Prea târziu te-am iubit…

Astăzi mi-am amintit acele momente când cineva îţi spune: „Uite, mie asta îmi place cel mai mult la tine. Mi-e drag până la nebunie să văd asta la tine!”. Şi apoi începe să te copleşească cu şoapte despre una din acele calităţi pe care, cu sau fără vina ta, cu sau fără prea mult efort, le ai. Indiferent dacă că sunt calităţi spirituale, intelectuale sau fizice ele ne umplu de bucurie. De fapt, şoaptele sunt despre acele calităţi pentru care suntem iubiţi şi pentru care este apreciată prietenia noastră. Şi când auzim acele cuvinte abia rostite, aşa ca o suavă şoaptă, ne hotărâm să investim şi mai mult în acea calitate care ne ţine aproape de cei dragi. În fiecare om există o serie de calităţi care devin ca un magnet pentru celălalt. Toţi avem în noi tezaure care îi fac pe ceilalţi să spună: „Uite, asta iubesc eu la tine. Aşa vreau să fii mereu!”.

Unii folosesc această expresie şi în relaţia cu Dumnezeu, nu doar cu oamenii. De fapt, toţi îi putem spune Domnului: „Isuse Cristoase, eu asta iubesc cel mai mult la tine”. Şi fiecare adaugă ceea ce simte că-l ţine aproape de Dumnezeu: naşterea sa preasfântă în deplină umilinţă şi sărăcie, cuvintele sale plin de mângâiere, minunile sale, pătimirea şi moartea sa pe cruce, glorioasa înviere. Fiecare clipă a vieţii sale ne oferă un motiv pentru a-l iubi. A fost magnific în tot ce a făcut.

Evanghelia de astăzi este cea care m-a purtat cu gândul la experienţa amintită. Când am ascultat în capelă proclamarea evangheliei îmi venea să spun: „Uite, Doamne, asta îmi place cel mai mult la tine! La nebunie!”. Mi-a plăcut să ascult aceste cuvinte: „Eu, lumina, am venit în lume ca tot cel care crede în mine să nu rămână în întuneric. Dacă aude cineva cuvintele mele şi nu le păzeşte, eu nu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să o mântuiesc” (In 12,46-47).

Acest Om-Dumnezeu merită iubit la nebunie, căci deşi are atâtea motive să ne judece şi să ne osândească, se luptă doar ca să ne vadă mântuiţi. Vine să ne scoată din întunericul păcatului la lumina adevărului. Nu doar că vine aşa, agale, pasiv, ci vine şi ne priveşte de la înălţimea crucii, implicat, răstignit, convingător. De acolo, de sus, este atât de irezistibil. Iar lupta sa pentru a ne smulge din mreaja efemeră a întunericului s-a concretizat în acel strigăt: „Mi-e sete!”. Da, Domnului îi este sete de sufletul nostru. Şi dacă după toate acestea noi continuăm să ne împotrivim şi preferăm întunericul în locul luminii sale glorioase, tot nu vrea să ne judece. Am putea spune (deşi ştiu că aici forţez un pic valoarea cuvintelor!) că nu-l lasă inima: el ne cunoaşte aşa cum suntem, ne-a împărtăşit soarta întru totul în afară de păcat. Se simte atât de apropiat de noi încât şi-a dat viaţa ca să ne convingă. Dar dacă nici aşa nu ne convinge, el tot nu ne condamnă. Şi atunci cum să nu-mi fie drag?! Atunci cum să nu strig: „Uite, asta iubesc eu cel mai mult la tine! Uite de asta îmi eşti aşa drag: lupţi să mă vezi mântuit!”

Însă continuarea evangheliei (că nu aş putea să mă opresc doar la partea asta, că dacă aş segmenta evanghelia aş fi asemenea celor care, în cazul fragmentului din In 8,1-12, cel cu femeia adulteră, reţin doar aceste cuvinte ale lui Isus: „Nici eu nu te condamn”, fără să mai adauge: „Mergi, de acum să nu mai păcătuieşti”! Aşadar, fără ciopârţirea evangheliei!) ne smulge un pic din starea de linişte şi de confort al unui Isus (prea) bun şi ne aduce la realitate (bunătatea lui Isus nu are nimic în comun cu romanian style: „merge şi aşa!”). În continuare avem chemarea la conştientizarea că trebuie să ne luăm mântuirea în serios, că trebuie să ascultăm de chemarea lui Isus şi să ieşim la lumină pentru că altfel… Altfel: „Cine mă nesocoteşte pe mine şi nu primeşte cuvintele mele are judecător care să-l osândească. Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va osândi în ziua de apoi” (In 12,48).

Trebuie să ieşim la lumină de dragul acestui Om-Dumnezeu care se luptă pentru noi, care nu ne condamnă, care ne vrea mântuiţi. Trebuie să ne ridicăm ochii mai des spre „pământ şi cer” (unde se văd minunile iubirii sale) şi totodată să ni plecăm spre Evanghelie (unde se aud minunile iubirii sale!) şi să spunem din toată inima: „Uite, de asta mi-e aşa de drag Dumnezeu! Cum aş putea să nu-l iubesc când mi-a făcut asta şi asta?!”.

Acum, la final, putem să ne gândim şi invers, să întoarcem oglinda şi să ne uităm după Dumnezeu care ne caută. De pe tronul iubirii sale – crucea, altarul, tabernacolul, bolnavii, săracii, copii, bătrânii – priveşte spre tine şi-ţi spune: „Uite, de asta te iubesc eu pe tine! Pentru că…” Şi fiecare ştie ce motive are Dumnezeu să-l iubească. Poate astăzi îl vom auzi pe Isus cum ne spune ce anume iubeşte la noi. Şi dacă vom afla pentru ce suntem iubiţi de Dumnezeu, să intensificăm eforturile de a fi mai mult acel bine pe care Dumnezeu îl iubeşte în noi (deşi poate e multă aroganţă să spunem că Dumnezeu găseşte ceva bun de iubit în noi, în afară de ceea ce el însuşi a pus în noi… ceea ce nu avem de la el e doar pulbere, cenuşă, păcat, nimicnicie!). Însă dacă simţim că Domnul ne priveşte şi ne spune: „Uite, asta nu suport eu la tine!”, atunci să facem tot posibilul ca astăzi Dumnezeu să ne iubească, să ne „dezbrăcăm” de omul cel vechi, cel rău, ca Domnul să găsească în noi faptele luminii şi să-i putem auzi mângâietoarele cuvinte: „Uite, asta iubesc eu cel mai mult la tine! Îmi eşti atât de drag”.

Invocăm mijlocirea preacuratei Fecioare Maria pentru a fi cât mai plăcuţi lui Dumnezeu asemenea ei, cea care a simţit vocea Domnului spunându-i: „Uite, asta iubeşte cel mai mult Dumnezeu la tine: umilinţa slujitoarei sale” (cf. Lc 1,48). Lucruri mari s-au întâmplat în viaţa ei. Prin mijlocirea ei de Mamă şi Regină se vor întâmpla şi în viaţa noastră. Împreună cu ea ne rugăm Domnului prin cuvintele psalmistului şi spunem:

Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze,
să-şi îndrepte spre noi faţa senină;
ca să se cunoască pe pământ calea ta,
şi mântuirea ta la toate popoarele (Ps 66,2-3).

Amin!

Miercuri, 24 aprilie 2013 

Miercuri din saptamâna a 4-a a Pastelui
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m. *; Maria a lui Cleofa si Salomea; Egbert, calug.

 

LECTURA I
Alegeţi deoparte pe Saul şi pe Barnaba.

Citire din Faptele Apostolilor 12,24-13,5
În zilele acelea, ²⁴ Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit tot mai mult. ²⁵ Barnaba şi Saul, după ce şi-au îndeplinit misiunea lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luându-l cu ei pe Ioan, numit şi Marcu. ^13,1 În această biserică din Antiohia erau nişte oameni care profeţeau şi învăţau: Barnaba şi Simeon, numit Negru, Luciu din Cirene, Manahen, cel care fusese crescut împreună cu Irod Tetrarhul şi Saul. ² Într-o zi, pe când oficiau un serviciu în cinstea Domnului şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Păstraţi-mi pe Barnaba şi pe Saul pentru misiunea la care i-am chemat!” ³ Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. ⁴ Trimişi astfel de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia spre Cipru. ⁵ Şi ajungând în Salamina au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau ca slujitor şi pe Ioan.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 66,2-3.5.6 şi 8 (R.: 4)
R.: Pe tine, Dumnezeule, să te laude toate popoarele!
sau
Aleluia.
² Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze,
să-şi îndrepte spre noi faţa senină;
³ ca să se cunoască pe pământ calea ta,
şi mântuirea ta la toate popoarele. R.

⁵ Neamurile să tresalte de bucurie şi să cânte,
pentru că judeci popoarele cu dreptate
şi călăuzeşti neamurile pe faţa pământului. R.

⁶ Să-ţi mulţumească popoarele, Dumnezeule,
toate popoarele să-ţi mulţumească.
⁸ Dumnezeu să ne binecuvânteze;
toate marginile pământului să-l cinstească. R.

ALELUIA In 8,12
(Aleluia) Eu sunt lumina lumii, spune Domnul;
cine mă urmează va avea lumina vieţii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu, lumina, am venit în lume.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 12,44-50
În acel timp, ⁴⁴ Isus a spus cu glas puternic: „Cine crede în mine, nu în mine crede, ci în acela care m-a trimis pe mine. ⁴⁵ Şi cine mă vede pe mine, îl vede pe acela care m-a trimis pe mine. ⁴⁶ Eu, lumina, am venit în lume ca tot cel care crede în mine să nu rămână în întuneric. ⁴⁷ Dacă aude cineva cuvintele mele şi nu le păzeşte, eu nu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să o mântuiesc. ⁴⁸ Cine mă nesocoteşte pe mine şi nu primeşte cuvintele mele are judecător care să-l osândească. Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va osândi în ziua de apoi. ⁴⁹ Pentru că n-am vorbit de la mine, ci Tatăl care m-a trimis, acesta mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vestesc. ⁵⁰ Ştiu că porunca lui este viaţa veşnică. Cele pe care vi le vestesc, astfel le spun, după cum mi le-a spus Tatăl”.

Cuvântul Domnului