Timpul nu este mereu îngăduitor cu noi, mai ales atunci când în viaţa noastră apar schimbări, să le spunem, esenţiale. Noutatea necesită timp de înţelegere, de acomodore, de reflectare. În tăcerea pe care o aduce noutatea se meditează şi se înţelege cel mai bine trecutul. Această tăcere aduce cu sine o atentă cercetare a cugetului din care izvorăsc cuvinte şi sentimente de mulţumire. Mulţumesc. Mulţumesc pentru tot frumosul pe care l-am trăit, ca un dar al lui Dumnezeu, în cei doi ani în Seminarul din Iaşi. Mulţumesc pentru oamenii pe care i-am întâlnit, pentru tot ce m-au învăţat, pentru tot ce mi-au oferit. Nu ştiu dacă în aceşti doi ani am ajutat pe cineva să crească, dacă s-au concretizat în vreun om strădaniile mele (puține și sărăcăcioase) de a face pe cineva măcar un pic mai bun (deşi mi-aş fi dorit să fie aşa, să-mi fi îndeplinit bine misiunea încredinţată de Preasfinţitul Petru la 1 octombrie 2011). În schimb simt că toţi cei din seminar (muncitori, studenţi, surori şi profesori), dar și din afara seminarului (oamenii minunați pe care i-am cunoscut și care mi-au devenit apropiați!) m-au ajutat să cresc. Am învățat enorm de mult. De fapt, simt că în cei 5 ani de preoție, trăiți acolo unde m-am simțit ca “acasă” (la Gherăești de la 1 august 2008 până la 31 iulie 2009, apoi la Episcopie de la 1 august 2009 până la 30 septembrie 2011 și apoi la Seminar până la 1 septembrie 2013) am crescut prin harul lui Dumnezeu și prin colaboratorii săi. Toți oamenii pe care i-am întâlnit mi-au fost surse de înțelepciune și lecții de viață. Și tuturor le mulțumesc! Şi doresc să mă revăd cu toți mereu cu drag!
Și nu în ultimul rând, mulțumesc celor care, prin acest blog, mi-au devenit apropiați și alături de care am stat deseori în rugăciune și în meditarea cuvântului lui Dumnezeu. Și sper să rămânem în continuare uniți în meditarea și trăirea cuvântului lui Dumnezeu…cât ne permite timpul și tehnologia și, mai ales, cât va mai fi voia Domnului, adică atât cât ne mai rabdă bunul și mult milostivul Dumnezeu.
Din noua mea casă din Roma, invoc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor dragi, asupra tuturor celor care au rămas acasă, în Bacău, în Iași și în toate locurile atât de dragi mie, ca și asupra tuturor celor care mi-au fost și-mi sunt alături, asupta tuturor oamenilor de bunăvoință. Domnul însuși să fie binecuvântarea și bucuria noastră!
Vă mulțumesc. Deo gratias!
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu