New Yorker FotoMereu suntem preocupați de cât și ce mâncăm. Din miezul societății consumiste răsună cu insistență îndemnuri devenite slogan: „Pentru sănătatea dumneavoastră consumați, respectați, evitați etc.”. Și aceasta nu se întâmplă doar în privința regimului alimentar, ci și cu vestimentația. Trupul nostru este tot mai răsfățat și ridicat la rangul de divinitate. Suntem foarte atenți cu el, ca nu cumva să-l „ofensăm” și să ne creeze neplăceri. Dar nu e rău să fii atent la ce și cât mănânci, la cu ce și cum te îmbraci, nu e rău să cuprinzi momente de relaxare și de mișcare în programul de muncă. Însă este foarte rău când uităm că nu suntem doar trup. Este rău când uităm că ceea ce ne dăunează cel mai mult, pe termen lung – unde lung înseamnă veșnicie, viața veșnică –, nu sunt mâncărurile și hainele, ci ceea ce scoatem din inima noastră: gândurile, cuvintele și faptele noastre.

Oare de ce la televizor, de exemplu, nu se aude: pentru „sănătatea” dumneavoastră evitați înjurăturile? Oare de ce nu citim prin ziare: pentru sănătatea dumneavoastră evitați furturile, adulterul și desfrânarea? Oare de ce nu răsună în difuzoare: „Ceea ce iese din om, aceea îi dăunează! Deci evitați răutatea, înșelăciunea, dezmățul, invidia, calomnia, mândria, nechibzuința. Faceți zilnic fapte de caritate!”. Oare de ce analizăm atât de atent calitatea mâncării și a vestimentației, dar nu ne întrebăm: „Oare acest comportament, acest limbaj, aceste fapte sunt compatibile cu sufletul meu, îmi fac bine?”.

Cristos este cel care ne amintește astăzi esențialul: cercetarea cugetului, a inimii, valorează mai mult decât analizarea zilnică a caloriilor din produsele alimentare sau studierea atentă a cataloagelor vestimentare. Lecturile de astăzi ne îndeamnă să tânjim – și totodată să reînviem! – acele vremuri când oamenii își făceau zilnic examinarea conștiinței; acele vremuri când oamenii își aveau în Domnul sprijinul și izvorul înțelepciunii și asemenea lui Solomon trezeau în toți ceilalți uimirea și respectul;  acele vremuri când oamenii vegheau asupra a ceea ce purtau în inima lor, asupra ceea ce lăsau să izvorască din inima lor. Să ne amintim să ne facem mai des cercetarea cugetului, mai ales că astăzi Cristos ne oferă o listă destul de detaliată, cu ajutorul căreia putem să ne analizăm viața.

Reține

Omul este trup și suflet și de aceea trebuie să facă din trupul său un sprijin pentru sufletul care îi tânjește după Dumnezeu, iar din suflet forța trupului de a trăi în fidelitate și cu iubire.

Miercuri, 12 februarie 2014 

Miercuri din saptamâna a 5-a de peste an
Ss. Martiri din Abitina
1Rg 10,1-10; Ps 36; Mc 7,14-23

LECTURA I Regina din Saba a văzut înţelepciunea adâncă a lui Solomon.
Citire din cartea întâi a Regilor 10,1-10
În zilele acelea, 1 regina din Saba auzise despre faima regelui Solomon şi a venit să-l pună la încercare, cerându-i să dezlege întrebări grele. 2 Ea a sosit la Ierusalim cu o suită impunătoare: cămile încărcate cu mirodenii şi cu foarte mult aur şi pietre preţioase. Când a ajuns la Solomon, i-a cerut să-i dezlege ghicitorile pe care ea le pregătise; 3 Solomon a găsit răspuns la toate, fără să întâmpine nici o greutate. 4 Când regina din Saba a văzut înţelepciunea adâncă a lui Solomon, palatul pe care îl construise, 5 felurile de bucate servite la masa lui, locurile pe care şedeau la masă demnitarii lui, ţinuta serviciului şi îmbrăcămintea servitorilor, jertfele pe care le aducea în casa Domnului, i s-a tăiat răsuflarea. 6 Atunci ea i-a spus regelui: „Ceea ce am auzit spunându-se în ţara mea despre tine şi despre înţelepciunea ta este adevărat. 7 Nu voiam să cred ce mi se spunea, înainte de a veni şi de a vedea cu ochii mei. Într-adevăr, nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate: înţelepciunea şi strălucirea ta sunt mult mai presus decât faima care a ajuns până la mine. 8 Fericiţi sunt oamenii tăi, fericiţi sunt aceşti servitori ai tăi, care stau mereu în faţa ta şi aud cuvintele tale înţelepte. 9 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul care ţi-a arătat bunăvoinţă şi te-a aşezat pe tronul lui Israel, te-a aşezat rege, ca să aperi dreptul şi să împarţi dreptatea”. 10 Şi i-a oferit regelui în dar o sută douăzeci de talanţi de aur, o mare cantitate de mirodenii şi de pietre preţioase; niciodată nu mai intrase în ţară o cantitate atât de mare de mirodenii, ca aceea pe care regina din Saba a adus-o regelui Solomon.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 36,5-6.30-31.39-40 (R.: 30a)
R.: Buzele celui drept vorbesc cu înţelepciune.
5 Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în el şi el îşi va îndeplini lucrarea. 6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, nevinovăţia ta ca soarele la amiază. R.

30 Buzele celui drept vorbesc cu înţelepciune şi limba lui rosteşte cele drepte. 31 Legea Domnului este în inima lui şi paşii lui nu şovăie. R.

39 Mântuirea celor drepţi vine de la Domnul, el este ocrotitorul lor în timpul încercării. 40 Domnul le vine în ajutor şi-i eliberează, îi scapă de cei nelegiuiţi şi-i mântuieşte pe cei care se încred în el. R.

ALELUIA In 17,17ba
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevăr; sfinţeşte-ne pe noi prin adevărul acesta. (Aleluia)

EVANGHELIA Ceea ce iese din om îl întinează pe om.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,14-23

În acel timp, 14 Isus a chemat mulţimea la el şi a zis: „Ascultaţi-mă toţi şi înţelegeţi bine ce vă spun! 15 Nimic din ceea ce este în afara omului şi care pătrunde în el nu-l poate întina, dar numai ceea ce iese din el, iată ce-l întinează pe om. 16 Dacă cineva are urechi de auzit, să audă!” 17 După ce s-a despărţit de mulţime şi a intrat în casă, ucenicii i-au cerut explicaţii cu privire la semnificaţia acestei parabole. 18 Atunci el le-a zis: „Aşa? Nici voi nu sunteţi în stare să înţelegeţi? 19 Nu vedeţi că nimic din ceea ce intră în om venind din afară nu-l poate întina, pentru că nu intră în inima lui, ci în stomac, pentru a fi apoi eliminat?” În felul acesta Isus arătă că toate mâncărurile sunt curate. 20 Apoi a adăugat: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează, 21 căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, desfrânarea, furturile, crimele, 22 adulterul, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, dezmăţul, invidia, calomnia, mândria şi nechibzuinţa. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l întinează pe om”.

Cuvântul Domnului

Posted in

Un răspuns la „Pentru sănătatea dumneavoastră…”

  1. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    LAUDA TIE CRISTOASE!
    Foarte mare adevar spus: trebuie sa stim sa avem grija si de suflet si de trup.
    Multumesc!

    Apreciază

Lasă un comentariu