Prea târziu te-am iubit…

De mai multe ori am vrut să-mi exprim recunoştinţa faţă de Biserică pentru minunatul text liturgic de la a IV-a prefaţă comună, pe care părintele a citit-o şi la liturghia din această dimineaţă. În timpul sfintei Liturghii, înainte de a cânta Sanctus („Sfânt, Sfânt, Sfânt…”) cu siguranţă am auzit preotul de mai multe ori spunând (sau cântând!) aceste cuvinte: „Cu umilinţă recunoaştem că tu nu ai nevoie de preamărirea noastră, dar credem că este un mare dar al tău să-ţi arătăm recunoştinţă. Căci, deşi lauda pe care ţi-o aducem nu adaugă nimic maiestăţii tale nemărginite, ea ne obţine nouă harul mântuirii”.

Este atât de mult adevăr în aceste cuvinte şi este atât de necesar să ne întipărim bine în inimă această realitate: Domnul îşi este suficient şi nimic din ce am putea face noi nu adaugă ceva măreţiei sale, însă totul este darul său, chiar şi cântul nostru de laudă. Totul primim de la el şi trebuie să-l îndreptăm spre el. Şi chiar dacă nu putem adăuga nimic maiestăţii sale nemărginite, putem aduce mângâiere inimii sale însetate de iubirea noastră. Dumnezeu se bucură şi face sărbătoare în cer de dragul nostru atunci când cu inimi smerite ne apropiem de el, când încercăm să aşezăm zgomotul inimii noastre lângă (sau în!) liniştea inimii sale. Chiar dacă faptele şi cuvintele noastre sunt sărăcăcioase, mici, neînsemnate, să i le oferim. Să simţim că nu lăsăm să treacă nicio zi fără a face ceva pentru Domnul, chiar dacă suntem păcătoşi. Sunt sigur că binele făcut cu perseverenţă, chiar dacă e mic, într-o zi ne va scoate din păcat şi ne va purta spre Domnul. Ba chiar însuşi Dumnezeu va privi cu drag spre noi şi ne va întinde mâna sa pentru a ne salva din braţele celui rău.

Şi mai este un aspect care nu trebuie uitat şi care poate produce multă durere sufletului nostru. Este adevărat că noi, cuvintele şi faptele noastre, sunt mici şi nu adaugă nimic fiinţei sale şi că tot nouă ne sunt de folos, adică tot nouă ne facem bine. Însă este trist atunci când se întâmplă invers: atunci când cuvintele sale nu adaugă nimic vieţii noastre. Este trist când cuvântul vieţii trece prin faţa noastră fără să aibă niciun ecou în inima noastră.

Cum să nu fie trist atunci când zeci şi sute şi mii de vieţi trec nepăsătoare pe lângă acest cuvânt: „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră” (Mt 5,3-12a). Noi şi semenii noştri trecem nepăsători pe lângă adevărata fericire. Cu inima rece şi indiferentă de zeci de ori lăsăm să treacă prin faţa noastră cuvântul vieţii fără a mişca în noi măcar un muşchi, fără a ne smulge măcar o lacrimă, fără a ne trezi măcar un dor.

Trebuie să ne trezim din nepăsare sau din indiferenţă şi să facem cunoscut cuvântul lui cu mai multă pasiune. Să-l proclamăm mai hotărât prin viaţa şi faptele noastre. Să facem ca fiecare inimă să se umple de Dumnezeu şi de cuvântul său. Noi suntem puşi pe acest pământ nu pentru noi înşine, ci pentru ceilalţi şi pentru Dumnezeu. Însă ştim că lui Dumnezeu nu-i putem adăuga nimic, dar aproapelui putem să-i oferim ceea ce avem, ceea ce am primit. Şi mai ştim că deşi lui Dumnezeu nu putem să-i adăugăm nimic, el, în schimb, ne poate oferi totul. Trebuie doar să-l lăsăm să intervină şi să lucreze în viaţa noastră cu harurile Duhului său. Vino, Doamne, vorbeşte-ne şi transformă inima noastră după inima ta. Dă-ne fericirea ta după care sufletul nostru tânjeşte cu nesaţ. Noi ştim că nu putem adăuga nimic maiestăţii tale nemărginite, dar dă-ne harul ca tot ceea ce vine de la tine, în special cuvântul tău, să adauge viaţă şi har fiinţei noastre atât de slabe şi mărginite. Amin!

Luni, 10 iunie 2013 

Luni din saptamâna a 10-a de peste an
Ff. Ioan Dominici, calug; Diana, fc.

LECTURA I
Dumnezeu ne dă curaj, ca şi noi să putem încuraja pe alţii.

Începutul Scrisorii a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,1-7
¹ Eu, Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu, împreună cu Timotei, fratele nostru, mă adresez vouă care alcătuiţi Biserica lui Dumnezeu din Corint, precum şi tuturor sfinţilor din întreaga Grecie. ² Harul şi pacea lui Dumnezeu, Tată nostru, şi a Domnului Isus Cristos să fie cu voi.³ Preamărit să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tată plin de îndurare, Dumnezeu de la care vine toată mângâierea. ⁴ El ne dă curaj în orice strâmtorare, astfel noi îi putem încuraja pe toţi cei care se află în strâmtorare, datorită încurajării pe care noi înşine o primim de la Dumnezeu. ⁵Aşa cum noi avem parte din plin de suferinţele lui Cristos, la fel prin Cristos avem parte din plin de mângâiere. ⁶ Atunci când noi suntem în suferinţă, aceasta este spre încurajarea şi mântuirea voastră; iar când noi suntem mângâiaţi, este tot spre încurajarea voastră. Aceasta vă ajută să suportaţi cu statornicie aceleaşi suferinţe ca şi noi. ⁷ Cu privire la voi, speranţa noastră este de neclintit; noi suntem siguri, că aşa cum aveţi parte împreună cu noi de suferinţă, tot aşa veţi avea parte împreună cu noi şi de mângâiere.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 9a)
R.: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul.
² Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
³ Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi şi să se bucure. R.

⁴ Slăviţi pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
⁵ Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.

⁶ Priviţi la Domnul şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze.
⁷ Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a mântuit de toate necazurile sale. R.

⁸ Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el,
şi-i scapă din primejdie.
⁹ Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
ferice de omul care se încrede în Domnul. R.

ALELUIA Mt 5,12a
(Aleluia) Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci mare va fi în ceruri răsplata voastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Fericiţi sunt cei săraci cu duhul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,1-12a
În acel timp, ¹ Isus, văzând mulţimile s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. ² Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe: ³ „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. ⁴ Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. ⁵ Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. ⁶ Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura. ⁷ Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă. ⁸ Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. ⁹Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. ¹⁰ Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. ¹¹ Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. ^12a Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră”.

Cuvântul Domnului