Prea târziu te-am iubit…

„Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii”.

Dacă ne așezăm în fața oglinzii, nu pentru a ne „aranja”, ci doar pentru a ne privi „față în față”, cu sinceritate, cei mai mulți dintre noi, nu rezistăm decât câteva clipe. De prea multe ori ne vine greu să ne privim în ochi. Găsim în viața noastră, atunci când ne analizăm cu sinceritate, o mulțime de contraste. Suntem plini de contraste. Și cele mai multe dintre ele sunt atât de dureroase!

Astăzi, cuvântul Domnului are în fiecare din cele trei lecturi imagini pline de contrast. În prima lectură avem contrastul puternic dintre credința nezdruncinată a celor șapte frați dispuși să îndure martiriul și necredința și violența regelui Antioh al IV-lea Epifanul. Sunt puse față în față, de o parte, credința necondiționată în Dumnezeu și în înviere și, de altă parte, tirania și necredința unui rege.

Apoi, în lectura a doua avem contrastul dintre credința tesalonicenilor, o credință lăudată și încurajată de apostolul Paul, și „perversitatea oamenilor răi”, a acelor care nu au credință, căci, subliniază Apostolul, „nu toți au credință”, realitate pe care o vedem și noi destul de bine și astăzi.

Și nu în ultimul rând, în evanghelie, după conflictele cu fariseii și cărturarii, acum apar și saduceii, care formează un contrast puternic prin necredința lor în înviere tocmai în fața celui care este însăși Învierea. Evanghelistul Luca pune față în față moartea și viața, negarea învierii și Domnul slavei și al vieții, fundamentul credinței noastre în înviere.

Am vrut să evidențiez aceste contraste pentru că ele nu vorbesc despre o lume trecută, ci despre lumea noastră. În fiecare zi, unii mai mult, alții mai puțin, ne găsim în astfel de situații, de multe ori tensionate, de a da mărturie pentru Dumnezeu, de a ne păstra credința, de a ne manifesta convingerea în învierea Domnului de care ne vom bucura și noi. Ba mai mult, nu doar că ne găsim deseori în astfel de situații contrastante și conflictuale, dar uneori le creăm noi înșine. Din păcate, de foarte multe ori și noi suntem persecutori ai celor care vor să-și trăiască viața în simplitatea inimii și în credință desăvârșită. Știm, din păcate, să fim răutăcioși, ironici, ispită pentru celălalt, uitând acel strigăt al lui Cristos: „Vai omului prin care vine scandalul” (Mt 18,7). Vai de omul prin care ispita intră în inima celuilalt și îl smulge din fericirea credinței și a curăției sufletului.

Dar mai presus de orice, aceste contraste sunt în inima noastră. Zilnic avem momente când suntem gata să ne dăm viața pentru Cristos (să ne amintim de cuvintele și zelul apostolului Petru înainte de patima Domnului) și la câteva clipe după, suntem la polul opus, devenim frați ai păcatului, negăm orice apartenență la viața de credință, devenim chipul „perversității oamenilor răi”. Acum suntem oameni plini de speranță în viața veșnică, pe care o dorim și pentru care suntem dispuși să trăim în iubirea Domnului, iar la câteva momente după ne asemănăm cu saduceii, nu atât în cuvintele noastre, cât mai ales în faptele noastre. Faptele noastre, multe dintre ele, strigă tocmai acest lucru: eu nu cred în viața veșnică. Nu că nu o merităm, dar nici măcar nu credem. Facem acele lucruri care nu au nimic în comun cu credința în înviere. Facem acele fapte care strigă către noi una dintre cele mai teribile afirmații ale Scripturii care îi poate fi adresată unui om, în special unui creștin: „pentru tine nu va fi înviere spre viață”, pentru tine nu va fi viață, ci moarte veșnică. Teribil! Viața noastră fără înviere este cea mai vrednică de plâns. Cu siguranță ne amintim toți cuvintele apostolului Paul: „căci dacă morții nu învie, nici Cristos nu a înviat, iar dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre, iar cei care au adormit în Cristos au pierit (fără sens). Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,16-19).

Învierea pentru noi nu este o speranță, ceva care poate va fi sau poate nu va fi. Îvierea pentru noi este un act de credință, este credința noastră, este o certitudine, o necesitate. Nu putem trăi fără înviere. Nu avem cum să privim un crucifix, să privim la Cristos răstignit și să spunem că acolo s-a terminat totul. E imposibil. Te apucă plânsul în fața unei suferințe lipsite de înviere. Nu! Suferința și moartea, crucea și cuiele, batjocura și sângele, nu sunt ultimele cuvintele ale lui Dumnezeu. Nu! Ultimul său cuvânt este viața. Ultimele sale cuvinte sunt învierea și viața, lumina și fericirea veșnică. Fără acest ultim cuvânt suntem nimic! Fără înviere suntem pierduți! Fără înviere totul este numai lacrimi și jale! Nimic!

Și nu este suficient să credem astăzi în înviere, să credem acum. Este necesară fidelitatea, statornicia. Aceasta ne lipsește cel mai mult: statornicia, continuitatea trăirilor noastre. Convingerea pe care o avem când stăm îngenunchiați în rugăciune să fie aceeași și atunci când suntem pe stradă și când suntem la serviciu sau la școală și când suntem cu prietenii în ceasurile de destindere și mereu. Să se vadă în faptele noastre acest crez: învierea ta o mărturisesc, Doamne, și cred în învierea morților și viața veșnică. Cred! Cred și în special vreau să cred mai mult mai ales în momentele de dificultate, în momentele de ispită și de suferință. Cât curaj și câtă tărie, câtă mângâiere și alinare primim din această credință: vom învia! Nu se termină totul pe acest pământ. Nicidecum!

Mi-a plăcut enorm de mult această încurajare din lectura a doua: „însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin har mângâiere veșnică și o bună speranță, să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun”. Mângâiere veșnică și o bună speranță! Cât de mult ne lipsește uneori această certitudine că Domnul este mereu lângă noi cu mângâierea sa și că pune în inima noastră o speranță bună (sau, cum spun alte traduceri „o speranță neclintită”).

Trebuie să ne încurajăm unii pe alții și să purtăm de la o inimă la alta această mângâiere a Domnului și adevărul învierii. În fiecare zi, nu doar de Paști, ar trebui să ne salutăm strigând: „Cristos a înviat!”. În fiecare zi, în special duminica, ziua învierii. În fiecare zi ar trebuie să ne cercetăm cugetul și să vedem dacă faptele noastre dau mărturie despre înviere sau împotriva ei. Faptele noastre trebuie să arate tuturor că Domnul nu este un Dumnezeu al trecutului, ci al viitorul. El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Domnul este Dumnezeu pentru viitor, este Dumnezeul eternității, al veșniciei. Veșnicia întreagă este în mâinile sale. Și acest Domn nu este departe de noi, mai ales atunci când suntem încercați, ci este un Dumnezeu vecin inimii noastre, este Dumnezeu venit să locuiască între noi, în noi. Un Dumnezeu viu, apropiat nouă, este crezul pe care-l mărturisim. Un Dumnezeu care ne iubește, care ne salvează, un Dumnezeu care ne dă mângâiere veșnică și o bună speranță. Acesta este Domnul nostru, Dumnezeul celor vii. A lui este gloria și toată puterea în veci de veci. Amin!

Duminică, 10 noiembrie 2013 

† DUMINICA a 32-a de peste an Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.

LECTURA I Regele universului ne va învia la o viaţă nouă.

Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14 În zilele acelea, ¹ în timpul persecuţiei lui Antioh împotriva poporului israelit, au fost arestaţi şapte fraţi împreună cu mama lor. Regele Antioh a poruncit să fie loviţi cu biciul şi cu vâna de bou, silindu-i astfel să mănânce carne de porc, care era oprită de legea lor. ² Unul dintre ei, care era cel mai mare, a spus în numele tuturor: „Ce vrei să ştii de la noi? Noi suntem gata mai degrabă să murim decât să călcăm legea Dumnezeului părinţilor noştri”. ⁹ Al doilea dintre fraţi, a spus regelui, înainte de a muri: „Tu, nelegiuitule, tu ne scoţi din această viaţă, dar regele universului ne va învia la o viaţă veşnică pe noi care murim pentru a păzi legile lui!” ¹⁰ După el a fost schingiuit al treilea dintre ei. A scos îndată limba, când i s-a cerut acest lucru, şi, întinzând mâinile neînfricat, a spus plin de curaj: ¹¹ „De la Dumnezeu am primit aceste mădulare şi pentru legea lui nu-mi pasă de ele, deoarece sper să le primesc din nou de la el”. ¹² Chiar regele împreună cu suita lui erau uimiţi de curajul acestui tânăr, care nu se înspăimânta în faţa suferinţelor. ¹³ După ce a murit şi acesta, a fost supus torturii al patrulea dintre fraţi. ¹⁴ În timp ce-şi dădea sufletul, a rostit următoarele cuvinte: „Pentru că eu aştept învierea promisă de Dumnezeu, pentru mine e mai bine să mor ucis de mâna oamenilor; dar pentru tine învierea nu va fi spre viaţa veşnică”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 16,1.5-6.8b şi 15 (R.: cf. 15b) R.: Cu nesaţ voi privi, Doamne, strălucirea feţei tale! ¹ Ascultă-mă, Doamne, şi fă-mi dreptate, ia aminte la strigătele mele; pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea rostită cu buze neprefăcute. R.

⁵ Mi-am ţinut paşii pe cărările tale, picioarele mele nu s-au clătinat ⁶ Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi, pleacă-ţi urechea spre mine, ascultă cuvintele mele. R.

^8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale. ¹⁵ Eu care sunt nevinovat voi putea privi faţa ta, dis-de-dimineaţă voi contempla cu nesaţ chipul tău. R.

LECTURA A II-A Domnul să vă întărească inimile, ca să puteţi săvârşi binele în tot ce faceţi şi spuneţi.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5 Fraţilor, ¹⁶ însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi, prin harul său, ne-a dat pentru totdeauna mângâiere şi speranţă neclintită, ¹⁷ el să vă mângâie şi să vă întărească inimile, ca să puteţi săvârşi binele în tot ce faceţi şi spuneţi. ^3,1 Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi ca prin cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie ţinut în cinste pretutindeni ca şi la voi. ² Rugaţi-vă ca să scăpăm de perversitatea oamenilor răi; căci nu toţi au credinţă. ³ Însă Domnul este fidel: el vă va întări şi vă va apăra de Cel Rău. ⁴ Cu privire la voi, avem deplină încredere în Domnul că faceţi şi veţi continua să faceţi ce vă poruncim. ⁵ Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu, ca să fiţi statornici în a aştepta cu răbdare venirea lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Ap 1,5-6 (Aleluia) Isus Cristos este cel dintâi care a înviat din morţi; ale lui sunt mărirea şi puterea în vecii vecilor. (Aleluia)

EVANGHELIA Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38 În acel timp, ²⁷ câţiva saducei, care neagă învierea morţilor, au venit la Isus şi l-au întrebat: ²⁸ „Învăţătorule, Moise ne-a dat această lege: «Dacă cineva are un frate însurat şi acesta moare fără a avea copii, atunci el să ia în căsătorie pe văduvă, ca să ridice urmaşi fratelui său». ²⁹ Erau odată şapte fraţi. Primul s-a însurat şi a murit fără să aibă copii. ³⁰ Atunci pe văduvă a luat-o în căsătorie al doilea, ³¹ apoi al treilea şi, rând pe rând, toţi şapte au murit fără să lase copii. ³² În cele din urmă a murit şi femeia. ³³ Deci, la înviere, a cui va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie?” ³⁴ Isus le-a răspuns: „Numai în această lume se căsătoresc oamenii. ³⁵ Dar atunci, cei care vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de lumea viitoare şi de învierea morţilor, nu se vor căsători, ³⁶ căci ei nu mai pot muri. Ei sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, de vreme ce sunt moştenitori ai învierii. ³⁷ Iar că morţii trebuie să învie, însuşi Moise ne-a dat de înţeles în locul unde vorbeşte despre tufişul arzând, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». ³⁸ Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii, căci pentru el toţi sunt vii!”

Cuvântul Domnului