De la „Grădina Maicii Domnului” la „Codrul Maicii Domnului”

Uneori, când citesc această evanghelie, mi-ar fi plăcut ca Isus să fi simplificat lucrurile. De fapt, nu ştiu dacă schimbând răspunsul ar fi simplificat lucrurile, dar sigur le-ar fi dat o altă direcţie. Ce ar fi fost dacă Isus, la întrebarea fariseilor şi a adepţilor lui Irod, ar fi spus „Nu!”? Întrebarea lor, pusă cu viclenie – „Este, sau nu este permis ca să plătim impozit împăratului? Trebuie să-l plătim, sau nu? – devine deseori şi întrebarea noastră, doar că de cele mai multe ori sub o altă formă: de ce să tot plătim dacă (cel puţin aşa pare!) nu se vede nimic bun?! Unde se duc, unde ajung „cele ce sunt ale Cezarului” şi pe care de cele mai multe ori le dăm cu strângere de inimă? Îmi amintesc toate acele drumuri pline de gropi care te invită să cânţi celebrele versuri (devenite și cântec prin cei de la „Taxi”): „aici sunt banii dvs.”.

Dincolo de acestea, putem pune problema şi în felul următor: noi mergem la Isus şi ne rugăm şi-i cerem să ne ajute să fim cinstiţi, să ne plătim datoriile, inclusiv cele faţă de stat. Ne prezentăm în faţa Domnului şi ne rugăm pentru scumpa noastră ţară şi pentru lumea întreagă, ne rugăm pentru „grădina Maicii Domnului” (sau cum am auzit chiar astăzi din gura unui coleg: „codrul Maicii Domnului!”). Noi mergem deseori la Isus. Vrem să vorbim cu el despre noi şi despre problemele noastre. În multe din frământările noastre soluţiile le căutăm la el. Dar statul (prin oamenii lui) merge vreodată la Isus să-i ceară sfatul?! Oare el şi ei toţi merg la Isus să-l întrebe vreodată ceva?! Au curajul „domnii” să stea în faţa Domnului şi să-l întrebe: este corect sau nu să jecmănim poporul? Este bine sau nu să ducem în faliment atâtea şi atâtea firme care încearcă să se ridice din nimic şi în mod cinstit?! Este corect să promitem şi să nu facem, să vorbim şi să nu înfăptuim nimic?! Este corect ca fără nicio mustrare de conştiinţă să jurăm pe Biblie că vom face totul (absolut totul!) doar pentru binele ţării şi mai apoi să uităm că „ţara nu suntem noi”?!

Cred că unora, dacă le spui să meargă la Isus să-l întrebe ceva, ţi-ar răspunde imediat şi clar tot printr-o întrebare: „Şi dacă merg la el, ce-mi iese”?! Sau poate că unii nu merg la Isus tocmai pentru că ştiu şi se tem de ceea ce am citit în Evanghelie despre Domnul: el este cel care „spune adevărul şi nu se lasă influenţat de nimeni, este cel care nu caută la faţa omului, ci arată calea cea adevărată a lui Dumnezeu”. Iar unii chiar nu vor să aibă nimic de-a face cu cei care spun adevărul, cu cei care nu pot fi influenţaţi sau mituiţi, cu cei care nu privesc superficial lucrurile, cu cei care arată calea care duce la adevăr, la Dumnezeu. Nu vor. Se tem de toate acestea. Şi nu numai că nu merg ei, dar unii nu-i lasă nici pe alţii să meargă şi să fie cinstiţi, adevăraţi, doritori şi înfăptuitori de bine şi frumos.

Ar fi multe de spus, dar există tendinţa pe marginea evangheliei de azi să intri în politică. Şi ştiţi că noi, preoţii, nu avem voie să facem politică. Însă mă doare că în schimb politica are voie să (ne) facă pe noi, pe toţi!

Inimă a lui Isus revarsă din bunătatea ta infinită haruri asupra inimilor noastre şi fă ca poporul român şi lumea întreagă să caute întotdeauna cele ce sunt ale lui Dumnezeu şi cele ce sunt spre binele comun. Amin!

Marţi, 4 iunie 2013 

Marti din saptamâna a 9-a de peste an
Sf. Francisc Caracciolo, pr.

 

LECTURA I
Tobit nu a murmurat împotriva lui Dumnezeu din cauza nenorocirii care l-a lovit.

Citire din cartea lui Tobia 2,10-23
¹⁰ Într-o zi, Tobit, întorcându-se obosit acasă, după ce îngropase nişte israeliţi morţi, s-a întins lângă perete şi a adormit. ¹¹ În timp ce dormea, dintr-un cuib de rândunele i-a căzut în ochi găinaţ cald şi l-a orbit. ¹² Dumnezeu a permis această încercare pentru ca Tobit să dea urmaşilor pildă de răbdare, cum a dat şi dreptul Iob. ¹³ Deoarece Tobit din copilăria sa a trăit în frica lui Dumnezeu şi a împlinit poruncile sale, el nu a murmurat împotriva lui Dumnezeu din cauza nenorocirii care l-a lovit, ¹⁴ ci a rămas neclintit în frica lui Dumnezeu, aducându-i mulţumiri în toate zilele vieţii sale. ¹⁵ Aşa cum prietenii îl insultau pe fericitul Iob, la fel rudele şi vecinii lui Tobit îşi băteau joc de purtarea lui, spunându-i: ¹⁶ „La ce ţi-a folosit speranţa pentru care dădeai pomană şi îngropai morţii?” ¹⁷ Dar el îi dojenea: „Nu vorbiţi aşa, ¹⁸ pentru că noi suntem urmaşii celor drepţi şi aşteptăm acea viaţă pe care Dumnezeu o va dărui celor care nu-şi pierd niciodată încrederea în el”. ¹⁹ Ana, soţia lui, mergea în fiecare zi la ţesut şi aducea acasă ceea ce câştiga prin munca mâinilor sale. ²⁰ Astfel, într-o zi, ea a primit un ied, pe care l-a dus acasă. ²¹ Auzindu-l behăind, Tobit a spus: „Aveţi grijă ca nu cumva să fie de furat. Daţi-l înapoi stăpânilor, căci noi nu avem dreptul să mâncăm ceea ce a fost furat, nici măcar să ne atingem de el”. ²² Mâniindu-se, soţia i-a răspuns: „Se vede clar că speranţa ta n-a fost de nici un folos; acum se văd roadele pomenilor tale!” ²³ aceste cuvinte şi altele asemănătoare i le arunca în faţă.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 111,1-2.7-8.9 (R.: cf. 7b)
R.: Inima celui drept se încrede în Domnul.
¹ Fericit este omul care se teme de Domnul,
care îşi află bucuria în poruncile sale!
² Seminţia lui va fi puternică în lume
şi neamul celor drepţi va fi binecuvântat. R.

⁷ El nu se teme de vorbele rele,
inima lui e tare şi se încrede în Domnul.
⁸ Inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă,
în cele din urmă îi va vedea nimiciţi pe duşmanii săi. R.

⁹ El este darnic faţă de cei săraci,
dărnicia lui nu cunoaşte margini,
iar puterea lui se înalţă în slavă. R.

ALELUIA cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Daţi împăratului ceea ce este al împăratului.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,13-17
În acel timp, ¹³ marii preoţi, scribii şi bătrânii poporului au trimis la Isus pe câţiva dintre farisei şi dintre adepţii lui Irod, ca să-l prindă cu vorba. ¹⁴ Aceştia au venit şi i-au spus: „Învăţătorule, noi ştim că spui adevărul şi nu te laşi influenţat de nimeni, căci tu nu cauţi la faţa omului, ci arăţi calea cea adevărată a lui Dumnezeu. Este, sau nu este permis ca să plătim impozit împăratului? Trebuie să-l plătim, sau nu?” ¹⁵ Însă el, cunoscându-le făţărnicia, le-a spus: „De ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar ca să-l văd!” ¹⁶ Şi i-au adus. Isus le-a zis: „Ale cui sunt acest chip şi această inscripţie?” ¹⁷ I-au răspuns: „Ale împăratului”. Isus le-a replicat: „Daţi împăratului ceea ce este al împăratului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Iar ei au fost adânc impresionaţi de el.

Cuvântul Domnului