    Apreciază

  3. Avatarul lui Angela Mitache

    Multumesc! Sa incercam sa fim mai buni acum in postul mare. Sa ne amintim de patimile lui Isus; sa-l rugam sa ne ajute in drumul nostru pe calea credintei; sa fim cu adevarat buni crestini in fata Domnului prin rugaciuni si fapte bune; sa ne apropiem mai mult de Tatal nostru ceresc. Amin!

    Apreciază

  4. Avatarul lui Biserica Margareta
    Biserica Margareta

    Atunci cind ne abandonam cu totul vointei lui D-zeu, stiind ca este IUBIRE si ne asculta intotdeauna, ajutorul lui va veni mereu,
    Margareta

    Apreciază

Lasă un comentariu