Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Spiritul de orientare: să știi să mergi spre țintă!

Posted by Paxlaur pe 16/01/2014

16 ianuarie 2014 Dumnezeu vindeca salveazaCând v-aţi rătăcit ultima dată? Cum staţi cu spiritul de orientare atunci când ajungeţi într-o localitate nouă sau prin pădure? Pentru unii rătăcirea este parte a vieţii de zi cu zi. Orientarea în timp şi în spaţiu nu e ceva înnăscut în fiecare om. Este un mare dar să ştii mereu în ce direcţie trebuie să mergi, să ştii mereu care e drumul corect atunci când eşti la o răscruce şi trebuie să faci o alegere. Oamenii orientaţi sunt cei care ajung mereu la destinaţie şi întotdeauna la timp.

Exemplul unui om orientat în viaţă ni-l oferă evanghelia acestei zile: „Un lepros a venit la Isus”. S-a dus fix la ţintă. Şi a avut şi cuvintele potrivite: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Şi am văzut: „Lui (Isus) i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: Vreau, curăţă-te! Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat”. Unde ar fi putut merge acest om să găsească vindecare mai repede? Nicăieri. A fost cel mai orientat om din lume.

Ne-ar plăcea să avem şi noi aşa o inspiraţie în privinţa drumului şi a problemelor: să ştim mereu să mergem la cel care ne oferă direct rezolvarea, nu doar idei sau variante. Ne-ar plăcea ca lumea întreagă să înţeleagă că drumul spre „mai bine” trece pe la Cristos, trece prin întâlnirea dintre om şi Dumnezeu, trece prin valorificarea sufletului şi a forţelor noastre interioare. Poate că trupul nostru se va descurca şi fără Cristos, dar sufletul sigur nu va fi niciodată mulţumit fără divinitate. În interiorul nostru va răsuna mereu o voce care ne va împinge spre ceea ce nu e material, spre ceea ce e mai mult decât vedem. Nu știu de ce ne încăpăţânăm (unii și doar uneori!) să negăm această componentă a vieții noastre (sufletul!) și să ne comportăm de parcă am fi doar trup, doar materie! Ştiu sigur că într-o zi toţi vom alerga spre Dumnezeu, toţi, dar bine ar fi să fim orientaţi şi să alergăm din timp.

Aceasta este invitaţia zilei: să fim orientaţi. Nu este greu! Dumnezeu ne stă alături! El ne arată ce trebuie să facem, cum trebuie să ne împodobim sufletul, cum ne putem curăţi. Ba mai mult, chiar el este cel care ne curăţă. Să îndrăznim să ne apropiem de el, asemenea leprosului, şi vom găsi vindecarea, vom găsi drumul spre „mai bine”.

Reţine

Lucrurile sunt mai simple decât par. Totul este să fim orientaţi, să deschidem bine ochii, să alergăm la Domnul şi să-i cerem ajutorul. Fără el suntem zdrobiţi, însă cu el dobândim vindecarea şi viaţa, pentru că el, Dumnezeu creator, spune doar un cuvânt şi totul se înnoieşte.

Joi, 16 ianuarie 2014 

Joi din saptamâna 1 de peste an Sf. Marcel I, pp. 1Sam 4,1-11; Ps 43; Mc 1,40-45

LECTURA I Israel a fost bătut şi arca lui Dumnezeu a fost luată. Citire din cartea întâi a lui Samuel 4,1-11 1 Filistenii s-au adunat ca să lupte împotriva lui Israel. Israeliţii au ieşit să se apere împotriva filistenilor şi s-au stabilit la Eben-Ezer, în timp ce filistenii îşi aveau tabăra la Afec. 2 Filistenii s-au aşezat în linie de bătaie în faţa lui Israel şi lupta a început. În această luptă israeliţii au fost învinşi de filisteni şi au căzut pe câmpul de luptă cam patru mii de bărbaţi. 3 Când poporul s-a întors în tabără, bătrânii lui Israel s-au întrebat: „De ce ne-a bătut astăzi Domnul prin mâinile filistenilor? Să mergem la Şilo şi să aducem arca Domnului, ca să vină în mijlocul nostru şi să ne scape de mâna duşmanilor noştri”. 4 Poporul a trimis atunci câţiva oameni la Şilo, care au adus de acolo arca Domnului oştirilor, care şade peste heruvimi. Cei doi fii ai preotului Eli, Ofni şi Fineas, erau acolo, aproape de arca lui Dumnezeu. 5 Când chivotul legământului a ajuns în tabără, israeliţii au scos strigăte de bucurie atât de puternice, încât s-a cutremurat pământul. 6 Filistenii au auzit ecoul acestor strigăte şi au spus: „Ce înseamnă aceste strigăte în tabăra evreilor?” Şi au aflat că sosise în tabără arca Domnului. 7 Atunci i-a cuprins teama, căci îşi ziceau: „Dumnezeu a venit în tabăra evreilor”; apoi au zis: „Vai de noi! Nu mai este situaţia de ieri! 8 Vai de noi! Cine oare ne va scăpa de mânia acestui Dumnezeu puternic? El a lovit Egiptul cu tot felul de nenorociri. 9 Fiţi tari, filistenilor, arătaţi-vă bărbaţi, căci altfel veţi ajunge sclavii evreilor, aşa cum ei au fost sclavii voştri. Fiţi bărbaţi şi luptaţi!” 10 Atunci filistenii s-au avântat în luptă şi l-au bătut pe Israel. Toţi au fugit în corturile lor. Dezastrul a fost foarte mare. Dintre israeliţi au căzut treizeci de mii de oameni. 11 Arca lui Dumnezeu a fost luată şi cei doi fii ai lui Eli, Ofni şi Fineas, au fost ucişi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 43,10-11.14-15.24-25 (R.: 27b) R.: În îndurarea ta, mântuieşte-ne, Doamne! 10 Acum însă tu ne-ai respins, ne-ai acoperit de ocară, nu mai eşti alături de oştirile noastre. 11 Ne faci să dăm înapoi în faţa vrăjmaşului şi cei care ne urăsc ne pradă. R.

14 Tu ne faci de ocară în faţa vecinilor noştri, de râsul şi batjocura celor care ne înconjoară. 15 Ne laşi de batjocură printre neamuri şi păgânii nu ne arată altceva decât dispreţ. R.

24 Trezeşte-te, pentru ce dormi, Doamne? Trezeşte-te! Nu ne lepăda pentru vecie! 25 Pentru ce îţi ascunzi faţa? Pentru ce uiţi de nenorocirea şi de oprimarea noastră? R.

ALELUIA Mt 4,23 (Aleluia) Isus predica evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu şi-i vindeca pe cei bolnavi şi suferinzi. (Aleluia)

EVANGHELIA S-a îndepărtat lepra de la el şi s-a vindecat.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,40-45

În acel timp, 40 un lepros a venit la Isus, a îngenuncheat în faţa lui şi l-a rugat: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. 41 Făcându-i-se milă de el, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: „Vreau, curăţă-te!” 42 Imediat s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a vindecat. 43 Isus i-a poruncit să plece 44 şi l-a făcut atent: „Să nu spui o vorbă nimănui, ci du-te, arată-te preotului şi adu ca mărturie a vindecării tale jertfa de curăţire pe care a prescris-o Moise”. 45 Omul însă a plecat şi a povestit cele întâmplate peste tot, aşa încât Isus nu mai putea să se arate în public în nici o cetate; era obligat să rămână în locuri pustii, dar şi aici oamenii veneau la el de pretutindeni.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

5 răspunsuri to “Spiritul de orientare: să știi să mergi spre țintă!”

  1. Roza M. said

    Multumesc!
    Fiti binecuvantat!

    Apreciază

  2. Cit de mare adevar „DOAMNE, ARATA-NE DRUMUL DREPT AL CREDINTEI”. Noi suntem cei care ne abatem de la el, ne lasam influentati de rau, de haosul lumii care ne inconjoara!
    Multumesc!

    Apreciază

  3. Paxlaur said

    A republicat asta pe Prea târziu te-am iubit… și a comentat:

    Exemplul unui om orientat în viaţă…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: