EuharistiaCe diferită ar fi lumea dacă toți am poseda formule magice cu care să îndepărtăm răul, frica, suferința. Câți nu visează să schimbe măcar o clipă din trecutul lor, acea clipă de neatenție prin care a venit neînțelegerea sau supărarea. Să spui doar câteva cuvinte sau să faci un simplu gest și totul să se schimbe, cea mai întunecată noapte să se umple de lumina strălucitoare a soarelui. Însă acest lucru se întâmplă doar în lumea filmelor și a poveștilor care ne fac atât de ușor să visăm. Adevărul este că nu există baghete, prafuri sau formule magice. Există doar realitatea ce ne înconjoară, o realitate care, bună sau rea, frumoasă sau întunecată, este și rodul alegerilor noastre.

Cu toate acestea nu lipsesc momentele când privim spre Cristos cu o astfel de pretenție, tânjind ca el să fie bagheta noastră magică, să ne scape de rău, să facă „un semn” prin care să ne simțim în siguranță fizică și spirituală. Vrem să ne apropiem de Cristos iar el să arunce peste noi un praf magic sau să ne ungă sufletul cu câteva cuvinte miraculoase, iar totul să fie „nou”. Am ajuns să-l transformăm pe Cristos – Dumnezeu iubire, în Cristos – Dumnezeu minune, o realitate necesară doar pentru ceea ce poate face prin atotputernicia sa. Oare am uitat că Isus are o inimă însetată de iubirea noastră și de aceea căutăm doar mâinile făcătoare de minuni? Ce fel de Dumnezeu căutăm când ne apropiem de Cristos? Ce așteptări avem noi de la Cristos? Cum se desfășoară un dialog (o rugăciune) între noi și Domnul?

Fericiți cei care nu cer semne pentru a-și întări credința. Fericiți cei care îl caută pe Dumnezeu nu pentru ceea ce poate să ofere într-un viitor apropiat sau îndepărtat, ci pentru ceea ce ne-a oferit deja: iubirea sa. Fericiți cei care nu au altă dorință decât să mănânce „pâinea vieții”, să se lase transformați de Cristos Euharisticul, să se lase luminați de strălucirea Fiului Omului care stă la dreapta lui Dumnezeu. Fericiți cei care nu s-au mulțumit doar să primească „legea” și să o cunoască, ci s-au străduit să o păzească. Fericiți cei care, chiar și în mijlocul celor mai mari încercări și suferințe, înalță Domnului rugăciunea lor spunând: „În mâinile tale îmi încredințez sufletul: tu mă vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevărat”.

Reține

Ispita de a căuta în Isus un magician care ne rezolvă toate problemele nu va înceta niciodată să dea târcoale inimii noastre. Însă deplina desfătare a sufletului nu va fi niciodată o formulă magică, ci „pâinea vieții”, trupul lui Cristos care are în sine toată desfătarea.

Marţi, 6 mai 2014 

Marti din saptamâna a 3-a a Pastelui
Ss. Dominic Savio; Benedicta, fc.; Petru Nolasco, calug.
Fap 7,51-59;8,1a; Ps 30; In 6,30-35

LECTURA I
Doamne Isuse, primeşte duhul meu!
Citire din Faptele Apostolilor 7,51-59; 8,1a
În zilele acelea, Ştefan, aflându-se în faţa Sinedriului, a spus: 51 „Voi oameni încăpăţânaţi, ale căror inimi şi urechi nu vor să cunoască legământul lui Dumnezeu, totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Sunteţi întocmai ca şi părinţii voştri. 52 Pe care dintre profeţi nu l-au prigonit părinţii voştri? Ba chiar au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea celui drept, acela pe care voi l-aţi trădat şi l-aţi dat morţii. 53 Voi aţi primit Legea transmisă prin îngeri şi n-aţi păzit-o!” 54 Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 Dar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu, 56 şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” 57 Atunci ei şi-au astupat urechile, au început să strige în gura mare şi au năvălit asupra lui, 58 l-au scos afară din cetate şi au început să arunce cu pietre asupra lui. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. 59 În timp ce era bătut cu pietre, Ştefan se ruga astfel: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” 8,1a Saul era de acord cu uciderea lui.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 30,3cd-4.6 şi 7b şi 8a.17 şi 21ab (R.: 6a)
R.: În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul.
sau
Aleluia.
3cd Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare,
o cetate unde să-mi găsesc scăparea.
4 Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea:
pentru numele tău mă povăţuieşti şi mă călăuzeşti. R.

6 În mâinile tale îmi încredinţez sufletul:
tu mă vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevărat!
7b Eu mă încred în Domnul;
8a mă voi bucura şi mă voi veseli în îndurarea ta. R.

17 Arată slujitorului tău o faţă senină,
salvează-mă pentru iubirea ta.
21ab Tu îi ascunzi la adăpostul feţei tale,
de cei care îi prigonesc. R.

ALELUIA In 6,35
(Aleluia) Eu sunt pâinea vieţii, spune Domnul;
cine vine la mine nu va flămânzi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu Moise, dar Tatăl meu dă pâinea cea adevărată din cer.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,30-35
În zilele acelea, mulţimea i-a spus lui Isus: 30 „Ce semn faci tu, ca să vedem şi să credem în tine? Ce vei face? 31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce»”. 32 Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun, nu Moise v-a dat pâinea coborâtă din cer, ci Tatăl meu vă dă adevărata pâine venită din cer. 33 Pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer şi dă viaţă lumii”. 34 Au spus către el: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta”. Şi Isus le-a zis: 35 „Eu sunt pâinea vieţii: cel care vine la mine nu va flămânzi şi cine crede în mine nu va înseta niciodată”.

Cuvântul Domnului

Posted in

2 răspunsuri la „Cristos (şi) bagheta noastră magică”

  1. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    LAUDA TIE CRISTOASE!
    In tinerete mereu ceream si nu stiu in multimea cerintelor mele daca ma opream sa si multumesc. Il suparam pe Dumnezeu cu alte greseli si preocupata cu alte lucruri neglijam multe lucruri care duc la bine. Acum stau si meditez si nu am decit cuvinte de multumire adresate Tatalui ceresc la cit de mult m-a ajutat si nu m-a parasit niciodata.
    DOAMNE, FA-MA SA FIU VREDNICA DE DRAGOSTEA TA. AMIN.
    Multumesc!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Domnul să umple mereu inima noastră de recunoştinţa pentru tot ceea ce ni se întâmplă în această viaţă. În mod deosebit să fim recunoscători pentru darul Euharistiei!

      Apreciază

Lasă un comentariu