Prea târziu te-am iubit…

Puține realități sunt astăzi mai mediatizate decât fidelitatea. Suntem asaltați de știri și emisiuni cu și despre (in)fidelitatea vedetelor, oamenilor politici, sportivilor. Puțin sunt cei care trec „testul de fidelitate”, chiar și în cele mai mici lucruri. Iar noi știm adevărul proclamat de Isus: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mai mari. Și cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mai mari” (Lc 16,10). Plecând de la întrebarea „cum este fidelitatea noastră față de angajamentele luate?”, avem posibilitatea să ne reînsuflețim această „virtute”: fidelitatea.

Strigătul pe care profetul Mihea îl înalță către Domnul în rugăciune: „Doamne, arată-ți fidelitatea față de Iacob, iar față de Abraham iubirea, după cum ai promis cu jurământ odinioară părinților noștri”, își găsește răspunsul în Evanghelie. Dumnezeu, în pofida infidelităților noastre, rămâne fidel, așteptând și provocând întoarcerea noastră. El este acel Tată pregătit să ne iasă în întâmpinare. El nu ne abandonează căci „dacă suntem infideli, el rămâne fidel, pentru că nu se poate renega pe sine” (2Tim 2,13). Iar fidelitatea sa nu este una pasivă, ci una activă, interesată, preocupantă, nerăbdătoare. Fidelitatea sa este plină de acea iubire care „îndepărtează fărădelegile noastre și aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre”. Fidelitatea sa este cea care dă tonul unei sărbători regești pentru noi, sărmanii infideli: „Aduceți repede haina cea mai frumoasă și îmbrăcați-l; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare; aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l, să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”. Acesta este Domnul, Tatăl nostru și acesta este gustul plăcut al fidelității sale veșnice, un gust al sărbătorii. Aceasta este bucuria pe care o aduce fidelitatea, spre deosebire de amărăciunea și tristețea infidelității, a păcatului.

Este adevărat, nu iubim lecțiile despre fidelitate; nu vrem să recunoaștem că suntem infideli; nu ne bucurăm când cei dragi ne trădează prin infidelităților lor. Toate acestea nu ne plac. Dar noi ce facem pentru ca lucrurile să se schimbe? Cât de fideli suntem? Ultima infidelitate e de domeniul trecutului sau e atât de recentă încât îi simțim gustul amar chiar acum?

Reține

Să fii fidel înseamnă să ții la demnitatea ta de om și de creștin și mai presus de toate să ții la cei dragi și să te gândești mereu la viața veșnică și la Dumnezeu.

Sâmbăta, 22 martie 2014 

Sâmbata din saptamâna a 2-a din Post
Sf. Lia, vaduva
Mih 7,14-15.18-20; Ps 102; Lc 15,1-3.11-32

LECTURA I
Domnul va arunca în adâncul mării toate păcatele noastre.
Citire din cartea profetului Mihea 7,14-15.18-20
Profetul Mihea a înălţat către Domnul această rugăciune: ¹⁴ „Doamne, cu toiagul tău fii păstorul poporului tău, al turmei care îţi aparţine şi care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului, ca să pască din nou în Basan şi Galaad, ca în zilele de altă dată. ¹⁵ Ca în zilele în care a ieşit din Egipt îi vei arăta lucruri minunate. ¹⁸ Oare mai există vreun dumnezeu ca tine? Tu ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei poporului tău. Tu nu ţii veşnic mânie, ci iubeşti îndurarea. ¹⁹ Întoarce-te şi îndură-te de noi, îndepărtează fărădelegile noastre şi aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre. ²⁰ Arată-ţi fidelitatea faţă de Iacob, iar faţă de Abraham iubirea, după cum ai promis cu jurământ odinioară părinţilor noştri”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102,1-2.3-4.9-10.11-12 (R.: 8a)
R.: Îndurător şi milostiv este Domnul.
¹ Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toată fiinţa mea să laude numele său cel sfânt! ² Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita nicicând de darurile lui. R.

³ El îţi iartă toate păcatele şi te vindecă de orice infirmitate. ⁴ El îţi scapă viaţa de la pierzare şi te încununează cu bunătate şi îndurare. R.

⁹ El nu dojeneşte la nesfârşit, nici nu poartă pe veci mânie. ¹⁰ El nu răsplăteşte după greşelile noastre, nici nu pedepseşte după fărădelegile noastre. R.

¹¹ Cât de mare este distanţa de la cer la pământ, tot aşa de mare este mila sa faţă de cei care se tem de dânsul. ¹² Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează de la noi păcatele noastre. R.

VERS LA EVANGHELIE Lc 15,18
Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta!”

EVANGHELIA
Acest frate al tău era mort şi a înviat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 15,1-3.11-32
În acel timp, ¹ văzând cum vameşii şi păcătoşii se apropie de Isus, ca să-l asculte, ² fariseii şi cărturarii cârteau împotriva lui spunând: „Acest om se arată prietenos cu cei păcătoşi şi stă la masă cu ei”. ³ Atunci Isus le-a spus această parabolă: ¹¹ „Un om avea doi fii. ¹² Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine». Şi tatăl le-a împărţit averea. ¹³ După câteva zile, fiul cel mai tânăr a strâns tot ce avea şi a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. ¹⁴ După ce a cheltuit totul, a venit o mare foamete în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. ¹⁵ Atunci s-a dus şi s-a aciuat pe lângă unul dintre locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis la ţarina sa, ca să-i păzească porcii. ¹⁶ Acum ar fi fost bucuros să-şi umple stomacul cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nici pe acestea nu i le dădea nimeni. ¹⁷ Venindu-şi în fire, şi-a zis: «Câţi argaţi ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! ¹⁸ Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; ¹⁹ nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primeşte-mă ca pe unul dintre argaţii tăi». ²⁰ S-a ridicat deci şi s-a dus la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi l-a cuprins mila, i-a alergat în întâmpinare, s-a aruncat de gâtul lui şi l-a sărutat de nenumărate ori. ²¹ Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău…» ²² Dar tatăl a spus servitorilor săi: «Aduceţi repede haina cea mai frumoasă şi îmbrăcaţi-l; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare; ²³ aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l, să mâncăm şi să ne veselim, ²⁴ căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să petreacă. ²⁵ Fiul cel mai mare era la câmp. La întoarcere, când s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. ²⁶ L-a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce se întâmplă. ²⁷ Servitorul i-a răspuns: «Fratele tău s-a întors, iar tatăl tău, pentru că l-a redobândit sănătos şi teafăr, a tăiat viţelul cel îngrăşat». ²⁸ Atunci fiul mai mare, cuprins de mânie, nu voia să intre. Tatăl său a ieşit să-l înduplece. ²⁹ El însă i-a răspuns tatălui: «Iată, eu de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, mie însă niciodată nu mi-ai dat măcar un ied, ca să petrec cu prietenii mei. ³⁰ Dar când soseşte acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, îi tai viţelul cel îngrăşat!» ³¹ «Fiule, i-a zis, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce-i al meu este şi al tău. ³² Trebuia, aşadar, să petrecem şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit!»”.

Cuvântul Domnului