Ioan Paul al II lea si adoratiaAm primit un email cu marturia de mai jos, pe care o impart bucuros cu toti cititorii!

Ioan Paul al II-lea avea un secret: rugăciunea! Ore petrecute în tăcere, în dialog ascuns cu Dumnezeu din care îşi lua forţa necesară pentru a merge în mod eficient la întâlnirea cu lumea.

Una dintre mărturiile semnificative despre viaţa de rugăciune a lui Karol Wojtyla aparţine unui preot discret care a avut ocazia de a se întâlni cu Papa polonez în ultimii ani de pontificat: Pawel Ptasznik.

Acum, el este responsabilul secţiei poloneze de la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, însă în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea era cel care-l ajuta pe Papa să-şi redacteze textele. Desele vizite pe care le-a efectuat în apartamentul Papei i-au permis să afle că secretul vieţii Pontifului era rugăciunea.

Mărturia preotului polonez a fost dată la Roma, pe 4 noiembrie, în cadrul prezentării cărţii „Am trăit alături de un sfânt” scrisă de ex-secretarul de Stat al Sfântului Scaun din timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, Gian Franco Svidercoschi.

În continuare, mărturia lui Pawel Ptasznik:

„Rugăciunea lui Wojtyla era constantă şi adevărată. Chiar şi în timpul călătoriilor dorea să respecte «ora sfântă» dedicată adoraţiei euharistice, calea crucii vinerea seara şi Sfânta Liturghie. Cine organiza călătoriile trebuia să ţină cont de aceste exigenţe.

Secretariatul de Stat îi înmâna Papei lista cu cererile pentru rugăciune care soseau din întreaga lume. Se ruga consultând lista care, de multe ori, avea anexe în care se explica mai bine situaţia celor care-i cereau să se roage pentru ei.

O dată l-am văzut rugându-se în capelă având în faţa sa ziarul L’Osservatore Romano deschis la pagina unde erau trecute toate numele şefilor departamentelor din Curia Romană şi cele ale «oficialilor polonezi». Se ruga pentru toţi colaboratorii săi.

Pe birou avea un Atlas. În fiecare zi privea o parte a lumii pentru care se ruga în acea zi: era rugăciunea geografică.

Se spovedea o dată la două săptămâni la mons. Stanislaw Michalski, confesorul său.

Când trebuia să scrie un text medita în fiecare zi o oră pe terasa palatului apostolic, apoi cobora în apartamentul apostolic şi îmi dicta textul. Cita din memorie fragmente din Scriptură şi din Sfinţii Părinţi. După o oră, o oră şi jumătate, textul era gata”.

5 răspunsuri

  1. Avatarul lui viorica
    viorica

    Daaa!!! Un om al rugaciunii, se cunoaste de la o posta. Rugaciunea defapt este comuniunea cu Dumnezeu si se vedea clar ca este intr-o continua comuniune cu Dumnezeu, desigur rugandu-se mereu, dupa cum marturiseste Pawel Ptasznik: „rugaciunea lui Wojtyla era constanta si adevarata.” Nu stiu daca gresesc, dar pana va fi declarat sfant, pentru mine este demult sfant. Dumnezeu sa fie laudat in sfintii sai! Multumesc!

    Apreciază

  2. […] Secretul sfantului parinte papa Ioan Paul al II-lea […]

    Apreciază

  3. Avatarul lui Roza M.
    Roza M.

    O noua lectie… prin viata sfanta, model viu, pe care scumpul nostru Papa, Fer. Ioan Paul al II-lea, ni l-a dat, ni l-a lasat.
    Sa-l rugam sa ne fie alaturi si de-acolo din cer, asa cum l-am simtit aici pe pamant, pt a-i putea urma exemplul de iubire si credinta. Multumesc! :)

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Domnul să ne ajute!
      Să privim mereu la exemplul acestui sfânt şi să nu ne mulţumim doar să ştim ce a făcut el, ci să încercăm să facem şi noi acele fapte vrednice de numele de creştin şi de măreţia de a fi OM!

      Apreciază

  4. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    foarte frumos spus ;;AM TRAIT ALATURI DE UN SFINT ;; ca intradevar noi toti la-m vazut ca pe un sfint era deajuns sai vezi privirea si sati dai seama cita puritate se vedea pe chipul sau .multumesc

    Apreciază

Răspunde-i lui ANGELA _MITACHE Anulează răspunsul