Bucuria de a fi copil„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Zicem că știm atâtea despre Dumnezeu, despre Cristos, despre Evanghelie, în timp ce faptele noastre sunt ca și cum nu am ști. Faptele noastre sunt un ecou modern al cuvintelor: „Nu-l cunosc pe Omul acesta. Nu știu despre cine vorbești”. De ce citim Scriptura? De ce ascultăm Evanghelia? Doar ca să o „știm” sau ca să o trăim? Câtă „evanghelie” era în faptele noastre de ieri? Să ne amintim ziua de ieri și să ne analizăm în fața acestei atenționări a apostolului Iacob: „Puneți cuvântul în practică, nu vă mulțumiți numai să-l ascultați: căci altfel vă înșelați pe voi înșivă”. Nu e ușor să treci de la teorie la practică, dar este foarte grav atunci când nici măcar nu încerci să faci acest pas. Deseori am auzit aceste cuvinte adresate viitorilor preoți, dar valabile pentru toți: „Primește cuvântul lui Dumnezeu. Ai grijă ca ceea ce citești să crezi, ceea ce crezi să predici și ceea ce predici să practici”.

Să practici cuvântul lui Dumnezeu, să-l trăiești înseamnă să „nu faci rău semenului tău și să nu arunci ocară asupra aproapelui”. Să treci de la teorie la practică înseamnă să ții cont de ceea ce astăzi ni s-a spus atât de clar: „în fața lui Dumnezeu, Tatăl nostru, evlavia adevărată, căreia nu i se poate reproșa nimic, este aceasta: a-i ajuta pe cei orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păzi curat în mijlocul lumii”. Și nu în ultimul rând, a împlini cuvântul înseamnă a ne asemăna cu Cristos și a-i purta pe oameni din întuneric la lumină. E adevărat că nu vom reuși toți să facem minuni și să redăm orbilor vederea, dar cu siguranță toți putem face lumină într-o inimă acoperită prea mult timp de întuneric. Putem fi, chiar astăzi, sprijinul celui care se zbate în întuneric și dorește să iasă la lumină. Suntem chemați să stăm aproape de cei care încă nu văd lucrurile clar și să-i ajutăm să distingă totul cât mai bine, să nu mai fie niciodată confuzi.

Iar Domnul ne asigură prin psalmist: „Cel care se poară astfel nu se clatină niciodată”. Ba mai mult, cel care încearcă să trăiască cuvântul va descoperi adevărata bucurie a vieții, mai mare decât orice, cum însuși Isus ne spune: „Fericiți sunt aceea care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc” (Lc 11,28).

Reține

În fața lui Dumnezeu nici cel mai mic efort nu rămâne nerăsplătit. Cu atât mai mult ne va răsplăti și umple de adevărata fericire dacă ne străduim să facem din faptele noastre un ecou al evangheliei, dacă împlinim cuvântul său.

Miercuri, 19 februarie 2014 

Miercuri din saptamâna a 6-a de peste an
Sf. Mansuet, ep.
Iac 1,19-27; Ps 14; Mc 8,22-26

LECTURA I
Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 1,19-27
Fraţilor preaiubiţi, 19 fiecare om trebuie să fie totdeauna gata să asculte, cumpătat la vorbă şi încet la mânie, 20 căci la mânie omul nu săvârşeşte ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu. 21 De aceea să vă păziţi de orice murdărie şi de orice răutate, ca să primiţi cu umilinţă cuvântul lui Dumnezeu semănat în voi, care are puterea să vă mântuiască. 22 Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi: 23 căci altfel vă înşelaţi pe voi înşivă. A asculta cuvântul fără a-l pune în practică înseamnă a te asemăna cu un om care se priveşte într-o oglindă: 24 se priveşte, pleacă şi a şi uitat cum arăta. 25 Dimpotrivă, omul care se adânceşte în legea desăvârşită a libertăţii, cel care nu o ascultă ca să o uite, ci ca să o pună în practică în faptele sale, fericit este el dacă va face astfel. 26 Dacă cineva se crede un om evlavios, atunci când nu ştie să-şi ţină limba în frâu, se înalţă pe sine însuşi şi evlavia lui este fără nici o valoare. 27 În faţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, evlavia adevărată, căreia nu i se poate reproşa nimic, este aceasta: a-i ajuta pe cei orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păzi curat în mijlocul lumii.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 14,2-3a.3bc-4ab.5 (R.: 1b)

R.: Cel drept se bucură în Domnul.
2 Cel care duce o viaţă curată săvârşeşte ceea ce este drept, el spune adevărul din inima sa 3a şi nu cleveteşte cu limba lui. R.

3bc El nu face rău semenului său, nici nu aruncă ocară asupra aproapelui. 4ab Pe cel rău îl socoteşte vrednic de dispreţ, dar îl cinsteşte pe cel care se teme de Domnul. R.

5 Nu-şi împrumută banii pentru dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel care se poartă astfel nu se clatină niciodată! R.

ALELUIA cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA Orbul a fost vindecat şi distingea totul cu claritate.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,22-26
În acel timp, 22 Isus şi ucenicii săi au venit la Betsaida. Acolo i-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă. 23 Isus l-a luat pe orb de mână, l-a condus afară din sat, i-a uns ochii cu salivă, a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” 24 Deschizându-şi ochii, omul a spus: „Îi văd pe oameni, ca pe nişte copaci care merg”. 25 Apoi Isus a pus din nou mâinile pe ochii lui şi acesta a început să vadă normal; era vindecat şi distingea totul cu claritate. 26 Isus l-a trimis acasă, spunându-i: „Du-te, dar să nu intri în sat”.
Cuvântul Domnului

Posted in

3 răspunsuri la „De la teorie la practică!”

  1. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    De la teorie sa trecem la fapte! Simplu de zis, greu de facut, mai ales cu persoane care rid de tine. Dar datoria noastra de crestini este de a incerca si chiar daca acele persoane ne rid in fata, poate că ele, in costiinta lor, macar se vor gindi la ce le zici si vor medita.
    Multumesc.

    Apreciază

  2. Avatarul lui strainisicalatori

    teoria ca teorie , dar practica omoara… Lumea e plina de teorie, e nevoie de traire, de fapte…Doamne ajuta!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Să ne ajute Domnul să trecem de la cuvinte la fapte… Sau şi mai bine, întâi să fie faptele iar cuvintele să nu fie decât un ecou al faptelor noastre.
      Fără Domnul nu putem face nimic!

      Apreciază

Răspunde-i lui Laurentiu Anulează răspunsul