Dumnezeu vede tot

„Doamne, tu toate le ştii; tu ştii că te iubesc”

Dumnezeu vede totVieţile noastre, în aceste timpuri de criză, sunt din ce în ce mai asaltate de oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Zilnic întâlnim oameni nevoiaşi care îşi întind mâinile aşteptând mila noastră. Cei care bat la porţile inimilor noastre sau ale caselor noastre pentru a cere şi-au dezvoltat şi o anumită, să-i spunem, tehnică de succes. Unii pur şi simplu te uimesc cu textele pe care le folosesc pentru a-ţi înmuia inima. Unele sunt naturale şi adevărate, altele, aşa cum bine ştim, sunt false. Mi-a rămas în minte simplitatea unui text folosit de un cerşetor de succes. El stătea cu mâna întinsă şi spunea doar atât: „Dumnezeu vede tot!” Da, Dumnezeu vede tot… şi implicit îţi sugera să te gândeşti la faptul că Dumnezeu vede inclusiv pomana pe care i-o dai sau nepăsarea cu care treci pe lângă el. Dumnezeu vede tot: cât adevăr în aceste cuvinte!

Dumnezeu vede tot este unul dintre primele adevăruri pe care le-am învăţat la Catehism. Încă de mici eram întrebaţi: „Ştie şi vede Dumnezeu toate?”. Iar noi răspundeam: „Da, Dumnezeu ştie şi vede toate, chiar şi gândurile noastre cele mai ascunse”. Că Dumnezeu este atotştiutor şi că este pretutindeni au fost unele dintre primele adevăruri învăţate, dar şi unele dintre cele mai neglijate. De câte ori nu ne comportăm ca şi când nimeni nu ne vede, ca şi cum nimeni nu ar fi lângă noi?! De câte ori nu neglijăm aceste adevăruri atât de simple, dar atât de măreţe: Dumnezeu vede tot, Dumnezeu este pretutindeni, Dumnezeu poate totul?! Totul! Astfel, trebuie să ştim că Domnul este primul care ne vede lacrimile suferinţelor, este primul care ne alină durerea inimii în faţa morţii celor dragi. Dar totodată trebuie să conştientizăm că primul care ne citeşte gândurile, primul care ne aude bârfele sau înjurăturile, primul care ne primeşte loviturile sau jignirile îndreptate spre aproapele este acelaşi Domn. Dumnezeu este cel mai apropiat nouă, e mereu lângă noi.

Şi atunci ne putem întreba: oare nu e obositor cu un Dumnezeu atât de aproape, mereu prezent, care ştie totul? Nu e greu să nu ai nici măcar un moment de intimitate sau un loc în care să te refugiezi singur?! Ba da, e greu, chiar forte greu pentru că necesită să fii mereu atent la ce faci, la cei spui, ba chiar şi la ce gândeşti. Da, este foarte greu cu un Dumnezeu atât de prezent, dar oare a spus cineva că e uşor să fii creştin?!

Şi dacă e greu cu un Dumnezeu atât de aproape, mult mai greu e fără un astfel de Dumnezeu. În această privinţă ne ajută sfânta Evanghelie. Să privim la Petru în momentul în care e lipsit de prezenţa lui Dumnezeu. El, marele pescar, fără Dumnezeu nu a prins nimic toată noaptea. Fără Dumnezeu nu reuşim să facem nici măcar acele lucruri la care spunem noi că ne pricepem cel mai bine, acele lucruri pentru care poate ne-am pregătit toată viaţa. De aceea, înainte de a începe orice lucru fie că e muncă fizică sau studiu, distracţie sau recreaţie, orice ar fi trebuie să invocăm prezenţa Domnului şi ajutorul său, trebuie să ne rugăm. Cât de plăcut este să auzi că în preajma ta „E Domnul!”, să simţi că lângă tine, mai ales în momentele de suferinţă, de eşec, de singurătate, de încercare „este Dumnezeu!”. E o mare alinare în acest adevăr: niciodată nu suntem singuri. Iată frumuseţea creştinismului: Dumnezeu e mereu alături de noi şi ne vrea binele, vrea să fim bine.

Ascultând Sfânta Evanghelie am văzut binefacerile prezenţei lui Dumnezeu: te ajută să-ţi îndeplineşti munca (aşa cum pe Petru l-a ajutat să pescuiască); te ajută să înţelegi ce înseamnă adevărata iubire care are răbdare cu fiecare aşteptând răspunsul la întrebarea: „mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?”; îţi dă puterea de a-l urma oriunde atunci când îi auzi glasul spunându-ţi: „Urmează-mă!”. Cu toate acestea marea problemă a noastră este că rămânem doar la cunoaşterea lui Cristos, rămânem doar la teorie… nu-l urmăm! Este o atât de mare diferenţă între a-l cunoaşte pe Cristos şi a trăi în prezenţa lui Cristos. Este o atât de mare diferenţă între a şti că Dumnezeu vede tot şi a trăi mereu în prezenţa lui. Uneori este o atât de mare diferenţă între credinţa noastră şi faptele pe care le facem. Lipsa coerenţei, distanţa între credinţă şi viaţă, ne dă de gol că nu prea credem că Dumnezeu chiar vede totul. Este atât de necesar să îndepărtăm orice ruptură între credinţă şi viaţă.

Încă din anul 1980 Fericitul Părinte papa Ioan Paul al II-lea spunea: „Învăţaţi să trăiţi cu coerenţă credinţa voastră creştină. Să ne fie clar: nu ajunge să-l cunoaştem pe Cristos; trebuie să avem o viaţă coerentă cu ideile pe care le profesăm, cu credinţa pe care o mărturisim. Fiţi coerenţi! Credinţa creştină, însăşi demnitatea noastră şi aşteptarea lumii întregi necesită în mod esenţial acest angajament al coerenţei. Şi prima expresie fundamentală de coerenţă este lupta împotriva păcatului, este acel efort constant şi chiar eroic de a trăi în har, de a trăi mereu în prezenţa lui Cristos”. Aceasta ni se cere, dragi fraţi în Cristos: să fim coerenţi în orice situaţie a vieţii noastre, iar pentru aceasta nu ajunge doar să-l cunoşti pe Domnul!

Lecturile propuse de Biserică pentru această a III-a duminică a Paştelui ne arată şi drumul pe care îl putem parcurge pentru a trece de la cunoaşterea lui Cristos la trăirea în prezenţa lui. Astfel, în prima lectură vedem că pe acest Cristos despre care noi ştim că a murit şi a înviat trebuie să-l mărturisim cu preţul oricărei jertfe. Într-o epocă în care contează atât de mult părerea celuilalt despre noi, în care unii spun că trebuie să ţinem cont doar de binele imediat fără nicio perspectivă a veşniciei, într-un timp ca aceasta în care păcatul a devenit o industrie care produce bani şi dă bună stare noi, creştinii, coerenţi credinţei primite, trebuie să avem în inima noastră simţământul apostolilor şi să spunem tuturor: „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni… Noi suntem martori ai învierii lui Cristos”. Aici ne putem opri şi să ne analizăm: faptele noastre sunt mărturii despre Cristos cel înviat? Este viaţa mea coerentă cu învierea în care cred?!

Lectura a doua ne vorbeşte şi ea despre o altă formă de coerenţă între credinţă şi viaţă. Şi anume: rugăciunea. Acestui Dumnezeu în care credem trebuie să ne închinăm. Cel înviat pe care-l mărturisim prin credinţa noastră este singurul vrednic să primească „puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi binecuvântarea”. Glasul îngerilor şi al tuturor celor care trăiesc în prezenţa Domnului trebuie să fie şi glasul rugăciunilor noastre şi să putem spune mereu împreună cu ei: „Celui care şade pe tron şi Mielului să-i fie binecuvântare, cinste, slavă şi putere în vecii vecilor!”. Necesitatea preamăririi lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre devine acum un alt moment de cercetare a cugetului: ne rugăm? Cum ne rugăm? Cât ne rugăm? Ce rol şi ce loc ocupă rugăciunea în viaţa noastră?

Şi nu în cele din urmă ne putem întreba ce înseamnă coerenţa între credinţă şi viaţă plecând de la pasajul evanghelic. Aceasta însemnă să asculţi mereu de inspiraţia Domnului, aşa cum au făcut apostolii când le-a spus unde să-şi arunce mreaja şi au prins o mulţime de peşti. Mai înseamnă şi să-l recunoşti atunci când apare în viaţa ta şi să poţi spune şi tu: „E Domnul cel care acum e lângă mine!”. Şi dacă-l recunoşti pe Dumnezeu – aşa cum l-a recunoscut ucenicul iubit – nu trebuie să-l ţii doar pentru tine, ci trebuie să-l arăţi şi altora, să le vorbeşti şi altora despre el şi despre prezenţa lui. Şi apoi nu trebuie doar să ne mulţumim cu prezenţa lui şi să rămânem impasibili, indiferenţi. Ci trebuie să reacţionăm la prezenţa lui asemenea lui Petru care auzind că este Domnul şi-a pus haina pe el şi a sărit în apă ca să ajungă mai repede la ţărm. Voia să fie primul lângă Domnul!

Dar cel mai mult, a trăi în prezenţa lui Dumnezeu care vede totul, înseamnă să-l iubeşti şi să-l urmezi. Acelaşi fericit Ioan Paul al II-lea spunea: “Întrebarea pusă de Cristos lui Petru  – Mă iubeşti? – este în acelaşi timp fascinantă şi înspăimântătoare, pentru că a-l iubi pe Cristos înseamnă a-l urma pe drumul Crucii”. (Fericitul Ioan Paul al II-lea – predica la împlinirea a douăzeci de ani de pontificat, 16 octombrie 1998). În viaţa creştinilor coerenţi, iubirea lui Cristos şi urmarea lui se identifică, sunt inseparabile. Iar acestea – iubirea şi urmarea lui Cristos – ne poartă cel mai adesea pe drumul crucii. Însă noi ştim şi mărturisim că după cruce urmează învierea, după suferinţă vine viaţa, o viaţă trăită pentru totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu. În această zi de duminică suferinţa voastră, dragi bolnavi, este tocmai urmarea lui Cristos. Prin suferinţă cei bolnavi îi spun lui Dumnezeu: „Doamne, tu toate le ştii, tu ştii că te iubesc!”. sau „Doamne, tu toate le vezi, tu vezi cât suferim pentru tine!” Cei care îşi trăiesc viaţa în suferinţă şi unesc aceste suferinţe ale lor cu pătimirile lui Cristos sunt tocmai oamenii de care astăzi este o atât de mare nevoie: oameni coerenţi, oameni care prin faptele lor îşi manifestă adevărata credinţă. Bolnavii, săracii, cei marginalizaţi, cei mici care trăiesc viaţa lor în prezenţa lui Dumnezeu, sunt bogăţia Bisericii, sunt martorii autentici ai lui Dumnezeu de care omenirea are atât de multă nevoie.

Autenticitatea, coerenţa vieţii, iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, este provocarea zilelor noastre: trăirea în prezenţa lui Dumnezeu care vede totul, care este oriunde. „Dumnezeu vede tot”, iar lucrul acesta nu trebuie să ne obsedeze sau să ne obosească, ci trebuie să ne dea curaj. Dumnezeu vede viaţa noastră, suferinţa noastră. Dumnezeu vede dorinţa noastră de a ne schimba, de a fi mai buni. Dumnezeu vede şi ştie totul: ştie că vrem să-i fim martori, ştie că vrem să ne închinăm, că vrem să-l iubim mai mult şi să-l urmăm.

Toata frumoasa esti MarieTrebui să avem încredere: coerenţa între viaţă şi credinţă, indiferent de dificultatea timpurilor, este posibilă. Ne-o spune şi ne-a arătat-o atât de bine, în ultimele zile, noul Sfânt Părinte, papa Francisc. Această coerenţă este posibilă chiar şi în vremurile cele mai potrivnice credinţei. Şi ne-a arătat-o atât de bine episcopul nostru martir Anton Durcovici, care a preferat să moară în închisorile comuniste decât să ezite în mărturisirea credinţei. O dovadă a coerenţei vieţii rămâne pentru toţi sfânta Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu şi mama noastră, cea care a spus mereu: „Iată slujitoarea, Domnului, fie mie după cuvântul tău”.Viaţa ei a fost mereu după voinţa lui Dumnezeu, viaţa ei a fost mereu mărturisirea credinţei. Prin mijlocirea ei, a celei pe care o invocăm ca ajutorul creştinilor şi tămăduitoarea bolnavilor, înălţăm rugăciunea noastră către Dumnezeu care vede totul şi-i cerem harul de a ne trăi viaţa în coerenţă cu credinţa mărturisită:

Toată frumoasă eşti, Marie,

Şi prihană strămoşească nu este în tine!

Tu eşti slava Ierusalimului!

Tu eşti bucuria lui Israel!

Tu eşti cinstea neamului nostru!

Tu eşti mijlocitoarea păcătoşilor.

O, Marie, o, Marie!

Fecioară preaînţeleaptă,

Maică preaîndurată,

Roagă-te pentru noi,

Mijloceşte pentru noi,

La Domnul Isus Cristos!

Amin!

Duminică, 14 aprilie 2013 

† DUMINICA a 3-a a Pastelui
Ss. Tiburtiu, Valerian si Maxim, m.; Liduina, fc.; Fer. Isabela, fc. m.

LECTURA I
Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt.

Citire din Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41
În zilele acelea, 27b arhiereul i-a întrebat pe apostoli spunând: 28 „V-am poruncit cu asprime să nu învăţaţi în numele acesta. Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră. Voiţi să aduceţi asupra noastră sângele acestui om?” 29 Petru şi apostolii, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis, atârnându-l pe lemn. 31 Pe acesta Dumnezeu, cu dreapta sa, l-a înălţat stăpânitor şi mântuitor, ca să dea lui Israel o căinţă şi iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori ai acestor lucruri ca şi Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a dat celor ce-l caută”. 40b Şi le-au poruncit apostolilor să nu mai vorbească în numele lui Isus, apoi le-au dat drumul. 41 Iar ei au plecat din faţa Sinedriului, bucurându-se că au fost învredniciţi să sufere ocară pentru numele lui Isus.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 29,2 şi 4.5-6.11-12a şi 13b (R.: 2a)
R.: Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat.
sau
Aleluia.
2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
şi n-ai lăsat pe duşmanii mei să râdă de mine.
4 Doamne, tu m-ai scos din locuinţa morţilor,
tu mi-ai redat viaţa, ca să nu cobor în mormânt. R.

5 Cântaţi Domnului, voi credincioşii lui,
măriţi prin laudele voastre numele lui cel sfânt!
6 Căci mânia lui ţine numai o clipă, dar îndurarea lui ţine toată viaţa.
Seara ne stăpâneşte plânsul, iar dimineaţa se revarsă bucuria. R.

11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, ajută-mă!
12a Mi-ai schimbat plânsul în veselie,
13b Doamne Dumnezeule, eu pururi te voi lăuda! R.

LECTURA A II-A
Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţia.

Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 5,11-14
11 Eu, Ioan, fiind în extaz, am auzit un glas de îngeri mulţi care înconjurau tronul, fiinţele şi bătrânii. Numărul lor era foarte mare. 12 Ei spuneau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi binecuvântarea”. 13 Toată făptura care este în cer şi pe pământ, sub pământ şi în mare şi toate câte sunt în acestea, le-am auzit zicând: „Celui ce şade pe tron şi Mielului să-i fie binecuvântare, cinste, slavă şi putere în vecii vecilor!” 14 Şi cele patru fiinţe spuneau: „Amin!” Iar bătrânii s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat.

Cuvântul Domnului

ALELUIA
(Aleluia) A înviat Cristos care a creat toate
şi a avut milă de neamul omenesc. (Aleluia)

EVANGHELIA
Isus a venit, a luat pâine şi le-a dat lor, de asemenea şi peşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-19
În acel timp, 1 Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: 2 Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. 3 Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc”. I-au zis ceilalţi: „Mergem şi noi cu tine”. Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. 5 Isus le-a zis: „Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?” Ei au răspuns: „Nu!” 6 Le-a zis el: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde”. Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. 7 Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: „E Domnul!” Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. 8 Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. 9 Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum”. 11 Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine eşti tu?”, ştiind că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. 14 Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi. 15 După ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” El i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii mei!” 16 I-a spus Isus a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieii mei!” 17 Şi i-a spus a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că l-a întrebat a treia oară mă iubeşti şi i-a zis: „Doamne, tu toate le ştii; tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte oile mele! 18 Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr te încingeai singur şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi”. 19 A spus lucrul acesta ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce i-a vorbit astfel, i-a zis: „Urmează-mă!”

Cuvântul Domnului

3 comentarii la „Dumnezeu vede tot

  1. Cit adevar: DOMNUL STIE SI VEDE TOT!
    Ma cuprinde frica cind ma gindesc la pacatele mele, dar sunt convinsa ca imi cunoaste si sufletu meu care incearca din rasputeri sa stea departe de pacat.
    Multumesc!

    Apreciază

  2. Ajuta-ne, Doamne sa credem mereu, ca esti cel mai apropiat nouă, ca esti mereu lângă noi, ajuta-ne sa fim mereu cu si in tine!
    Va multumesc din inima, parinte!
    O Duminica binecuvantata de Cristos inviat!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: