Prea târziu te-am iubit…

În fiecare zi, ca o bună mamă, Biserica are grijă să aducă în faţa noastră exemple de oameni care au reuşit să transmită lumii un mesaj simplu, dar esenţial: sfinţenia e posibilă. E adevărat, nu fără sacrificii: pentru unii mai mari, pentru alţii mai mici. Dar sfinţenia e posibilă pentru cel care chiar vrea să fie fidel lui Dumnezeu şi evangheliei sale.

Astăzi avem în faţa noastră exemplul martirilor africani Carol Lwuanga şi însoţitorii săi (22 de martiri din Uganda, martirizaţi în perioada1886-1887), cei care „au adăugat în cartea de aur a învingătorilor, adică în Martirologiu, o pagină tragică şi glorioasă, cu adevărat vrednică de a fi pusă alături de acelea ale Africii antice” (Papa Paul al VI-lea, în Omilia cu ocazia canonizării). Sfinţenia acestor oameni tineri a venit prin martiriu. Însă sacrificiul vieţii nu este nici la îndemâna oricui şi nici nu este cerut tuturor creştinilor. Pentru cei mai mulţi există alte căi spre sfinţenie. Important şi benefic pentru întreaga lume este ca fiecare să-şi caute calea prin care se poate sfinţi şi mântui.

De exemplu, un alt nume din calendarul acestei zile este al unui om carismatic, cu adevărat un sfânt, un om cu un dezvoltat simţ al timpului: fericitul papă Ioan al XXIII-lea. Acest om supranumit „Papa Bun” a înţeles bine care este drumul său spre sfinţenie şi mai ales a înţeles nevoile Bisericii, citind semnele timpului. El a iniţiat Conciliul al II-lea din Vatican, acea reînnoire a Bisericii, acele noi Rusalii, spunând că Biserica are nevoie de un aer nou, proaspăt.

Viaţa sa este bogată în detalii care fac să se adeverească în el întreaga evanghelie, dragostea faţă de Cristos, faţă de Biserică şi faţă de oameni, în special faţă de cei mici, slabi şi părăsiţi. Un om al lui Cristos care ne arată că sfinţenia e posibilă, trebuie doar să vrei şi să lupţi pentru aceasta, să faci din aceasta un ideal, un scop al vieţii. Decalogul fericitului Ioan al XXIII-lea, decalog devenit celebru, nu doar că ne vorbește despre ce fel de om era „Papa Bun”, dar ne şi arată o cale spre sfinţenie. Iată ce-şi propunea el în fiecare zi:

Doar pentru azi voi încerca să trăiesc ziua, fără să rezolv problema vieţii dintr-o dată.

Doar pentru azi voi avea un maxim respect pentru aspectul meu, mă voi îmbrăca cu seriozitate, nu voi ridica tonul, voi fi politicos în comportament, nu voi avea pretenţia să corectez sau să fac mai bun pe nimeni înafara mea.

Doar pentru azi voi fi fericit, având certitudinea că sunt creat să fiu fericit, nu numai în altă lume, ci şi în aceasta.

Doar pentru azi mă voi adapta împrejurărilor, fără să pretind ca acestea să se adapteze tuturor dorinţelor mele.

Doar pentru azi voi dedica zece minute din timpul meu liber unei lecturi bune, amintindu-mi că, aşa cum hrana este necesară pentru viaţa trupului aşa şi lectura este necesară pentru viaţa sufletului.

Doar pentru azi voi face o faptă bună şi nu o voi spune nimănui.

Doar pentru azi voi face un lucru pe care nu-l doresc să-l fac si dacă mă voi simţi atins în sentimentele mele, voi face în aşa fel ca nimeni să nu-şi dea seama.

Doar pentru azi voi face un program, poate nu-l voi respecta punct cu punct, dar îl voi face ferindu-mă de două pericole: graba şi nesiguranţa.

Doar pentru azi voi crede cu tărie, în ciuda aparenţelor contrare, că Divina Providenţă se ocupă de mine ca nimeni altul.

Doar pentru azi nu voi avea temeri, şi în mod particular nu-mi va fi teamă să mă bucur de tot ce e frumos şi să cred în bunătate.

Pot să fac bine pentru douăsprezece ore, ceea ce m-ar înspăimânta dacă m-aş gândi că trebuie să fac pentru toată viaţa!

Cât de încurajator este să-ţi spui în fiecare dimineaţă: „Doar pentru azi voi crede cu tărie, în ciuda aparenţelor contrare, că Divina Providenţă se ocupă de mine ca nimeni altul”. Exact ca în cuvântul lui Isus din evanghelia zilei: „Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Şi totuşi nici una dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi firele de păr de pe cap vă sunt numărate. Deci nu vă temeţi: voi valoraţi mai mult decât toate vrăbiile din lume” (Mt 10,29-31).

Doar pentru astăzi să trăim acest adevăr: Dumnezeu ne poartă de grijă. Dumnezeu ne vrea oameni sfinţi, oameni buni, asemenea fericitului Ioan al XXIII-lea, oameni plini de curaj în a ne mărturisi credinţa, asemenea sfinţilor Carol Lwanga şi a însoţitorilor săi martiri.