Cuvântul vieţii


Scriptura«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu» (1Pt 2,20).

Apostolul Petru ilustrează comunităţilor sale spiritul genuin al Evangheliei în aplicaţiile sale concrete, cu o referire specială la condiţia şi la starea de viaţă la care aparţine fiecare.

Aici se adresează sclavilor care s-au convertit la credinţă şi cărora li se întâmpla, la fel ca tututuror sclavilor în societatea de atunci, să sufere neînţelegeri şi maltratări cu totul nedrepte. Prin extensie, aceste cuvinte sunt adresate tuturor persoanelor care, în orice timp şi loc, se află în situaţia să sufere neînţelegeri şi nedreptăţi din partea semenilor lor, fie ei superiori sau egali.

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Acestor persoane, apostolul le recomandă să nu cedeze reacţiei instinctive, care ar putea să apară în aceste situaţii, ci să imite comportamentul lui Isus. Îi îndeamnă, din contra, să răspundă cu iubirea, văzând şi în aceste dificultăţi şi neînţelegeri un har, adică o ocazie permisă de Dumnezeu, pentru a da dovadă de adevărat spirit creştin. În felul acesta, dincolo de toate, vor putea să-l ducă la Cristos şi pe celălalt, care nu-i înţeleg.

 

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Sunt unii care, pornind de la aceste cuvinte sau de la altele asemănătoare, ar vrea să acuze creştinismul că favorizează o supunere excesivă, care ar adormi conştiinţele, făcându-le mai puţin active în lupta împotriva nedreptăţilor.

Dar nu este aşa. Dacă Isus ne cere să-i iubim chiar şi pe cei care nu ne înţeleg şi ne maltratează, o face nu pentru că vrea să ne facă insensibili la nedreptăţi, dimpotrivă! O face pentru că vrea să ne înveţe cum să construim o societate cu adevărat dreaptă. O putem face răspândind spiritul adevăratei iubiri, începând noi să iubim primii.

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Cum să trăim, atunci, Cuvântul vieţii din această lună?

Modalităţile în care şi noi, astăzi, putem fi neînţeleşi, sunt multe. De la lipsa de delicateţe şi gesturi de mojicie, la judecăţile răutăcioase, la nerecunoştinţe, la ofense, la adevărate nedreptăţi.

Ei bine: chiar şi în aceste ocazii, noi trebuie să dăm mărturie despre iubirea pe care Isus a adus-o pe pământ faţă de toţi, deci şi faţă de cel care ne tratează rău.

Cuvântul din această lună vrea ca, până şi în legitima apărare a dreptăţii şi a adevărului, să nu uităm niciodată că prima noastră datorie, ca şi creştini, este să-l iubim pe celălalt, adică să avem faţă de el acea atitudine nouă, formată din înţelegere, din bunătate şi din milostivire, pe care Isus a avut-o faţă de noi. În felul acesta şi în apărarea motivaţiilor noastre, nu vom rupe niciodată raportul, nu vom ceda niciodată ispitei resentimentului sau al răzbunării.

Şi făcând astfel, ca nişte instrumente ale iubirii lui Isus, vom fi în stare şi noi să-l ducem pe aproapele nostru la Dumnezeu.

Chiara Lubich

Categorii:Cuvântul vieţiiEtichete:,

1 comentariu

  1. Foarte adevarat!
    Sa nu raspundem raului cu rau, sa stim sa ne apropiem dusmanii. Foarte frumos spus, numai ca noi – si cel putin eu – uit acest lucru. De multe ori imi dau seama abia dupa ce-mi trece furia si atunci caut sa indrept greseala!
    „Te rog Doamne sa-mi dai putere si chibzuinta in orce dificultate sa pot trata si uita cu usurinta greselile gresitilor nostri. Amin”.
    Multumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: