Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)

Bună regăsire tuturor. Iată-mă după o absenţă mai lungă de pe net, în special de pe blog. A fost, cum spuneam şi în titlul acestei postări, un absent motivat. Împreună cu colegii mei de preoţie am călătorit spre Spania unde am sărbătorit împreună 5 ani de preoţie (ştiu, ne-am grăbit puţin, dar acum ne-a permis timpul. Era mei greu să ne vedem chiar pe 24 iunie). Împreună cu alţi 7 colegi ne-am urcat într-un microbuz şi am străbătut toată Europa ajungând până la marginea ei de la Tarifa (Spania). Acolo ne-am întâlnit cu cei care au mers cu avionul şi cu gazdele noastre, pr. Pal Alin-Sergiu şi pr. Bulai Liviu-Marian, care sunt parohi în comunităţile de la Periana şi Istan. Toţi 15 ne-am bucurat de revedere şi de fiecare moment de împărtăşire. Dar mai bine las fotografiile să vorbească despre acest minunat moment.

Pe 12 mai am plecat din Bacău, de la parohia Fericitul Ieremia. 1

Pe 14 mai, seara, am ajuns la Periana (Spania) – locul unde am celebrat sfânta Liturghie, centrul întâlnirii de serie. În această comunitate am prins şi hramul, sfântul Isidor (15 mai). Totul a fost impresionant.

2 3 4 4_Intalnirea de serie_Sfanta Liturghie in biserica din Periana 5_Intalnirea de serie_Sfanta Liturghie_Periana

 

În acea zi am văzut ce înseamnă o comunitate din Spania în sărbătoare. Toată lumea era adunată în stradă, în faţa bisericii (la sfânta Litirghie, au fost şi în biserică!). Apoi, fiecare om oferea grâu pe care-l „revărsa” peste statuia Sfântului Isidor ca să primească toate harurile de care avea nevoie prin mijlocirea patronului comunităţii. Acest ritual a durat până după miezul nopţii, statuia trecând pe la fiecare casă din sat. Splendid, după cum spun şi fotografiile!

6 7 8910 111213 14 15

 

De la înălţimea satului Periana, în care am petrecut primele zile ale revederii, puteam admira oricând astfel de peisaje şi să ne bucurăm de roadele pământului şi frumuseţea florilor.

16 1718 19

 

Şi acesta a fost doar începutul unui aventuri care a durat 12 zile şi a cuprins peste 9000 de km.

Va urma! :)

Posted in ,

9 răspunsuri la „Absent motivat (şi prin fotografii)”

  1. Avatarul lui angela mitache

    La fel ca altii, in fiecare zi am asteptat sa reveniti! Mi-au lipsit mult postarile dumneavoastra. Bine ati revenit!
    Multumesc pt fotografii.

    Apreciază

  2. Avatarul lui poppsimona

    Bine ati revenit parinte,cu adevarat ne-ati lipsit ! Postarile sunt minunate, pline de incarcatura spirituala si sufletasca.Le primim cu multa bucurie.Ce binevenita e o astfel de hrana in viata si lumea in care traim, o lume tot mai debusolata.Pozele sunt foarte reusite, sarbatoarea celor cinci ani de preotie a fost se pare la mare inaltime.Ati sarbatorit in cel mai frumos mod posibil.Va doresc multi si binecuvantati ani de apostolat in „Via Domnului”!

    Apreciază

  3. Avatarul lui ana
    ana

    hermosisimo!!!!!!!!!!!!!la cat mai multe calatorii placute !!!!!!!!!!!

    Apreciază

  4. Avatarul lui Raluca A

    La cat mai multi ani de preotie! Si tot atatea momente de sarbatoare in cinstea lor!

    Apreciază

  5. Avatarul lui viorica
    viorica

    Aproape in fiecare zi am accesat blogul, cu tristete in suflet ieseam, dar iata ca rabdarea aduce bucuria. Ma bucur, parinte, ca ati revenit si ma bucur si mai mult pentru iesirea ce ati facut-o, pentru faptul ca impartasiti si cu noi (cei mici) aceste minunate evenimente ce s-au consumat in viata dumneavoastra. Foarte frumos! Dumnezeu sa va binecuvanteze apostolatul si Duhul Sfant sa va reinoiasca in credinta si iubire! Multumesc!

    Apreciază

  6. Avatarul lui Paula

    Absolut superb! Multumesc pentru fotografii:) O adevarata surpriza..l-am revazut pe amicul meu de o viata..nici macar nu stiam ca tot acolo a ramas.

    Apropo, Bine ati revenit:)

    Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    Apreciază

  7. Avatarul lui Voichita
    Voichita

    Bine ati revenit!
    Ne-ati lipsit…

    Apreciază

  8. Avatarul lui Cristina
    Cristina

    Ce frumoase sunt pozele,in realitate trebuie sa fie si mai frumos.
    Bine ati revenit! Ne-au lipsit postarile dvs. :)

    Apreciază

  9. Avatarul lui oana
    oana

    Foarte fain….bine ati revenit! :)

    Apreciază

Lasă un comentariu