9 ianuarie 2014 raspunsul lui DumnezeuLumea în care trăim este periculoasă. Sau, altfel spus, poţi muri oricând. Buletinele de ştiri ne oferă mereu informaţii despre tot felul de accidente şi morţi imprevizibile petrecute în ultimele 24 de ore. Uneori noi înşine trăim hazardant şi ne punem viaţa în pericol prin fel şi fel de gesturi nechibzuite. Numai îngerul păzitor ştie de câte ori ne-a salvat până acum din tot soiul de imprudenţe în care ne-am aventurat. Destul de des, din cauza grabei şi a neatenţiei, viaţa noastră şi a altora a fost pusă în pericol. Şi cu toate acestea încă nu ne temem să ieşim din casă. Zilnic ne însemnăm cu sfânta Cruce şi prindem curaj pentru a porni la drum. Ştim că alături de noi se află mereu atât îngerul păzitor, cât şi Cristos Domnul care face să răsune mereu în inima noastră cuvântul său: „Curaj! Nu vă temeţi”.

Isus, „cel de curând născut”, este mereu în mijlocul nostru şi ne încurajează, mai ales în momentele furtunoase ale vieţii noastre. Grija pe care ne-o poartă este dovada iubirii sale. Însă acelaşi Domn Isus ne aminteşte astăzi prin sfântul apostol Ioan: „Dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi”, dacă astfel ne încurajează zi de zi, şi noi „suntem datori să ne iubim unul pe altul”, să ne încurajăm unul pe altul. Astfel că această zi poate fi potrivită pentru o analiză: cât din timpul nostru îl folosim pentru a-i încuraja pe alţii? Uităm că avem această obligaţie: să ne iubim unii pe alţii, după exemplul lui Cristos. Iar a iubi pe cineva înseamnă şi să-l scoţi din descurajare, să-l ajuţi să-şi învingă teama, să-l susţii ca să ajungă cu bine în „portul” spre care se îndreaptă.

Trebuie să îndrăgim rugăciunea şi convingerea psalmistului: „Domnul va ajuta pe săracul care strigă şi pe nenorocitul care cere ajutor. Va avea milă de cel slab şi lipsit şi va uşura viaţa săracilor”. Dar totodată trebuie să ne amintim că, în multe situaţii, tocmai noi suntem răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea săracului. Mare este harul lui Dumnezeu şi bunătatea sa faţă de noi, încrederea sa în noi, dar mare ne este şi responsabilitatea: cei săraci, cei aflaţi în primejdii au strigat către Domnul, iar el ne trimite pe noi ca să-i ajutăm, să-i încurajăm, să-i scăpăm din ghearele morţii trupeşti sau spirituale. Așadar, astăzi pe cine vom vizita?

Reţine

Astăzi noi suntem răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile pe care le înalţă cei aflaţi în necazuri. Astăzi Cristos ne trimite să-i spunem celui descurajat: „Curaj! Nu te teme! Domnul este cu tine!”.

Joi, 9 ianuarie 2014 

Fer. Alexia Le Clerc, calug. 1In 4,11-18; Ps 71; Mc 6,45-52

LECTURA I Dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi. Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,11-18 11 Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi suntem datori să ne iubim unul pe altul. 12 Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar, dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea lui în noi este desăvârşită. 13 Noi cunoaştem că rămânem în el şi el în noi, prin faptul că ne-a dat din Duhul său. 14 Noi am văzut şi mărturisim că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca mântuitor al lumii. 15 Cine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu. 16 Noi am cunoscut iubirea, pe care Dumnezeu o are faţă de noi şi am crezut într-însa. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. 17 Prin aceasta se desăvârşeşte în noi iubirea, ca să putem fi încrezători în ziua judecăţii; fiindcă, aşa cum este Cristos, la fel suntem şi noi în lumea aceasta. 18 În iubire nu este frică, pentru că iubirea desăvârşită izgoneşte frica, deoarece frica presupune pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 71,1b-2.10-11.12-13 (R.: cf. 11) R.: Doamne, te vor adora toate neamurile pământului. 1b Dumnezeule, dăruieşte împăratului puterile tale şi înzestrează cu sfinţenia ta pe fiul împăratului, 2 şi el va judeca pe poporul tău cu dreptate şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.

10 Regii din Tars şi ai insulelor vor oferi daruri, regii arabi şi din Seba vor aduce prinosuri. 11 Toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate popoarele îi vor sluji. R.

12 Domnul va ajuta pe săracul care strigă şi pe nenorocitul care cere ajutor. 13 Va avea milă de cel slab şi lipsit şi va uşura viaţa săracilor. R.

VERS LA EVANGHELIE cf. 1Tim 3,16 (Aleluia) Mărire ţie, Cristoase, propovăduit neamurilor; mărire ţie, Cristoase, venit în lume. (Aleluia)

EVANGHELIA L-au văzut umblând pe mare. Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,45-52 45 După înmulţirea pâinilor, Isus i-a făcut pe ucenici să intre în luntre şi să treacă înaintea lui pe celălalt ţărm, spre Betsaida. În acest timp el avea să dea drumul mulţimii. 46 După ce le-a dat drumul, s-a urcat pe munte, ca să se roage. 47 Când s-a înserat, luntrea era în mijlocul mării, iar el era singur pe ţărm. 48 Văzându-i cum se chinuiau vâslind, – căci vântul le era împotrivă – spre ziuă a venit la ei mergând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Când l-au văzut, mergând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au început să strige de spaimă, căci toţi îl văzuseră şi erau îngroziţi. 50 Dar îndată, Isus le-a vorbit: „Curaj! Eu sunt; nu vă temeţi!” 51 S-a suit la ei în luntre şi vântul s-a potolit. Erau peste măsură de uluiţi, 52 căci nu pricepuseră nimic din minunea înmulţirii pâinilor; inima le era împietrită.

Cuvântul Domnului

 

Un răspuns

  1. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    De multe ori avem diferite ocazii sa ne inplicam in ajutoru aproapelui nostru ,asa cum ne sta in putiinta e bine sa nu raminem indiferenti la problemele lor ca nici Dumnezeu nu a ramas indiferent la cerintele noastre catre EL multumesc mult

    Apreciază

Răspunde-i lui ANGELA _MITACHE Anulează răspunsul