Bunul Pastor„Dacă știți acestea și le puneți în practică sunteți fericiți” (In 13,17). De multe ori suntem vinovați de confuzia care se creează pe marginea acestui cuvânt al lui Cristos. Domnul nu spune: „Sunteți fericiți dacă știți acestea”, ci spune: „Sunteți fericiți dacă puneți în practică ceea ce știți”. Altfel spus, fericirea vine din trăirea evangheliei, din punerea în practică a învățăturii pe care Domnul ne-a lăsat-o și care ne este predicată zi de zi.

Însă acest adevăr proclamat de Isus vine într-un cadru care ne amintește de una dintre cele mai necesare virtuți pentru un creștin: umilința. O virtute atât de necesară, dar și atât de absentă din viața noastră. Isus proclamă acest adevăr al fericirii care vine din împlinirea cuvântului lui Dumnezeu după ce spală picioarele ucenicilor săi și în timp ce anunță că unul dintre cei pe care i-a ales, pe care îi cunoaște și pe care îi iubește, unul dintre cei apropiați lui îl va trăda: „Cel care mănâncă pâinea cu mine și-a ridicat călcâiul împotriva mea”. Gesturile Domnului sunt incredibile, mult peste capacitatea noastră de înțelegere, sunt… iubire!

Umilința Domnului, împletită cu iubirea, blândețea și răbdarea sa, este ceea ce Biserica ne pune astăzi în fața inimii noastre. Trebuie să imităm în acțiunile noastre această umilință a Domnului pentru a putea gusta fericirea pe care el ne-a promis-o. Vom reuși? Oare chiar este posibil să trăiești în umilință? Apostolul Paul, amintindu-ne de viața și cuvintele sfântului Ioan Botezătorul, dă mărturie că este posibil pentru fiecare om să trăiască în umilință, să spună că „vine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele”.

A trăi în umilință înseamnă să știi că mereu este (cel puțin) unul mai bun decât tine, mai priceput decât tine, mai mare decât tine. Să ai curajul să recunoști că nu știi totul. Să ai acea iubire care te face să-ți pleci genunchiul și să slujești, să ajuți. Să fii mereu disponibil să oferi nu doar celor care îți cer, ci mai ales celor care, deși au nevoie, nu știu să ceară sau nu au curajul să apeleze la ajutorul tău. Să ai mereu pe buzele tale și mai ales în inima ta cuvintele sfintei Fecioare Maria: „Iată slujitoarea Domnului. Fie mie după cuvântul tău”.

Reține

Este important să nu uităm evanghelia, să o medităm, să o predicăm. Însă adevărata fericire vine din trăirea ei. A „practica” evanghelia plini de umilință este izvor de fericire și singura cale pentru a face această lume mai luminoasă.

Joi, 15 mai 2014 

Joi din saptamâna a 4-a a Pastelui
Sf. Isidor Plugarul
Fap 13,13-25; Ps 88; In 13,16-20

LECTURA I
Dumnezeu a scos pe Mântuitorul din neamul lui David.
Citire din Faptele Apostolilor 13,13-25
13 Plecând cu corabia de la Pafos, din Cipru, spre Asia Mică, Paul şi cei care erau cu el au ajuns la Perga, în Pamfilia. Dar Ioan-Marcu, părăsindu-i, s-a întors la Ierusalim. 14 Paul şi Barnaba, trecând prin oraşul Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei. Aici, într-o zi de sâmbătă, au intrat şi au luat loc în sinagogă. 15 După citirea Legii şi a Profeţilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei pe cineva, care să le spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de îmbărbătare către popor luaţi cuvântul”. 16 Atunci, Paul s-a ridicat, a făcut un semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi, cei care vă închinaţi Dumnezeului nostru, ascultaţi: 17 Dumnezeul lui Israel a ales pe părinţii noştri şi a făcut să crească poporul său în timpul şederii în Egipt; apoi cu braţ puternic i-a scos de acolo. 18 Şi vreme de patruzeci de ani i-a hrănit în pustiu. 19 După ce a nimicit şapte neamuri în ţara Canaanului, le-a dat pământul acela ca moştenire. Toate acestea au durat cam patru sute cincizeci de ani. 20 Apoi le-a dat judecători, până la Samuel profetul. 21 După aceia au cerut un rege şi Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din neamul lui Beniamin, care a domnit patruzeci de ani. 22 După ce l-a respins pe acesta Dumnezeu, le-a făcut rege pe David, pentru care a dat această mărturie: «L-am aflat pe David, fiul lui Iese, bărbat după inima mea, care va îndeplini voinţa mea». 23 Şi după cum a promis, din urmaşii acestuia, Dumnezeu a ridicat un mântuitor pentru Israel, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui, Ioan Botezătorul a predicat întregului popor al lui Israel un botez al pocăinţei. 25 Către sfârşitul misiunii sale spunea: «Nu sunt eu acela la care vă gândiţi voi, dar iată-l că vine după mine şi eu nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 88,2-3.21-22.25 şi 27 (R.: cf. 2a)
R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.
sau
Aleluia.
2 Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,
cu gura mea voi spune din neam în neam adevărul tău.
3 Tu ai spus: „Iubirea mea e dăruită pe veci”.
O dată cu cerurile ai statornicit fidelitatea ta. R.

21 L-am aflat pe slujitorul meu, David,
şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt;
22 mâna mea îl va sprijini
şi braţul meu îi va da putere. R.

25 Adevărul şi bunătatea mea îl vor însoţi
şi puterea lui prin numele meu va creşte;
27 el îmi va spune: „Tu eşti tatăl meu,
Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!” R.

ALELUIA Ap 1,5ab
(Aleluia) Isuse Cristoase, martor credincios, întâiul născut din morţi;
tu ne iubeşti şi ne speli păcatele în sângele tău. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine primeşte pe cel trimis de mine, pe mine mă primeşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,16-20
Isus, după ce a spălat picioarele ucenicilor, le-a spus: 16 „Adevăr, adevăr zic vouă: nu este sluga mai mare decât stăpânul său şi nici solul mai mare decât cel care l-a trimis. 17 Dacă ştiţi acestea şi le puneţi în practică sunteţi fericiţi. 18 Nu zic aceasta despre voi toţi, căci îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească cuvântul Scripturii: «Cel care mănâncă pâinea cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». 19 Vă spun aceste lucruri, de pe acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se vor împlini să credeţi că eu sunt. 20 Adevăr, adevăr zic vouă: Cine-l primeşte pe acela pe care-l voi trimite eu, pe mine mă primeşte; iar cine mă primeşte pe mine, îl primeşte pe cel care m-a trimis pe mine”.

Cuvântul Domnului

Posted in

Un răspuns la „De la teorie la fapte pline de credință, iubire și umilință!”

  1. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    ;LAUDA TIE CRISTOASE ;De multe ori intilnim persoane greu de suportat dar gindindu-ne la evanghelia de astazi ,trebuie sa -i privim la fel pe toti . Greu de pus in practica ,raul se lupta in noi si de multe ori reuseste sa ne faca sa pacatuim .Te rog din suflet Tatal meu ceresc sa -mi dai putere sa pot sa iubesc pe aproapele meu ca pe mine insumi Amin .multumesc

    Apreciază

Lasă un comentariu