Prea târziu te-am iubit…

Cine vrea să facă binele – și astăzi ca și în trecut – trebuie să îndrăznească să-și asume mari riscuri. Este periculos să fii bun! Cineva chiar ar putea înființa o firmă de asigurări care să-i despăgubească pe cei care fac binele și care apoi sunt judecați, păgubiți, marginalizați, arătați cu degetul etc. Dacă faci binele riști să fii tras la răspundere, în timp ce mulți care fac răul rămân „neobservați”. „Cine te crezi? Cu ce ocazie? Ce urmărești?” sunt doar o parte din întrebările pe care le primim atunci când, poate fără prea mult merit sau efort, am făcut un mic bine. Toate aceste întrebări ne fac să ne căim de binele făcut și să spunem: „Mai bine îmi vedeam de treabă, mai bine stăteam în banca mea și-mi vedeam doar de drumul meu, mai bine nu mă băgam, mai bine mă făceam că nu văd”. Ce tristă este lumea în care cei care fac binele ajung să se căiască.

Prima lectură ne prezintă tocmai momentul în care Petru și Ioan sunt trași la răspundere pentru că au făcut un bine. Însă răspunsul lor ne învață pe cine trebuie să ne întemeiem noi „facerea de bine”: „Să știți cu toții, voi și tot poporul lui Israel, că în numele lui Isus din Nazaret, pe care voi l-ați răstignit și pe care Dumnezeu l-a înviat; numai în numele lui stă acest om sănătos înaintea voastră. El este piatra pe care voi ziditorii ați aruncat-o și care a devenit piatra din capul unghiului, căci nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui”. Ultimele cuvinte trebuie întipărite bine în inima noastră: „nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui”.

Și totuși: pe cine mai interesează astăzi mântuirea? Pe cine mai interesează viitorul într-o lume în care fiecare se înghesuie să trăiască prezentul, clipa? Pe viața noastră scrie: carpe diem – trăiește clipa! Viitorul nostru se rezumă la următoarele ore și la ce putem extrage mai bun din ele. Ce e dincolo de datul imediat e un ipotetic viitor pe care, spunem deseori, cine știe dacă-l mai prindem, așa că trebuie să profităm de efemerul prezent. Oare gândurile noastre nu ne neagă credința în mântuire? Oare faptele noastre nu contrazic tocmai speranța care ar trebuie să fie în sufletul nostru: suntem pelerini pe acest pământ și trăim ca să ne putem bucura apoi de Dumnezeu în împărăția sa veșnică. Trăim ca să facem bine, cu orice risc, în numele lui Isus Cristos.

Reține

„Nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui”, după cum nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care și pentru care să putem trăi.

Vineri, 25 aprilie 2014 

Vineri din octava Pastelui
Sf. Marcu, ev.
Fap 4,1-12; Ps 117; In 21,1-14

LECTURA I
În nimeni altul nu este mântuire.
Citire din Faptele Apostolilor 4,1-12
În zilele acelea, ¹ pe când Petru şi Ioan vorbeau poporului în templu, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, mai marele templului şi saduceii ² tulburaţi că învaţă poporul şi vestesc întru Isus învierea din morţi. ³ Punând mâna pe ei i-au aruncat în temniţă până a doua zi, căci se înserase. ⁴ Însă mulţi dintre cei care auziseră cuvântul au crezut şi dintre aceştia numai bărbaţi erau în număr de circa cinci mii. ⁵ A doua zi s-au adunat mai marii poporului, bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, ⁶ mai marele preot Anna, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi câţi erau din neamul arhieresc. ⁷ Au poruncit să fie aduşi Petru şi Ioan şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi această vindecare?” ⁸ Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, a spus: „Voi, conducători ai poporului şi bătrâni, ascultaţi: ⁹ Noi suntem astăzi traşi la răspundere pentru binele făcut unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat. ¹⁰ Să ştiţi cu toţii, voi şi tot poporul lui Israel, că în numele lui Isus din Nazaret, pe care voi l-aţi răstignit şi pe care Dumnezeu l-a înviat; numai în numele lui stă acest om sănătos înaintea voastră. ¹¹ El este piatra pe care voi ziditorii aţi aruncat-o şi care a devenit piatra din capul unghiului, ¹² căci nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 117,1-2 şi 4.22-24.25-27a (R.: cf. 22)
R.: Cristos este piatra aruncată de zidari, dar aleasă de Dumnezeu.
sau
Aleluia.
¹ Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
² Să spună Israel că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
⁴ Să spună toţi care se tem de Domnul,
veşnică este îndurarea lui! R.

²² Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
²³ Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri.
²⁴ Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. R.

²⁵ Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi biruinţă!
²⁶ Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului;
vă binecuvântăm din casa Domnului.
^27a Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. R.

Secvenţa, la alegere, pag. 410.
ALELUIA Ps 117,24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. (Aleluia)

EVANGHELIA
A venit Isus, a luat pâine şi le-a dat-o ucenicilor, de asemenea şi peşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, ¹ Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: ² Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. ³ Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc”. I-au zis ceilalţi: „Mergem şi noi cu tine”. Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. ⁴ Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. ⁵ Isus le-a zis: „Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?” Ei au răspuns: „Nu!” ⁶ Le-a zis el: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde”. Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. ⁷ Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: „E Domnul!” Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. ⁸ Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. ⁹ Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. ¹⁰ Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum”. ¹¹ Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. ¹² Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine eşti tu?”, ştiind că este Domnul. ¹³ Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. ¹⁴ Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi.

Cuvântul Domnului