Prea târziu te-am iubit…

Cei mai mulţi dintre noi nu am uitat niciodată poveştile pe care ni le spuneau bunicii. Ne amintim detalii pe care acum le regăsim prin cărţi şi filme. Dar parcă oricât de bine ar fi realizate filmele sau oricât de bine ar fi povestite de scriitori, poveştile nu au acea savoare a basmelor spuse de bunici. Farmecul lor rămâne de neegalat. Aş vrea să ascult la infinit poveştile bunicilor. Sau poate, fiindu-mi dor de poveştile lor, mi-e dor de fapt de copilărie, de vârsta inocenţei şi a ascultării. Sunt amintiri pe care le voi preţui mereu şi care ştiu că nu vor fi egalate de nimic altceva. Aşa mi-ar plăcea să ascult din nou poveştile lor, aşezat pe jos, sub cortina viţei de vie de la ţară. Ehe, ce vremuri!

Cred că, mai mult decât bunicii noştri, Isus era un povestitor desăvârşit. Un maestru. La asta m-am gândit când am ascultat evanghelia zilei. Parabola bogatului şi a lui Lazăr, ca şi celelalte parabole din jurul ei (cf. Lc 15; 17…), mi-l aduc înaintea ochilor pe Isus, vocea sa, mulţimile adunate în jurul său şi captivate de glasul său şi de faptele care însoţeau toate aceste cuvinte. Astăzi ni-l putem imagina pe Isus cum ne vorbeşte şi încearcă să ne convingă despre acele adevăruri pe care unii contemporani de-ai noştri le prezintă doar ca poveşti: păcatul, moartea, cerul, iadul etc.. Toate acestea sunt realităţi, nu poveşti de speriat copiii. Iadul chiar există. Şi aşa mi-ar plăcea să-l aud pe Isus cum îmi vorbeşte despre el şi mai ales despre ceea ce trebuie să fac pentru a nu ajunge acolo. El, doar el, ar fi atât de convingător.

Noi avem evanghelia şi ştim că toată evanghelia, ca şi toată Scriptura, este inspirată de Dumnezeu. Autorii sacri au scris sub impulsul şi inspiraţia Duhului Sfânt. Dar oricât de genial au scris ei şi oricât de atent aş citi şi oricât de profund aş medita eu, tot nu este nici pe departe ca atunci când ar fi însuşi Isus cel care îmi povesteşte. Este suficient să ne gândim la fragmentul de astăzi: cum ar fi să-l auzim din gura lui? Să vină el acum în locul în care ne aflăm, noi să ne aşezăm şi el să înceapă să ne spună (chiar putem să închidem pentru câteva clipe ochii şi să ne imaginăm scena!):  „Era un om bogat, care se îmbrăca în veşminte luxoase şi benchetuia în fiecare zi. Iar un sărac, cu numele de Lazăr, zăcea înaintea uşii lui, plin de bube. El ar fi fost bucuros să se sature cu firimiturile care cădeau de pe masa bogatului, dar nimeni nu i le dădea. Doar câinii veneau şi-i lingeau bubele. A murit săracul şi a fost dus de către îngeri în cer, lângă Abraham. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Iar în iad, fiind în chinuri, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut de departe pe Abraham şi pe Lazăr la pieptul său. Atunci a strigat: …” (cf. Lc 16,19-24). Cred că nici nu am respira! Nu am şti ce urmează, ce a strigat bogatul şi am aştepta cu privirea aţintită spre Domnul să spună vorbele ieşite din gura bogatului nemilos.

Evanghelia este mai mult decât o poveste sau o înşiruire de povestiri. Evanghelia este mai mult decât istoria unei vieţi. Evanghelia este o cale de urmat, un mod de a trăi. Evanghelia capătă adevărata ei valoare abia atunci când devine viaţa noastră, când ne dăm toată silinţa să o trăim în fiecare cuvânt al său, în totalitate, nu pe sărite, nu după preferinţe. Cel care reuşeşte să trăiască evanghelia este, cum spune psalmistul,
„ca pomul sădit lângă un izvor de apă,
care aduce rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veştejesc
şi tot ce începe duce la bun sfârşit” (Ps 1,3).

Cel care trăieşte evanghelia, cel care îl ia în serios pe Isus, autorul ei, acela se regăseşte şi în ceea ce spunea profetul Ieremia, acela este omul care va fi binecuvântat de Domnul. Iată: „Binecuvântat să fie omul care-şi pune încrederea în Domnul, a cărui speranţă este Domnul.  El va fi ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; el nu se teme când vine arşiţa, frunzele lui rămân verzi, el nu-i îngrijorat în timp de secetă şi nu încetează să aducă roade” (Ier 17,7-8).

Amintirea bunicilor îmi aduce poveşti frumoase înaintea ochilor. Dar meditând evanghelia îmi dau seama că Isus rămâne cel mai bun povestitor. El îmi hrăneşte inima cu adevăruri! Isus nu ne spune poveşti, ci el ne învaţă adevărurile de credinţă! Cred că zmeii şi zânele şi caii năzdrăvani din poveştile bunicilor nu vor face parte niciodată din realitatea noastră. Puțin probabil să ne întâlnim cu astfel de creaturi. Însă ceea ce Isus a povestit a devenit și este realitate şi adevăr de credinţă şi toate acestea le vom întâlni într-o zi: cerul sau iadul!

Joi, 28 februarie 2013 

Joi din saptamâna a 2-a din Post
Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, calug.

 

LECTURA I
Blestemat să fie omul care-şi pune încrederea în om; binecuvântat să fie omul care-şi pune încrederea în Domnul.

Citire din cartea profetului Ieremia 17,5-10
⁵ Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care-şi pune încrederea în om, care-şi face dintr-un trup sprijinul său, iar inima şi-o îndepărtează de Domnul. ⁶ El va fi ca ciulinii în pustiu: nu va vedea fericirea, el va locui în arşiţa pustiului, în pământ neroditor şi de nelocuit. ⁷ Binecuvântat să fie omul care-şi pune încrederea în Domnul, a cărui speranţă este Domnul. ⁸ El va fi ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; el nu se teme când vine arşiţa, frunzele lui rămân verzi, el nu-i îngrijorat în timp de secetă şi nu încetează să aducă roade. ⁹ Inima omului este coruptă şi de nepătruns, cine o poate cunoaşte? ¹⁰ Eu, Domnul, privesc în inimi şi pătrund rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după faptele sale şi după roadele pe care le aduce”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 1,1-2.3.4 şi 6 (R.: Ps 39,5a)
R.: Fericit este omul care îşi pune încrederea în Domnul.
¹ Fericit este omul care nu ia parte la sfatul celor răi,
nu urmează calea păcătoşilor
şi nu se aşază lângă cei care batjocorăsc;
² dar îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului
şi la Legea lui cugetă ziua şi noaptea. R.

² El este ca pomul sădit lângă un izvor de apă,
care aduce rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veştejesc
şi tot ce începe duce la bun sfârşit. R.

⁴ Nu tot aşa este cu cei răi, nu tot aşa,
ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.
⁶ Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi,
iar drumul pe care merg cei răi duce la pieire. R.

VERS LA EVANGHELIE cf. Lc 8,15
Fericiţi sunt cei care păstrează cuvântul lui Dumnezeu într-o inimă bună şi aduc rod întru răbdare.

EVANGHELIA
Ai primit cele bune, iar Lazăr cele rele; acum el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 16,19-31
În acel timp, Isus le-a spus fariseilor: ¹⁹ „Era un om bogat, care se îmbrăca în veşminte luxoase şi benchetuia în fiecare zi. ²⁰ Iar un sărac, cu numele de Lazăr, zăcea înaintea uşii lui, plin de bube. ²¹El ar fi fost bucuros să se sature cu firimiturile care cădeau de pe masa bogatului, dar nimeni nu i le dădea. Doar câinii veneau şi-i lingeau bubele. A murit săracul şi a fost dus de către îngeri în cer, lângă Abraham. ²² A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. ²³ Iar în iad, fiind în chinuri, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut de departe pe Abraham şi pe Lazăr la pieptul său. ²⁴ Atunci a strigat: «Părinte Abraham, fie-ţi milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci sufăr cumplit în văpaia aceasta». ²⁵ Dar Abraham i-a răspuns: «Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune în viaţă, pe când Lazăr cele rele; acum, dimpotrivă, el are parte de mângâiere, iar tu de suferinţă. ²⁶ Pe lângă aceasta, între noi şi voi a fost creată o prăpastie mare, încât cei care ar voi să treacă de aici la voi să nu poată, şi nici de acolo să treacă la noi». ²⁷ Bogatul a zis: «Te rog, părinte, cel puţin să-l trimiţi pe Lazăr acasă la tatăl meu, ²⁸ căci am cinci fraţi, să le atragă atenţia, ca să nu ajungă şi ei în acest loc de chin». ²⁹ Dar Abraham i-a zis: «Îi au pe Moise şi pe profeţi: să asculte de ei». ³⁰ «Nu, părinte Abraham, a zis bogatul, dacă cineva dintre cei morţi se va duce la ei, se vor întoarce». ³¹ I-a răspuns Abraham: «Dacă nu ascultă de Moise şi de profeţi, nu vor crede, chiar dacă ar învia cineva din morţi»”.

Cuvântul Domnului