În ziua bunăstării să nu uiți de cele rele și în ziua nenorocirii să nu uiți de cele bune

Breviarul ne-a oferit astăzi două lecturi spirituale (una din Sfânta Scriptură şi una din scrierile sfântului Grigore cel Mare) care ne dau forţa de a merge mai departe în orice moment al vieţii, în timp de boală, ca şi în timp de sănătate, în timp de bucurie, ca şi în timp de încercare, în suferinţă, ca şi în timpul bunăstării. Suntem atât de firavi, suntem ca un vas de lut. Toată forţa noastră vine din harul lui Dumnezeu care ne reclădeşte cu o iubire inepuizabilă. Aceste texte merită citite şi meditate, iar cine şi le întipăreşte în inimă se va bucura de linişte şi de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi și s-au prezen­tat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor și s-a înfățișat înaintea Domnului. Domnul i-a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana i-a răspuns Domnului: „Am hoinărit încoace și încolo pe pământ”.
Domnul i-a zis Satanei: „Ai văzut pe slujitorul meu Iob? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și drept, care se teme de Dumnezeu și se ferește de tot ce este rău. El se ține tare în neprihănirea lui și tu m-ai provocat să-l pierd fără motiv”. Și Satana i-a răspuns: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața lui. Dar ia întinde-ți mâna și atinge-te de oasele și de carnea lui, și atunci vei vedea că te va blestema în față”. Domnul i-a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața”.
Și Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi l-a lovit pe Iob cu lepră, de la tălpile picioarelor până în creștetul capului. Și Iob a luat un ciob să se scarpine și a șezut pe cenușă. Soția lui i-a zis:
„Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta?
Binecuvântează-l pe Dumnezeu și mori!”
Dar Iob i-a răspuns:
„Vorbești ca o femeie nebună.
Ce! Dacă primim din mâna lui Dumnezeu cele bune,
de ce să nu le primim și pe cele rele?”
În toate acestea, Iob n-a păcătuit cu buzele lui.
Trei prieteni ai lui Iob, Elifaz din Teman, Bildad din Șuah, și Țofar din Naamat, au aflat de toate neno­rocirile care-l loviseră. S-au sfătuit și au plecat de acasă să se ducă să-l viziteze și să-l mângâie. Ridicându-și ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Și au ridicat glasul și au plâns. Și-au sfâșiat hainele și au aruncat cu țărână în văzduh deasupra capetelor lor. Și au șezut pe pământ lângă el șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.

(Din Cartea lui Iob 2,1-13)

Paul, observând în el însuși bogățiile înțelepciunii inte­rioare și văzând că în exterior el era trup coruptibil, spune:
Avem această comoară în vase de lut (2Cor 4,7). Iată că, la fericitul Iob, vasul de lut a simțit în exterior lovi­turile și rupturile, dar, în interior, această comoară a rămas intactă. În exterior, a fost sfâșiată din cauza rănilor, dar, în interior, comoara înțelepciunii renăștea fără înce­tare, arătându-se în exterior prin aceste expresii sfinte: Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele? (Iob 2,10). El numește bune darurile lui Dumnezeu, atât temporare, cât și veș­nice, iar prin rele înțelege suferințele prezente, despre care Domnul spune prin gura profetului: Eu sunt Domnul, și nu este altul. Eu întocmesc lumina și dau chip întuneri­cului, autor al păcii și creator al restriștei (Is 45,5a.7).
Eu întocmesc lumina și dau chip întunericului, pentru că, atunci când, din cauza calamităților exterioare, este creat întunericul suferinței, în interior se aprinde lumina sufletului prin cunoaștere. Autor al păcii și creator al restriștei, pentru că suntem readuși la pacea cu Dum­nezeu atunci când lucrurile create, care sunt bune în sine, dar care nu sunt dorite bine, se schimbă pentru noi în necazuri și suferințe. Într-adevăr, prin păcat, noi intrăm în conflict cu Dumnezeu; prin urmare, este drept să restabilim pacea cu Dumnezeu prin necazuri. În felul acesta, atunci când un lucru creat, bun în sine, se transformă pentru noi în cauză de suferință, el ne este folositor pentru corectare, ca să ne întoarcem cu umilință la autorul păcii.
Dar în aceste cuvinte ale lui Iob, cu care el răspunde la acuzele soției sale, trebuie să luăm în considerare îndeosebi faptul că ele sunt pline de bun simț. El spune: Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele? Desigur, este o mare mângâiere ca, în necazuri, atunci când ne aflăm în strâm­torare, să ne amintim de darurile primite de la Crea­torul nostru. Nu ne vom lăsa cuprinși de descurajare atunci când ne lovește durerea, dacă ne vom aminti imediat de mângâierea pe care ne-o aduc darurile. Pentru aceasta a fost scris: În ziua bunăstării să nu uiți de cele rele și în ziua nenorocirii să nu uiți de cele bune (cf. Sir 11,27).
Cel care primește daruri, dar în timpul bunăstării nu se teme de necazuri, cade în aroganță din cauza bucuriei. În schimb, cel care, apăsat de necazuri, nu caută, în timpul necazurilor, să se mângâie cu amintirea daruri­lor primite, este răpus de sentimente de disperare din cauza stării sale mintale.
Așadar, cele două trebuie unite în așa fel încât unul să fie mereu susținut de celălalt; astfel, amintirea binelui va îmblânzi suferința necazului și neîncrederea cu privire la bucuriile pământești și teama necazului vor înfrâna bucuria darului. Pentru aceasta, acel bărbat sfânt, în mijlocul suferințelor cauzate de necazurile sale, își calma mintea sa strâmtorată de atâtea răni cu amintirea daru­rilor din trecut, spunând: Dacă primim din mâna Domnu­lui pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele?

(Din Comentariu asupra cărții lui Iob, de sfântul Grigore cel Mare, papă)