Rugăciune în cinstea Inimii Preasfinte a lui Isus

Inima lui IsusDoamne, astăzi, la început de lună, cinstim inima ta preasfântă. Trăim înconjuraţi de frumuseţea florilor şi de mijlocirea gingaşă a Preacuratei Mame Maria. Învăluiţi de farmecul primăverii şi al iubirii ei sfinte, vrem să răsune în această zi în inima noastră cuvintele mângâierii tale: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară” (Mt 11,28-30).

Doamne, prezenţa ta în viaţa noastră este suavă ca ciripitul păsărilor în luna mai. Şoaptele tale adresate inimii noastre sunt ca parfumul înmiresmat al florilor de primăvară. Cuvântul tău rodeşte în inima noastră, în tăcere, aşa cum pământul rodeşte în linişte spre desfătarea privirilor noastre. Doamne, cât de frumos ne îmbraci tu viaţa în culori, în sunete şi miresme. Cât de plăcute sunt, Doamne, lucrările mâinilor tale. Tot ce vedem în aceste zile în natură ne apropie de inima ta preasfântă. Chiar dacă suntem uneori epuizaţi de griji, temători în faţa unui viitor nesigur, mângâierea ta ne sprijină şi şterge orice lacrimă din ochii noştri. Cuvântul Inimii tale Preasfinte alungă orice teamă din viaţa noastră, Doamne Dumnezeul nostru.

Venim la tine, Doamne, noi cei osteniţi şi împovăraţi. Alergăm la adăpostul răcoros al inimii tale, locul unde fiecare suflet îşi găseşte odihna. Inima ta este „colţul de rai” după care suspină sufletul nostru împovărat de greutăţile zilei şi apăsat de păcatele provocărilor cotidiene. Venim la tine, căci întâlnirea cu tine este momentul de odihnă al inimilor noastre.

Venim la tine, Doamne, pentru că vrem să fim asemenea ţie. Vrem să purtăm şi noi povara semenilor noştri. Vrem să fim alinare pentru cei din jurul nostru. Dar mai ales, Doamne, vrem să avem şi noi o inimă blândă şi smerită, asemenea inimii tale. Să fim calmi, liniştiţi, blânzi cu cei din jurul nostru. Să nu ne enervăm, să nu ne supărăm, să nu ţipăm. Vrem să nu mai jignim, să nu mai vorbim de rău, să nu mai fim răutăcioşi. Pune în noi, bune Isuse, marele har al smereniei. Este atât de mare şi puternică ispita mândriei, a iubirii deşertăciunii, a ataşării de ceea ce e vrednic de dispreţ. Iar noi suntem atât de slabi fără tine, fără ajutorul tău.

Sufletul nostru îşi caută, Stăpâne, alinare, odihnă şi pace. Doar la tine, Doamne, le putem găsi. Arată-ne calea pe care trebuie să mergem pentru a evita păcatul şi oboseala pe care el o aduce. Luminează-ne mintea pentru a alege drumul care ne ţine departe de viciu, de răutate şi de egoism. Călăuzeşte-ne paşii pe cărările vieţii, pe treptele care duc spre izvoarele mântuirii, căci noi ştim, Doamne, că numai în lumina ta vom vedea lumina şi numai la tine vom găsi apa care potoleşte setea sufletului nostru.

Îngenunchiaţi în faţa ta, Domnul şi Stăpânul nostru, vrem să ne înscriem în rândul celor care-ţi ascultă chemarea. Vrem să luăm asupra noastră jugul tău cel lesne de purtat. Vrem să fim şi noi printre cei care duc povara ta. În mod deosebit, vrem să simţim prezenţa ta în fraţii noştri, în cei pe care-i întâlnim. Ajută-ne să le luăm de pe umeri poverile vieţii. Ajută-ne să le fim aproape prin faptele şi cuvintele noastre. Nu ne lăsa, Doamne, în indiferenţă faţă de cei singuri, bătrâni, bolnavi. Nu lăsa să trecem nepăsători pe lângă cei care ne cer ajutorul în numele tău. Şi, mai ales, Doamne, nu ne lăsa să-i judecăm, ci doar să-i ajutăm, măcar cu o vorbă bună sau cu o rugăciune, căci tu ştii, Doamne, că şi noi suntem în lipsuri, în sărăcie, că noi înşine stăm deseori cu mâna întinsă spre Providenţa ta nemărginită ce ni se arată prin oameni.

Isuse cu inima blândă şi smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta: atentă, generoasă, gingaşă, iubitoare, tămăduitoare, plină de compasiune faţă de cei aflaţi în suferinţa trupului sau a sufletului. Fii tu, Doamne, stăpânul inimii noastre. Singurul Domn, singurul bine, singura călăuză pe acest pământ spre patria cerească unde vrem să ajungem împreună cu cei dragi ai noştri pe care ţi-i încredinţăm în acest moment de  rugăciune şi în toată viaţa lor. Amin.

4 comentarii la „Rugăciune în cinstea Inimii Preasfinte a lui Isus

  1. Am gasit printre lucrusoarele mele din copilarie o carticica dedicata Inimii Preasfinte a lui Isus, tradusa in anul 1929 din limba franceza, pentru fiecare zi din sptamana. E minunata rugaciunea de mai sus. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: