Prea târziu te-am iubit…

Textul propus pentru astăzi la Oficiul Lecturilor trebuie citit şi recitit şi trăit clipă de clipă. Iată despre ce este vorba, iată rugăciunea Bisericii:

Vă îndemn pentru milostivirea lui Dumnezeu (cf. Rom 12,1). Este Paul cel care cere, ba chiar Dumnezeu este cel care cere, prin Paul, pentru că vrea să fie mai mult iubit decât temut. Dumnezeu cere pentru că vrea să fie nu atât Domn, cât Tată. Dumnezeu cere pentru milostivire, nu pentru a pedepsi cu autoritate.
Ascultă-l pe Domnul care cere: vedeți, vedeți în mine trupul vostru, mădularele voastre, inima voastră, oasele voastre, sângele vostru. Și dacă vă temeți de ceea ce este Dumnezeu, pentru ce nu iubiți măcar ceea ce este al vostru? Dacă vă ascundeți de stăpân, de ce nu apelați la rudă?
Dar poate că vă acoperă de confuzie gravitatea păti­mirii pe care mi-ați impus-o. Nu vă fie teamă! Această cruce nu este un bold pentru mine, ci pentru moarte. Aceste cuie nu-mi provoacă atât durere, cât mai mult imprimă mai adânc în mine iubirea față de voi. Aceste răni nu mă fac să gem, ci mai curând vă introduc pe voi în interiorul meu. Trupul meu întins, în loc să mărească durerea, lărgește spațiile inimii pentru a vă primi. Sângele meu nu este pierdut pentru mine, ci este dăruit ca răscumpărare pentru voi.
Așadar, veniți, întoarceți-vă. Experimentați măcar gin­gășia mea paternă, care răsplătește răul cu binele, inju­riile cu iubirea, rănile atât de mari cu o dragoste așa de mare.
Dar să-l ascultăm acum pe Apostol: Vă îndemn, spune el, să oferiți trupurile voastre (Rom 12,1). Apostolul îi vede astfel pe toți oamenii înălțați la demnitatea sacer­dotală pentru a oferi trupurile lor ca jertfă vie.
O, demnitate imensă a preoției creștine! Omul a deve­nit victimă și preot pentru sine însuși. Omul nu caută în afară sa ceea ce trebuie să jertfească lui Dumnezeu, ci poartă cu sine și în sine ceea ce îi jertfește lui Dumnezeu pentru sine. Victima rămâne, fără a se schimba, și preotul rămâne egal cu sine însuși, deoarece victima este jert­fită, dar trăiește, iar preotul nu poate să-l dea la moarte pe cel care împlinește jertfa.
Minunată jertfă, cea în care se oferă trupul fără rănirea trupului și sângele fără vărsare de sânge. Vă îndemn, pentru milostivirea lui Dumnezeu, să vă oferiți trupu­rile voastre ca jertfă vie (cf. Rom 12,1).
Fraților, această jertfă este modelată după cea a lui Cristos și corespunde planului pe care el și l-a fixat dinainte, deoarece, pentru a da viață lumii, el a jertfit și a adus la viață trupul său; cu adevărat, el a făcut trupul său ostie vie, pentru că, ucis fiind, el trăiește. Așadar, în această victimă i se plătește morții prețul său. Însă victima rămâne, victima trăiește și moartea este pedep­sită. De aici rezultă că martirii se nasc atunci când mor, încep să trăiască o dată cu sfârșitul, trăiesc atunci când sunt uciși, strălucesc în cer ei, care pe pământ erau con­siderați stinși.
Fraților, spune el, vă îndemn, pentru milostivirea lui Dumnezeu, să vă oferiți trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă. Acest lucru l-a prezis și profetul: Nu ai voit jertfă nici ofrandă, dar mi-ai dat un trup (cf. Ps 39,7 Vg). Fii, omule, fii jertfă și preot al lui Dumnezeu; nu pierde ceea ce ți-a dat și acordat voința divină. Îmbracă haina sfințeniei. Încinge-te cu brâul castității. Cristos să fie protecția capului tău. Crucea să rămână în apărarea frun­ții tale. Apropie de pieptul tău sacramentul științei divine. Fă să se înalțe tămâia rugăciunii ca un parfum plăcut. Ia în mână sabia spiritului, fă din inima ta un altar și prezintă astfel lui Dumnezeu cu încredere fermă trupul tău ca victimă.
Dumnezeu caută credința, nu moartea. Îi este sete de rugăciunea ta, nu de sângele tău. Este domolit de voință, nu de moarte.

Din Predicile sfântului Petru Crisologul, episcop
(Pred. 108: PL 52, 499-500)