Doamne, ieri m-am simţit ca Simon Petru după o noapte de trudă în care nu a pescuit nimic. Aseară, ca de obicei, am început să mă plâng ţie, căci ştiu că tu singur mă asculţi fără să mă întrerupi. Forţa braţelor tale ce mă cuprind în cea mai gingaşă atingere şi îmbrăţişare îmi dă curaj să-ţi vorbesc despre mine. Doar ţie, Doamne, îţi spun totul pentru că tu singur mă cunoşti şi mă primeşti aşa cum sunt. Printre altele ţi-am spus: „Doamne, toată ziua m-am trudit, dar nu am reuşit să scriu nimic. Nici măcar un gând. Şi aveam atât de multe să spun despre tine, Păstorul cel bun. Voiam să dau chip tuturor acelor gânduri despre Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii. Voiam să dau o formă ideilor pe care le am eu despre tine, Frumosul meu Păstor. Dar oricât de mult am vrut, m-am blocat după primele două-trei rânduri. Doamne, trebuie să recunosc că am fost un pic dezamăgit. Şi aveam impresia că i-am dezamăgit şi pe alţii, chiar şi pe tine. Poate tocmai ieri trebuia să mă fi ajutat să vorbesc despre tine, Bunul şi Frumosul meu Păstor”…
Şi-am aşteptat în tăcere, Doamne, răspunsul tău. Şi abia atunci, în liniştea serii, m-ai făcut să înţeleg: nu aveai nevoie de încă un om care să vorbească despre Păstorul cel Bun. Toată ziua ai fost asaltat de cuvinte măreţe despre abilităţile tale de Păstor. S-a spus mai totul despre tine. Un singur lucru însă ai fi vrut să se întâmple şi l-ai căutat ieri în oameni, în noi, în mine: un om care să vorbească cu tine, nu despre tine. Lumea noastră a devenit prea plină de oameni care vorbesc unii despre alţii şi mai puţin unii cu alţii. Acum se întâmplă la fel şi în relaţia cu Dumnezeu: toţi vor să vorbească despre el, însă puţini, prea puţini sunt cei care vorbesc cu el.
Doamne, ne-am rătăcit în gânduri şi descrieri. Am găsit şi vom găsi mereu cuvinte măreţe cu care să te prezentăm. Tuturor ne apari ca fiindu-ne atât de cunoscut. Şi totuşi, nu avem timp nici măcar să te întrebăm „ce mai faci?”. Dacă ne oprim din goana zilnică vedem că ne lipseşte timpul de a mai vorbi cu tine. Uităm să-ţi mulţumim, să te rugăm, să-ţi cerem, să te întrebăm. Da, poate că ar trebui să te întrebăm mai des: „Doamne, tu ce crezi despre cutare sau cutare lucru? E bună această faptă? E bine ceea ce facem? Ar fi mai bine să ne oprim?”. Poate că ieri te-ar fi bucurat mai mult o întrebare scurtă şi simplă care ţi-ar fi fost adresată, decât mii de enunţuri, devenite şablon, despre cel mai iubit Păstor. Ieri, Doamne, am tăcut în loc să vorbesc cu tine. Mă zbăteam să vorbesc despre tine şi tu încercai să mă întorci cu faţă către tine şi să ne vorbim de la inimă la inimă. Îmi pare rău că ne-am vorbit atât de puţin. Simt că aveai atâtea să-mi spui. Ştii că aveam atâtea să-ţi spun.
Doamne, cu toate că eu, în goana mea de a vorbi despre tine, n-am reuşit să te întreb nimic, poate că au fost alţii care te-au întrebat. Doamne, mă gândesc în special la cei care te-au întrebat încotro să meargă: spre preoţie sau spre viaţa de familie. Doamne, fă-i să simtă în inima lor răspunsul cel bun. Luminează-le calea ca să recunoască drumul pe care ar trebui să meargă. Nu-i lăsa în rătăcire. Dacă au pornit pe un drum greşit, întoarce-i. Dacă se simt singuri şi descurajaţi, întăreşte-i. Dacă au în inimă un foc ce stă să se stingă, reaprinde-l cu iubirea ta. Arată-te, scumpul meu Isus, tuturor oamenilor şi fă-i să simtă că tu singur eşti calea, adevărul şi viaţa. În afara ta rătăcim, lipsiţi de tine ne scufundăm în compromisuri ieftine, îndepărtându-ne de tine rămânem fără viaţă. Tu singur, Doamne, eşti calea, adevărul şi viaţa noastră.
Doamne, ieri, preocupat să vorbesc despre tine, nu prea ne-am vorbit. Acum însă, în liniştea serii, vreau să îţi vorbesc despre cei care îşi caută drumul, vocaţia. Dar mai ales vreau să te las pe tine să-mi vorbeşti despre cei pe care i-ai ales. Învaţă-mă să-i recunosc, să-i ajut, să-i îndrum. Fă din mine un bun şi blând păstor. Dar mai ales fă din mine un membru docil al turmei tale. Ajută-mă să vorbesc mai mult cu tine decât despre tine. Fă, Doamne, să îţi urmăresc paşii cu priviri însetate de tine, să te ascult cu nesaţ şi să mă ataşez definitiv de tine, tu singurul meu bine, tu cel care cuprinzi micimea inimii mele în imensitatea iubirii tale. Amin!
Răspunde-i lui Angela Mitache Anulează răspunsul