Prea târziu te-am iubit…

Chiar dacă ni se spune că nu e bine să rămânem ancoraţi în trecut, nu întotdeauna ne este uşor să nu mai privim măcar din când în când în urmă. Trecutul este fundamentul pe care ne-am construit prezentul şi pe care se va sprijini şi viitorul nostru.

Acum nu vreau să mă întorc într-un trecut prea îndepărtat, ci doar la ziua de ieri. După ce am citit şi am recitit evanghelia propusă de Biserică pentru Duminica Divinei Milostiviri sau pentru Duminica Albă sau a Tomei, cum mai este numită, nu pot să nu mă întreb „unde era Toma când Isus a apărut prima dată ucenicilor? De ce nu era împreună cu ei? Ce făcea? De ce s-a îndepărat de comunitate? Oare nu ştia că este periculos, că poate rata ceva?!”

În Evanghelie Toma, zis Geamănul (şi nu necredinciosul, pentru că a fost mai credincios decât mulţi, mulţi alţii!), este unul dintre ucenicii cei mai îndrăzneţi. El este cel care ia iniţiativa şi spune celorlalţi ucenici: „să mergem şi noi să murim împreună cu Domnul” (cf. In 11,16). Tot el este cel care îndrăzneşte să întrerupă discursul lui Isus şi să-i spună nedumerirea sa: „Doamne nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?”. Şi astfel am primit una dintre cele mai frumoase adevăruri mărturisite de Isus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (In 14,6).

Atunci cum se face că nu mai era cu ucenicii? Nu ştim unde era, dar ştim că nu părăsise comunitatea ucenicilor. Aceasta pentru că reapare imediat în cadrul evanghelic şi ucenicii îi spun: „L-am văzut pe Domnul!”

Poate că era mai bine pentru el să stea aproape de ucenici, să nu se despartă deloc de ei. Dar poate că dacă ar fi fost acolo la prima apariţie a Domnului, noi am fi fost privaţi de una dintre cele mai frumoase declaraţii de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Totodată dacă ar fi fost împreună cu ucenicii la prima apariţie a Domnului şi nu s-ar fi îndoit ca după aceea să-şi mărturisească credinţa, noi nu am mai fi primit de la Domnul aceste cuvinte atât de mângâietoare pentru noi cei care credem fără să fi văzut: „Pentru că m-ai văzut, Toma, de aceea crezi; fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut” (cf. In 20,24-29).

Cu toate acestea absenţa lui din grupul ucenicilor, chiar şi pentru o clipă, m-a dus cu gândul la un alt aspect: vulnerabilitatea celor care aleg să fie singuri, a celor care se desprind de comunitatea credincioşilor, a celor care stau departe de Biserică şi spun: „eu îl iubesc pe Dumnezeu, dar nu suport Biserica”.

Ştim din lumea „profană” că „unde-s doi puterea creşte” (cum tot cântăm în Hora unirii!); ştim că o armată este mai puternică atunci când soldaţii păstrează liniile şi nu rup rândurile. Îmi amintesc de filmul Gladiatorul când Maximus le-a spus soldaţilor săi: „orice s-ar întâmpla, staţi împreună!”

Toate acestea sunt ca un semnal de alarmă pentru noi cei care ne credem invulnerabili. Să nu uităm că suntem fragili! Să nu uităm că doar împreună ne putem bucura de prezenţa lui Dumnezeu. Ar fi putut fi invers: Domnul să i se arate lui Toma care era singur şi apoi să meargă el să le spună celorlalţi. Dar nu a fost aşa. Domnul preferă comunitatea. De altfel a şi spus: „Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor” (Mt 18,20). Trebuie să stăm împreună şi facem front comun împotriva asaltului celui rău, împotriva profanului (acel lumesc ce ni se prezintă cu pretenţii divine!) şi a profanărilor, împotriva falsităţii ce poartă masca adevărului şi a vieţuirii ce vrea să se dezică de orice normă morală.

Da, suntem fragili dacă încercăm să răzbim de capul nostru. Avem nevoie de Biserică. Avem nevoie să ne adăpostim sub mantia ocrotitoare a Reginei Păcii. Avem nevoie de acel Isus care vrea să ne adune în jurul său aşa cum o cloşcă îşi adună puii sub aripi (cf. Mt 23,37). Doar împreună vom reuşi, doar adunându-ne toţi cei dornici de a fi oameni de caracter, iubitori de frumos, cultivatori de virtuţi umane şi creştine. Doar împreună ne putem bucura de acel Isus care vine, acel Isus care trece prin viaţa noastră, acel Isus care ni se descoperă cu răbdarea inepuizabilă a „domnului Trandafir”.

Şi de asta îmi place mie Cristos: că ştie să revină, că dă mereu a doua şansă, că are răbdare cu noi şi ne dădăceşte ca să pricepem tot adevărul, exact cum a făcut cu ucenicul ce s-a îndepărtat (chiar şi pentru o clipă) de comunitate: „Hai, Toma, adu-ţi degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Îmi place acest Isus pentru că ştie să provoace inima noastră şi să scoată din noi cele mai profunde mărturisiri de credinţă, ştie să ne facă inima să spună: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”.

Domnul meu şi Dumnezeul meu ajută-ne să stăm împreună, să facem front comun împotriva răului, a indiferenţei, a necredinţei. Ajută-ne ca stând împreună să dăm mărturie despre adevăr şi să spunem plini de convingere fraţilor noştri: „L-am văzut pe Domnul!”

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31
¹⁹ Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră uşile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pacea să fie cu voi!” ²⁰După aceste cuvinte le-a arătat mâinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. ²¹ Isus le-a zis din nou: „Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi!”²² Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt; ²³ cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. ²⁴ Unul dintre cei doisprezece, Toma, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. ²⁵ I-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a declarat: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor şi nu voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. ²⁶ Opt zile mai târziu, ucenicii lui erau iarăşi în casă şi Toma era împreună cu ei. A venit Isus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijloc şi a zis: „Pacea să fie cu voi!” ²⁷ Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, dar credincios”. ²⁸ Toma i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ²⁹ I-a zis Isus: „Pentru că m-ai văzut, Toma, de aceea crezi; fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut!” ³⁰ Isus a mai făcut înaintea ucenicilor săi şi multe alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta; ³¹ iar acestea s-au scris ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi prin credinţa voastră să aveţi viaţă în numele lui.

Cuvântul Domnului