O învăţătură sublimă despre Maica Domnului ridicată la Cer

Trupul tău este sfânt, este plin de glorie

Sfinții părinți și marii învățători, în omilii și în dis­cursuri adresate poporului, cu ocazia sărbătorii de astăzi vorbeau despre Ridicarea la cer a Maicii lui Dum­nezeu ca despre o învățătură deja vie în conștiința credin­cioșilor și profesată deja de ei; îi explicau pe larg sem­nificația, îi precizau și îi aprofundau conținutul, îi arătau motivațiile teologice. Ei scoteau în evidență îndeo­sebi că obiectul sărbătorii nu era numai faptul că rămășițele pământești ale fericitei Fecioare Maria au fost ferite de putrezire, ci și triumful său asupra morții și glorificarea sa cerească, pentru ca Mama să copie modelul, adică să-l imite pe Fiul său unic, Cristos Isus.
Sfântul Ioan Damaschinul, care se deosebește între toți ca un martor distins al acestei tradiții, luând în consi­derare înălțarea cu trupul a măreței Născătoare de Dum­nezeu în lumina celorlalte privilegii ale ei, exclamă cu o elocvență puternică: „Cea care, născând, și-a păstrat neatinsă fecioria trebuia să-și păstreze neatins trupul său după moarte. Cea care l-a purtat în sânul său pe Creator, făcut copil, trebuia să locuiască în corturile divine. Cea care a fost luată ca mireasă de către Tatăl nu putea decât să găsească locuință în lăcașurile cerești. Trebuia să-l contemple pe Fiul său în glorie la dreapta Tatălui, ea, care l-a văzut pe cruce, ea, care, ferită de durere, atunci când l-a născut, a fost străpunsă de sabia durerii atunci când l-a văzut murind. Era drept ca Născă­toarea lui Dumnezeu să aibă ceea ce aparține Fiului și să fie cinstită de toate creaturile ca Mamă și Slujitoare a lui Dumnezeu”.
Sfântul Gherman de Constantinopol credea că neputre­zirea și ridicarea la cer a trupului Fecioarei Născătoare de Dumnezeu nu numai că se cuveneau maternității sale divine, dar și sfințeniei speciale a trupului său fecio­relnic: „Tu, așa cum a fost scris, ești în întregime strălu­cire (cf. Ps 44[45],14): trupul tău feciorelnic este în între­gime sfânt, în întregime curat, în întregime templu al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nu putea să cunoască putrezirea mormântului, dar, chiar păstrându-și trăsătu­rile sale naturale, trebuia să se transfigureze în lumina incoruptibilității, să intre într-o existență nouă și glori­oasă, să se bucure de eliberarea deplină și de viața perfectă”.
Un alt scriitor antic afirmă: „Cristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, dătător al vieții și al nemuririi, i-a restituit Mamei viața. El a făcut-o pe cea care îl născuse egală cu sine în incoruptibilitatea trupului și aceasta pentru totdeauna. El a înviat-o din morți și a primit-o alături de sine, pe o cale pe care numai el o cunoaște”.
Toate aceste considerații și motivații ale sfinților părinți, ca și ale teologilor, cu privire la aceeași temă au ca fundament ultim Sfânta Scriptură. Efectiv, Biblia ne-o prezintă pe sfânta Născătoare de Dumnezeu strâns unită cu Fiul său divin și mereu solidară cu el și părtașă la starea sa.
Cât privește tradiția, nu trebuie să se uite că, încă din secolul al doilea, Fecioara Maria este prezentată de sfin­ții părinți ca noua Evă, intim unită cu noul Adam, deși este supusă lui. Mama și Fiul apar mereu asociați în lupta împotriva dușmanului infernal, luptă care, așa cum a fost prevestit în protoevanghelie (cf. Gen 3,15), se va termina cu victoria deplină asupra păcatului și a morții, adică asupra acelor dușmani pe care Apostolul îi prezintă mereu uniți (cf. Rom cap. 5 și 6; 1Cor 15,21-26.54-57). Așadar, după cum învierea glorioasă a lui Cristos a fost parte esențială și semn final al acestei victorii, tot așa, și pentru Maria, lupta comună trebuia să se încheie cu glorificarea trupului său feciorelnic, conform afirma­țiilor Apostolului: Atunci când ființa aceasta supusă putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și ființa aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul Scripturii: Moartea a fost înghițită de victorie (1Cor 15,54; cf. Os 13,14).
În felul acesta, măreața Născătoare de Dumnezeu, unită în mod tainic cu Isus Cristos, deja din veșnicie, prin același decret de predestinare, neprihănită în zămis­lirea sa, fecioară nepătată în maternitatea sa divină, înso­țitoare generoasă a Răscumpărătorului divin, victorios asupra păcatului și asupra morții, la sfârșit, a obținut coroana mărețiilor sale, trecând peste putreziciunea mormântului. A învins moartea, asemenea Fiului său, și a fost înălțată cu sufletul și trupul în slava cerului, unde strălucește ca Regină la dreapta Fiului său, Rege nemuritor al veacurilor.

Textul este luat din constituția apostolică Munificentissimus Deus a papei Pius al XII-lea
(AAS 42 [1950] 760-762.767-769)