Prea târziu te-am iubit…

Astăzi, la amiază, m-am uitat la ultima apariţie a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea în piaţa „Sfântul Petru” din Roma. Sutele de mii de oameni prezenţi acolo vorbesc despre cât de iubit a fost şi câţi sunt alături de el în aceste zile cu rugăciunile lor. Cuvintele sale, ultimele sale cuvinte de la acea fereastră, pline de emoţie, dar puternice, pot fi rezumate la atât: Eu nu-mi abandonez Biserica, ci o iubesc prin această formă de slujire petrină şi o voi iubi şi prin noua mea formă de slujire, de după 28 februarie. Sfântul Părinte nu ne abandonează, ci rămâne alături de noi şi de Biserică, iar noi trebuie să rămânem alături de el cu rugăciunile noastre.

https://www.youtube.com/watch?v=ltlU26_wsbs

Am găsit pe situl episcopiei de Iaşi un material preluat de la Radio Vatican pe care vi-l propun spre lectură pentru a înţelege mai bine cine este şi ce a făcut Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea.

Benedict al XVI-lea, un papă al bucuriei şi al curajului

Pentru a înţelege mai bine demisia anunţată luni, 11 februarie 2013, de papa Benedict XVI, se impune să răspundem mai întâi la întrebarea, pe cât de previzibilă pe atât de neglijată: cine este Benedict al XVI-lea? Vă propunem, în acest sens, câteva repere.

După decizia lui Benedict al XVI-lea de a renunţa la ministerul de episcop al Romei începând din ziua de 28 februarie, prezentăm momentele mai relevante ale celor opt ani de pontificat.

„Să ne rugăm cu insistenţă Domnului, pentru ca după marele dar al papei Ioan Paul al II-lea să ne dea din nou un păstor după inima sa”. Este rugăciunea înălţată la Liturghia „pro eligendo pontifice” prezidată de cardinalul decan Joseph Ratzinger în bazilica „Sfântul Petru” la 18 aprilie 2005. În ochii şi inimile cardinalilor, care se pregăteau să-l aleagă pe cel de-al 265-lea succesor al lui Petru, sunt încă imprimate imaginile funeraliilor lui Karol Wojtyla, papa care timp de 27 de ani a condus cu neclintit curaj barca lui Petru. S-a observat atunci că tocmai colaboratorul său cel mai apropiat celebra funeraliile, iar acum Liturghia care precedă deschiderea conclavului părea ca o trecere ideală a consemnelor. Senzaţia a fost confirmată în ziua următoare la încheierea conclavului, urmat imediat, în seara zilei de 19 aprilie, de anunţul alegerii noului papă prin formula: „Annuntio vobis, gaudium magnum, habemus papam!”

Noul papă este cardinalul Joseph Ratzinger, devenit Benedict al XVI-lea. Primele sale cuvinte indică în acelaşi timp stilul şi prin aceasta calitatea persoanei şi totodată o viziune a ministerului său: „Dragi fraţi şi surori, după marele papă Ioan Paul al II-lea, domnii cardinali m-au ales pe mine, un simplu şi umil lucrător în via Domnului” (19 aprilie 2005).

Încă de la primii paşi, s-a delineat profilul unui „păstor blând şi ferm” care cu umilinţă slujeşte adevărul evanghelic, cum spune şi motoul său episcopal: Cooperatores veritatis.

Subliniază aceasta la Liturghia pentru început de pontificat, duminică, 24 aprilie 2005, în prezenţa a peste trei sute de mii de persoane prezente în Piaţa „Sfântul Petru”. La omilia întreruptă de aplauze de 37 de ori, papa explică succint programul său de pontificat: „Adevăratul meu program de guvernare este acela de a nu face voinţa mea, de a nu urmări ideile mele, ci de a mă pune împreună cu toată Biserica, în ascultarea cuvântului şi voinţei Domnului şi a mă lăsa călăuzit de el, încât el să fie acela care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre”.

Cine crede nu este niciodată singur – spune papa, amintind că „Biserica este vie. Biserica este tânără”, deoarece „poartă în sine viitorul lumii”.

Pare providenţial, în acest sens, faptul că prima călătorie internaţională a noului papă, programată de predecesorul său, este tocmai o Zi Mondială a Tineretului, şi în plus, chiar în Germania, ţara sa natală. La Köln, un milion de tineri s-au rugat cu papa într-o impresionantă reculegere la veghea de adoraţie euharistică. Tinerii se vor regăsi cu papa şi la Sydney, în Australia, în 2008, şi apoi la Madrid, în 2011.

I-a îndemnat să nu se ruşineze că sunt catolici şi le-a amintit că „numai de la Dumnezeu vine adevărata revoluţie”, cea a iubirii. Şi ce sunt aceste ZMT pentru Benedict al XVI-lea? A destăinuit-o la bordul avionului în zbor spre Madrid: „Aş zice că aceste ZMT sunt un semnal, o cascadă de lumină; dau vitalitate credinţei, prezenţei lui Dumnezeu în lume şi creează astfel curajul de a fi credincioşi” (18 august 2011).

Dar pentru aceasta e nevoie ca tinerii catolici să fie gata de a păşi împotriva curentului în comparaţie cu modelele de moment şi stilurile de viaţă dominante.

De altfel, Benedict al XVI-lea a avertizat împotriva relativismului care nu recunoaşte nimic definitiv şi lasă ca ultimă măsură doar propriul eu cu plăcerile de moment. În raport cu societatea, a subliniat rolul unei „laicităţi pozitive” care valorizează dimensiunea religioasă. A instituit în 2010 un departament pentru noua evanghelizare în scopul de a combate „eclipsa de Dumnezeu” în ţările de veche tradiţie creştină. Întâlneşte artiştii în Capela Sixtină şi a lansat ideea despre „Curtea Neamurilor”, iniţiativă realizată de dicasterul culturii: „La dialogul cu religiile trebuie să se adauge azi mai ales dialogul cu cei pentru care religia este un lucru străin, cărora Dumnezeu le este necunoscut şi care, totuşi, nu ar vrea să rămână pur şi simplu fără Dumnezeu, dar să se apropie de el cel puţin ca necunoscut” (21 decembrie 2009).

Mare simpatizant şi cunoscător al sfântului Augustin, este convins că „opţiunea creştină” este „şi azi cea mai raţională şi cea mai umană”. Credinţa trebuie să fie însoţită de o mare încredere în raţiune. În acest sens – în martie 2006 – vorbind parlamentarilor din Partidul Popular European, Benedict al XVI-lea identifica trei situaţii urgente, în special pentru omul occidental: tutelarea vieţii, apărarea familiei, libertatea educativă. Este vorba de valori „nenegociabile” şi nu din motive confesionale, ci întrucât înscrise în însăşi natura umană şi de aceea comune întregii umanităţi”.

Sunt teme care – împreună cu pacea, apărarea celor ultimi, libertatea religioasă – străbat magisteriul papal: predicile, discursurile şi documentele sale.

Papa, teolog, uimeşte prin limbajul simplu şi direct al enciclicelor sale: Deus caritas est, despre iubirea creştină (2005); Spe salvi, despre speranţa creştină (2007) şi Caritas in veritate (2009) despre dezvoltarea integrală, în care precizează că şi în domeniul economiei şi finanţelor intenţia dreaptă, transparenţa şi căutarea bunelor rezultate sunt compatibile şi nu trebuie niciodată să fie separate (10 decembrie 2011).

Pe lângă cele trei enciclice, papa a publicat patru exortaţii apostolice postsinodale şi 19 documentemotu proprio, între care Summorum pontificum despre folosirea Liturghiei romane anterioare reformei din 1970. Numeroase sunt scrisorile publicate în diferite ocazii, între care se remarcă cea din 2007 către catolicii din China. Dar Joseph Ratzinger a publicat în timpul pontificatului şi texte personale, între care cartea-interviu Lumina lumii şi mai ales trilogia despre Isus din Nazaret, un best sellermondial, în care papa oferă cercetarea sa de credincios având ca obiect figura lui Cristos.

Nu mai puţin important este efortul pe care papa l-a depus pentru a vesti evanghelia folosind vechile şi noile media: „Astăzi suntem chemaţi să descoperim, şi în cultura digitală, simboluri şi metafore semnificative pentru persoanele care pot fi de ajutor în a vorbi despre împărăţia lui Dumnezeu omului contemporan” (28 februarie 2011).

* * *

În ciuda aparenţelor, Benedict al XVI-lea are o deschidere specială faţă de mijloacele de comunicare. Acordă interviuri în direct sau înregistrate la diferite posturi de radio, vorbeşte în direct la Radio Vatican, trimite sms-uri tinerilor de la Zilele Mondiale ale Tineretului, răspunde la întrebări în direct la televiziune. Prin legătură satelitară, Benedict al XVI-lea vorbeşte cu astronauţii Staţiunii Spaţiale Internaţionale, semnează un editorial pentru Financial Times. Încurajează mediile vaticane şi catolice, în general, să ducă evanghelia pe Internet. Mai mult, dă exemplu. În decembrie 2012 papa a debarcat pe Twitter, unde contul său în 9 limbi – de la latină la engleză – iradiază „lumina calmă a credinţei”.

Desigur, înainte de a fi pelerin pe continentul digital, Benedict al XVI-lea străbate continentele geografice. Din cele 24 de călătorii internaţionale, au rămas în memoria colectivă vizitele efectuate în Statele Unite ale Americii şi la Naţiunile Unite, în Ţara Sfântă şi Orientul Mijlociu, în Marea Britanie, cu un discurs memorabil la Westminster Hall, dar şi la Berlin, unde pentru prima dată un papă a ţinut un discurs la Bundestag, Parlamentul german. De neuitat însă, vizita lui Benedict al XVI-lea, fiu al Germaniei, la lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau: „Eu sunt astăzi aici ca fiu al poporului german, şi tocmai de aceea trebuie şi pot să spun: nu puteam să nu vin aici. Trebuia să vin. Era şi este o datorie în faţa adevărului şi a dreptului celor care au suferit, o datorie înaintea lui Dumnezeu, de a fi aici ca succesor al lui Ioan Paul al II-lea şi ca fiu al poporului german” (29 mai 2006).

Imposibil de rezumat în câteva cuvinte angajarea sa ecumenică şi interreligioasă, cerând în repetate rânduri liderilor lumii încetarea persecuţiilor anticreştine.

Dar dacă Biserica este lovită din afară de prigoană şi cristianofobie, din interior este tulburată de scandalul abuzurilor sexuale în dauna minorilor comise de unii membri ai clerului. Pontiful înfruntă cu determinare această situaţie care desfigurează chipul Bisericii, cere să întâlnească personal victimele abuzurilor în timpul călătoriilor sale în Malta, Statele Unite, Australia şi Regatul Unit. O fermitate arătată şi în procesul de reînnoire a instituţiilor financiare şi economice din Cetatea Vaticanului.

Dar continuitatea cu pontificatul precedent se observă cel mai uşor în ceremoniile de beatificare şi canonizare. A rămas în inima multora, dar mai ales a celor peste două milioane de credincioşi veniţi la Roma, beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, spre care Benedict al XVI-lea îşi îndreaptă cuvintele sale de profundă afecţiune: „Ferice de tine, iubite Ioan Paul al II-lea, pentru că ai crezut! Continuă – te rugăm – să sprijini din cer credinţa poporului lui Dumnezeu. De atâtea ori ai dat binecuvântarea ta în această piaţă. Astăzi, te rugăm: Sfinte Părinte, binecuvântează-ne!” (1 mai 2011).

Continuitate, aşadar, dar şi reformă. Încă din primul său discurs adresat Curiei Romane, în decembrie 2005, Benedict al XVI-lea subliniază necesitatea de a citi şi înţelege Conciliul Vatican II atât în spiritul de reînnoire, cât şi într-o dimensiune de continuitate: „Biserica este, atât înainte, cât şi după Conciliu, aceeaşi Biserică una, sfântă, catolică şi apostolică, pe cale de a lungul timpurilor” (22 decembrie 2005).

* * *

Timpuri în care a revenit tragedia războiului şi a terorismului în multe zone ale planetei. Papa a făcut tot ce a putut pentru a pune capăt conflictelor: prin rugăciune, mai ales. Dar şi prin apeluri la pace, în special pentru Irak, Siria, Ţara Sfântă, Congo, Mali. Şi mai mult, prin iniţiative diplomatice şi trimiterea de ajutoare materiale.

Sprijinul acordat de papa în favoarea populaţiilor lovite de catastrofe naturale a reprezentat o adevărată mână întinsă celor nevoiaşi.

Prin intermediul departamentului vatican „Cor Unum”, papa s-a aflat în prima linie în sprijinul populaţiei din Haiti, lovită de cutremurul din ianuarie 2010. Benedict al XVI-lea a intervenit cu urgenţă şi în apărarea familiei, fondată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, pentru a nu vorbi de intervenţiile sale care au pus accentul pe locul central al familiei în viaţa Bisericii şi a societăţii.

Apelurile sale în favoarea familiei au sunat şi mai vibrant cu ocazia Zilelor Mondiale a Familiei la care a participat, la Valencia, în 2006 şi la Milano, în 2012.

La Milano, papa a cerut Bisericii, la toate nivelurile, să nu-i facă să se simtă străini pe cei care trăiesc rana unei separări sau a unui divorţ. „Mi se pare ca fiind o mare îndatorire a unei parohii, a unei comunităţi catolice să facă realmente tot posibilul pentru ca acestea să simtă că sunt iubite, acceptate, că nu sunt „în afara acesteia” chiar dacă nu pot primi absoluţiunea şi preasfânta Euharistie; trebuie să vadă că şi aşa pot trăi pe deplin în Biserică (Benedict al XVI-lea, 2 iunie 2012)

Intelectual foarte fin, papei îi place să glumească. Mai mult, o trăsătură a caracterului lui Joseph Ratzinger este tocmai simţul umorului, trăsătură comună cu scriitorii săi preferaţi. Un exemplu al acestui spirit al umorului, chiar şi în mijlocul dificultăţilor, s-a văzut şi în ziua în care şi-a fracturat încheietura mâinii, în 2009, în perioada în care se afla la Les Combes, din Valle d’Aosta: „Din păcate, îngerul meu păzitor nu a împiedicat ca eu să-mi fac rău, urmând cu siguranţă «ordine superioare»… Poate că Domnul voia ca eu să învăţ lecţia unei mai mari răbdări şi umilinţe, să-mi dea mai mult timp pentru rugăciune şi meditaţie” (Benedict al XVI-lea, 29 iulie 2009)

Amabilitatea este o altă trăsătură pe care toţi au apreciat-o la papa, de la cei puternici ai pământului până la cei din urmă. Amabilitate însoţită de acea umilinţă exprimată foarte evident încă de la începutul ministerului său petrin. „Simt vie conştiinţa – a spus imediat după alegerea la catedra lui Petru – că nu trebuie să duc de unul singur ceea ce în realitate nu aş putea duce vreodată de unul singur”. Acest gând l-a exprimat în mai multe rânduri în timpul pontificatului său: „Simt tot mai mult că de unul singur nu aş putea duce la împlinire această misiune. Dar simt că voi mă ajutaţi: astfel sunt într-o mare comuniune şi împreună putem duce mai departe misiunea Domnului” (Benedict al XVI-lea, 19 aprilie 2006)

Păstor umil, blând dar ferm în iubirea faţă de Biserică, Benedict al XVI-lea a condus cu adevărat barca lui Petru în ape calme, ca şi în timp de furtună, spre portul sigur al credinţei în Isus Cristos.

(După Radio Vatican)