Prea târziu te-am iubit…

Credința, atunci când este exteriorizată și manifestată (cu delicatețe) în public, are în ea însăși o putere care fascinează. Creștinii, prin viața lor, trebuie să arate tuturor oamenilor forța și frumusețea credinței. Purtăm în inima noastră un dar pe care trebuie să îl facem să  strălucească mai tare. Însă zi de zi ne împiedică îndoiala care se strecoară cu atâta ușurință în inima noastră. În fața răului și a nedreptății, inima noastră este zdruncinată de întrebarea fiilor lui Israel: „Este oare Domnul cu adevărat în mijlocul nostru, sau nu este?”. Ne zbatem între credință și îndoială, însă implorăm harul ca faptele noastre să fie pline de prezența celui care este izvor de apă vie. Pentru aceasta vrem să dăm deoparte praful care s-a așezat peste virtutea credinței. Astăzi vrem să reînsuflețim credința noastră în lumina cuvântului divin și prin primirea sacramentelor.

Știm că inițiativa credinței nu ne aparține, pentru că ea este un răspuns dat lui Dumnezeu care ni se revelează și ni se dăruiește. Domnul este cel care are inițiativa și care dorește ca prin credință să primim acea lumină cu ajutorul căreia să ne găsim sensul ultim al vieții: mântuirea. Însă chiar dacă nu avem noi inițiativa, suntem noi cei care decidem dacă vrem sau nu să primim și să trăim credința care este „adeziune personală”, este „asentimentul liber față de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu” (cf. CBC 150). Dialogul lui Isus cu femeia din Samaria reliefează pașii credinței: Isus este cel care are inițiativa, iar femeia (nu fără a opune rezistență prin tot felul de raționamente și întrebări!) se lasă cucerită de acest „izvor de apă vie”. Și nu doar că primește credința și e fascinată, ci vrea ca și alții să simtă această uimire: „veniți să vedeți!”. Și iată rezultatul unei credințe manifestate: „Acum credem pentru că noi înșine l-am auzit și știm că acesta este într-adevăr mântuitorul lumii”. Li s-a vorbit despre Domnul, apoi l-au văzut, l-au ascultat și au crezut. Au devenit adoratorii pe care îi caută și îi dorește Tatăl: în duh și adevăr.

Același Cristos care a vorbit mulțimilor ne vorbește și nouă, ni se oferă și nouă și așteaptă adeziunea și mărturia noastră. Cum răspundem la chemarea Domnului? Cum este credința noastră? Câtă forță de convingere are pentru cei din jurul nostru? Faptele noastre au strălucirea credinței?

Reține

„Credința este sigură, mai sigură decât orice cunoaștere umană, pentru că se întemeiază pe însuși Cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate minți” (CBC 157).

Duminică, 23 martie 2014 

† DUMINICA a 3-a din Post
Sf. Turibiu de Mongrovejo, ep.
Ex 17,3-7; Ps 94; Rom 5,1-2.5-8; In 4,5-42 (In 4,5-15.19b-26.39-42)

LECTURA I
Dă-ne apă să bem.
Citire din cartea Exodului 17,3-7
În zilele acelea, ³ poporul chinuit de sete, cârtea împotriva lui ⁴ Moise, zicând: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete aici, cu copiii şi turmele noastre?” Moise a strigat către Domnul zicând: „Ce să-i fac poporului acesta? Încă puţin şi mă vor ucide cu pietre”. ⁵ Domnul i-a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului, ia cu tine pe câţiva dintre bătrânii lui Israel, ia-ţi în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi porneşte. ⁶ Iată, eu voi sta înaintea ta pe stânca muntelui Horeb; tu vei lovi stânca, va ţâşni din ea apă şi poporul va bea”. Iar Moise a făcut aşa în faţa bătrânilor lui Israel. ⁷ De aceea el a pus acestui loc numele de „Massa” şi „Meriba”, pentru că fiii lui Israel l-au învinuit pe Domnul şi pentru că l-au pus la încercare zicând: „Este oare Domnul cu adevărat în mijlocul nostru, sau nu este?”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 94,1-2.6-7.8-9 (R.: 8)
R.: Astăzi, dacă veţi auzi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre.
¹ Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre, ² să mergem înaintea lui cu cântece de laudă şi în cântări de psalmi să-l preamărim. R.

⁶ Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui, să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, ⁷ căci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul păstorit de dânsul, turma pe care mâna lui o povăţuieşte. R.

⁸ O, de aţi asculta astăzi glasul lui: „Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,ca în ziua de la Massa în pustiu, ⁹ acolo m-au pus la încercare părinţii voştri, m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele. R.

LECTURA A II-A
Dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 5,1-2.5-8
Fraţilor, ¹ Dumnezeu ne-a îndreptăţit prin credinţă; prin urmare, noi suntem în pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, care, ² prin credinţă, ne-a deschis cale liberă spre acest har, în care ne aflăm, iar lauda noastră este speranţa că vom avea parte de mărirea fiilor lui Dumnezeu. ⁵ Iar speranţa nu dezamăgeşte, căci dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dăruit. ⁶ Căci pe când eram încă neputincioşi, Cristos, la timpul hotărât, a murit pentru noi, cei păcătoşi. ⁷ Cu greu moare cineva pentru un om drept; totuşi poate că pentru un om bun să aibă cineva curajul să-şi dea viaţa. ⁸ Dar dovada că Dumnezeu ne iubeşte stă în faptul că Cristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoşi.

Cuvântul Domnului

VERS LA EVANGHELIE cf. In 4,42.15
Doamne, tu eşti cu adevărat mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez.

EVANGHELIA
Izvorul de apă dătătoare de viaţă veşnică.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,5-42
În acel timp, ⁵ Isus s-a apropiat de un oraş din Samaria, numit Sihar, aproape de terenul pe care Iacob îl dăduse fiului său Iosif. ⁶ Acolo se afla fântâna lui Iacob. Isus, obosit de drum, s-a aşezat pe marginea fântânii. Era în jurul amiezii. ⁷ O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis: „Dă-mi să beau!” ⁸ În acest timp ucenicii lui erau plecaţi în oraş, ca să cumpere mâncare. ⁹ Femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, iudeu, ceri de băut de la mine, o femeie samariteană?” Căci iudeii n-au legături cu samaritenii. ¹⁰ Isus i-a răspuns: „Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu şi ai şti cine este cel care îţi zice: «Dă-mi să beau!», tu poate ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. ¹¹ „Doamne, i-a zis femeia, tu n-ai cu ce să scoţi apă şi fântâna este adâncă; de unde, aşadar, ai apă vie? ¹² Eşti tu oare mai mare decât părintele nostru, Iacob, care ne-a dat fântâna aceasta şi din care a băut el, şi fiii lui, şi vitele lui?” ¹³ Isus i-a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; ¹⁴ dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată; ba încă, apa pe care i-o voi da eu se va preface în el într-un izvor de apă dătătoare de viaţă veşnică”. ¹⁵ „Doamne, i-a zis femeia, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot”. ¹⁶ Isus i-a zis: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino înapoi”. ¹⁷ Femeia i-a răspuns: „N-am bărbat”. Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat, ¹⁸ pentru că cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău; aici ai spus adevărul”. ¹⁹ „Doamne, i-a zis femeia, văd că eşti profet. ²⁰ Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta, şi voi ziceţi că Ierusalimul este locul unde trebuie să ne închinăm”. ³² „Femeie, i-a zis Isus, crede-mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. ³³ Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm aceluia pe care îl cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei. ²³ Dar vine ceasul, ba a şi venit, în care adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; fiindcă astfel de închinători îşi doreşte Tatăl. ²⁴ Dumnezeu este duh şi cei care i se închină trebuie să i se închine în duh şi adevăr”. ²⁵ I-a spus femeia: „Ştiu că vine Mesia, care se numeşte Cristos; când va veni, el ne va spune toate”. ²⁷ I-a zis Isus: „Eu sunt, cel care vorbeşte cu tine!” ²⁸ Atunci au venit ucenicii şi se mirau că vorbeşte cu o femeie; totuşi nici unul nu i-a spus: „Ce o întrebi?” sau: „Ce vorbeşti cu ea?” Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în oraş şi le-a zis oamenilor: ²⁹ „Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut: oare n-o fi el Cristos?” ³⁰ Ei au ieşit din oraş şi se îndreptau spre Isus. ³¹ În acest timp ucenicii îl rugau: „Învăţătorule, mănâncă!” ³² Dar el le-a spus: „Eu am ce mânca, o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi!” ³³ Ucenicii se întrebau: „I-o fi adus oare cineva de mâncare?” ³⁴ Isus le-a zis: „Mâncarea mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. ³⁵ Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele că sunt albe, gata pentru seceriş. ³⁶ Secerătorul îşi primeşte deja răsplata, el adună recolta pentru viaţa veşnică, astfel încât semănătorul se bucură împreună cu secerătorul. ³⁷ Căci aici se adevereşte proverbul: Unul seamănă şi altul seceră! ³⁸ Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde voi nu v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, iar voi culegeţi roadele ostenelilor lor”. ³⁹ Mulţi samariteni, din oraşul acela, au crezut în Isus, pentru cuvântul femeii care a dat această mărturie: „Mi-a spus tot ce am făcut!” ⁴⁰ Când au sosit, samaritenii l-au rugat pe Isus să rămână la ei. Şi el a rămas acolo două zile. ⁴¹ Astfel mult mai mulţi au fost cei care au crezut în el pentru cuvintele lui. ⁴² Şi-i spuneau femeii: „Acum nu mai credem pentru spusele tale, dar pentru că noi înşine l-am auzit şi ştim că acesta este într-adevăr mântuitorul lumii”.

Cuvântul Domnului