Prea târziu te-am iubit…

Astăzi Biserica este în sărbătoare și putem spune din toată inima cuvintele psalmistului: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne înveselim într-însa”. Trebuie să îmbrăcam hainele de sărbătoare și să-l preamărim pe Dumnezeu care „înflăcărează credința poporului” atât prin învierea Domnului, cât și prin ridicarea la cinstea altarelor a doi oameni deosebiți: Sfântul Părinte Ioan al XXIII-lea, papă al Conciliului al II-lea din Vatican, și Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, martorul speranței, cel care a trecut împreună cu Biserica „pragul speranței” în cel de-al treilea mileniu creștin. Astăzi „fericiții” devin sfinți, modele de viață și mijlocitori de haruri.

În duminica divinei îndurări Biserica ne propune să privim la exemplul acestor mărturisitori ai lui Cristos în care s-au împlinit cu desăvârșire cuvintele Evangheliei și cele ale apostolului Petru: fără să-l fi văzut pe Domnul, l-au iubit; fără a-l vedea, dar crezând într-însul, au tresărit de o bucurie nespusă și strălucită, siguri fiind că vor ajunge la scopul credinței lor, care este mântuirea sufletelor. Oare cum am putea să le imităm credința? Viața noastră este mai apropiată de exemplul lor de credință sau mai mult de îndoiala lui Toma?

Credința în învierea lui Isus nu este ceva ușor. Nici pentru apostoli nu a fost ușor. Și aceasta pentru că pătimirea și moartea lui Cristos au fost reale, dure. Părea sfârșitul. Însă chiar dacă nu e ușor, trebuie să ne luptăm pentru a ajunge la această credință. Trebuie să cerem în rugăciuni darul credinței și luminarea minții pentru a pătrunde în acest mister.

Credința în învierea lui Isus este necesară, fundamentală, este totul. Să ne amintim cuvintele apostolului Paul: „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința noastră. Iar noi suntem găsiți martori falși ai lui Dumnezeu, pentru că dăm mărturie împotriva lui Dumnezeu spunând că l-a înviat pe Cristos” (1Cor 15,14). Credința în învierea lui Cristos este fundamentul: toată credința noastră rămâne sau cade împreună cu acest fundament.

Sfinții Bisericii să ne mijlocească harul de la Divina îndurare pentru ca îngenunchiați să putem spune din toată inima înaintea lui Cristos: „Domnul meu și Dumnezeul meu”.

Reține

„Acestea s-au scris ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și prin credința voastră să aveți viață în numele lui” (In 20,31).

Duminică, 27 aprilie 2014 

† DUMINICA a 2-a a Pastelui
Sf. Zita, fc.
Fap 2,42-47; Ps 117; 1Pt 1,3-9; In 20,19-31

LECTURA I
Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun.
Citire din cartea Faptele Apostolilor 2,42-47
⁴² În primele zile ale Bisericii, fraţii stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. ⁴³ Frica lui Dumnezeu era în toate inimile, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli. ⁴⁴ Iar toţi cei care au crezut erau împreună şi aveau toate în comun. ⁴⁵ Îşi vindeau pământul şi averile, iar banii îi împărţeau tuturor, după trebuinţele fiecăruia. ⁴⁶ Zi de zi, toţi într-un cuget erau nelipsiţi de la templu, frângeau pâinea în casele lor şi luau masa cu veselie şi inima curată. ⁴⁷ Îl lăudau pe Dumnezeu şi se bucurau de stimă în faţa întregului popor. Iar Domnul, zi de zi, îi făcea să intre în rândurile comunităţii pe cei care erau chemaţi la mântuire.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 117,2-4.13-15.22-24 (R.: 1)
R.: Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun, veşnică este îndurarea lui!
sau
Aleluia.
² Să spună Israel că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
³ Să spună casa lui Aron că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
⁴ Să spună toţi care se tem de Domnul,
veşnică este îndurarea lui! R.

¹³ M-au îmbrâncit cu putere, ca să cad,
dar Domnul mi-a venit în ajutor.
¹⁴ Domnul este tăria şi lauda mea:
lui îi datorez mântuirea mea.
¹⁵ Strigăte de bucurie şi de biruinţă
se aud în corturile celor drepţi. R.

²² Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
²³ Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri.
²⁴ Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. R.

LECTURA A II-A
Ne-a renăscut prin învierea lui Isus Cristos din morţi la o speranţă vie.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 1,3-9
³ Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. În marea lui îndurare, el ne-a renăscut, prin învierea din morţi a lui Isus Cristos, la o speranţă vie, ⁴ pentru o moştenire nepieritoare, neîntinată, care nu se veştejeşte, rezervată în ceruri pentru voi. ⁶ Prin credinţă, voi sunteţi păstraţi de puterea lui Dumnezeu, ca să ajungeţi la mântuirea care se va arăta în vremea de apoi. ⁶ Pentru aceasta vă bucuraţi, deşi este de trebuinţă ca să fiţi încercaţi pentru puţină vreme de diferite suferinţe, ⁷ pentru ca valoarea credinţei voastre, mai preţioasă decât aurul pieritor, care se încearcă în foc, să devină un motiv de laudă, de glorie şi cinste la venirea lui Isus Cristos. ⁸ Pe el, fără să-l fi văzut, îl iubiţi; fără a-l vedea, dar crezând într-însul, voi tresăriţi de o bucurie nespusă şi strălucită, ⁹ siguri fiind că veţi ajunge la scopul credinţei voastre, care este mântuirea sufletelor.

Cuvântul Domnului

ALELUIA In 20,29
(Aleluia) Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut, spune Domnul;
fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut. (Aleluia)

EVANGHELIA
După opt zile, a venit Isus.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31
¹⁹ Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră uşile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pacea să fie cu voi!” ²⁰ După aceste cuvinte le-a arătat mâinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. ²¹ Isus le-a zis din nou: „Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi!” ²² Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt; ²³ cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. ²⁴ Unul dintre cei doisprezece, Toma, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. ²⁵ I-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a declarat: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor şi nu voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. ²⁶ Opt zile mai târziu, ucenicii lui erau iarăşi în casă şi Toma era împreună cu ei. A venit Isus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijloc şi a zis: „Pacea să fie cu voi!” ²⁷ Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, dar credincios”. ²⁸ Toma i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ²⁹ I-a zis Isus: „Pentru că m-ai văzut, Toma, de aceea crezi; fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut!” ³⁰ Isus a mai făcut înaintea ucenicilor săi şi multe alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta; ³¹ iar acestea s-au scris ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi prin credinţa voastră să aveţi viaţă în numele lui.

Cuvântul Domnului