Poate că e mai bine să îți schimbi numele!

20140430-165024.jpg„La Antiohia s-a dat ucenicilor pentru întâia oară numele de creștini” (Fap 11,26). De atunci au trecut aproape două mii de ani și acest nume de creștin, care a marcat istoria omenirii, tinde să-și piardă din caracteristicile inițiale și esențiale. Ce mai înseamnă astăzi să fii creștin, să porți acest nume? Cine poartă acest nume cu demnitate? Cine străbate cărările acestei vieți plin de bucurie că este creștin și fiu al lui Dumnezeu?

A fi creștin, a purta acest nume, obligă. Această realitate este bine reliefată de o întâmplare din viața împăratului Alexandru cel Mare. Se povestește că într-o zi i s-a raportat că în armata sa există un soldat fricos. Împăratul l-a chemat și l-a întrebat:

– Soldat ce aud despre tine?!

Niciun răspuns! Tăcere!

– Cum te numești, soldat?

– Alexandru, maiestate, Alexandru mă numesc!

– Nu are cum, a fost răspunsul mânios al împăratului. Alexandru e nume mare, e numele meu. Așadar, te mai întreb o dată: cum te numești?

– Alexandru, maiestatea voastră!…Iertați-mă!

– Nu are cum, soldat, să te numești Alexandru și să fii atât de fricos! Ascultă bine. Porți un nume mare. Numele împăratului tău! Ori mergi și lupți plin de curaj, demn de numele ce-l porți, ori îți schimbi numele!

Și noi purtăm un nume mare: ori luptăm pentru el, ori ne schimbăm numele!

Uneori pare atât de medieval îndemnul: „Luptă pentru numele tău! Apără-ți demnitatea de creștin”. Cum să lupți? Cine vrea astăzi să lupte? Și apoi: merită? Și mai mult: există oare vreo garanție pentru victorie? Parcurgând sub lumina Duhului Sfânt paginile evangheliei – „locul” în care strălucește iubirea lui Dumnezeu față de noi – înțelegem că numai acela care crede în Cristos și trăiește după învățătura sa poartă cu demnitate acest nume și îndrăznește să lupte pentru el. Cristos, Bunul Păstor, este garanția valorii acestui nume și a victoriei noastre: el ne dă viața veșnică și nicicând nu vom pieri.

Alături de sprijinul lui Cristos, în această zi ni se oferă posibilitatea de a alerga la sfânta fecioară Maria și de a ne adăposti sub mantia ei ocrotitoare. Asemenea Preacuratei și noi trebuie să împlinim cu demnitate vocația pe care Domnul ne-a încredințat-o. A fi creștini este un dar, o vocație și o demnitate pe care trebuie să le facem să strălucească în faptele și cuvintele noastre.

Reține

Adevărata luptă pentru demnitatea numelui de creștin nu se poartă numai între zidurile bisericii, ci mai ales în activitățile de zi cu zi: în familii, la serviciu, la școală, în fața televizorului sau a calculatorului.

Marţi, 13 mai 2014 

Marti din saptamâna a 4-a a Pastelui
Sf. Fc. Maria de la Fatima *
Fap 11,19-26; Ps 86; In 10,22-30

LECTURA I
Vorbeau şi grecilor, vestind pe Domnul Isus.
Citire din Faptele Apostolilor 11,19-26
În zilele acelea, 19 cei care s-au împrăştiat din cauza tulburării iscate împotriva lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, Cipru şi Antiohia, vestind evanghelia numai iudeilor. 20 Dar printre ei erau şi unii bărbaţi din Cipru şi Cirene care, ajungând la Antiohia, s-au adresat şi grecilor, propovăduindu-le pe Domnul Isus. 21 Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni au îmbrăţişat credinţa şi s-au întors la Domnul. 22 Biserica din Ierusalim a auzit vorbindu-se despre acestea şi atunci Barnaba a fost trimis până la Antiohia. 23 Acesta, când a ajuns şi a văzut cum a lucrat harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi-i îndemna pe toţi să rămână ataşaţi de Domnul din toată inima. 24 Barnaba era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi s-a întors la Domnul o mare mulţime de oameni. 25 De aceea, Barnaba a plecat la Tars, ca să-l caute pe Saul 26 şi, aflându-l, l-a adus la Antiohia. Un an întreg ei au fost oaspeţii acestei biserici şi au instruit foarte mult popor. Astfel că la Antiohia s-a dat ucenicilor pentru întâia oară numele de creştini.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 86,1-3.4-5.6-7 (R.: Ps 116,1a)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul, toate popoarele!
sau
Aleluia.
1 Domnul iubeşte Sionul.
El i-a aşezat temeliile pe munţii cei sfinţi.
2 Porţile Sionului îi sunt mai plăcute
decât toate lăcaşurile lui Iacob.
3 Lucruri măreţe s-au spus despre tine,
Cetate a lui Dumnezeu. R.

4 „Egiptul şi Babilonul se numără
printre cei care mă venerează.
Filistenii, popoarele din Tir şi Etiopia
s-au născut în Sion”.
5 Sionului i se va zice: „Mamă!”
Toţi s-au născut acolo; Cel Preaînalt îl susţine cu tărie. R.

6 Domnul scrie în cartea popoarelor:
„Acesta şi acela s-au născut într-însul”.
7 Iar ei cântă în dans şi veselie:
„Toate izvoarele mele sunt în tine”. R.

ALELUIA In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, zice Domnul,
eu le cunosc pe ele şi ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu şi cu Tatăl una suntem.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,22-30
22 La Ierusalim se celebra sărbătoarea Dedicării templului. Era iarnă. 23 Isus umbla prin templu, prin galeria lui Solomon. 24 Iudeii s-au strâns în jurul lui şi i-au spus: „Până când ai de gând să ne ţii în îndoială? Dacă tu eşti Mesia, spune-ne-o pe faţă!” 25 Isus le-a răspuns: „V-am spus-o, dar nu credeţi. Lucrurile pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea dau mărturie despre mine. 26 Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele. 27 Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc şi ele mă urmează. 28 Eu le dau viaţa veşnică: nu vor pieri nicicând şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui meu. 30 Eu şi Tatăl una suntem”.

Cuvântul Domnului

Reclame

2 gânduri despre „Poate că e mai bine să îți schimbi numele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: