Sfântul Benedict: „Așa cum există un zel rău și amar care îndepărtează de Dumnezeu și duce la iad, tot așa există un zel bun care îndepărtează de vicii și duce la Dumnezeu și la viața veșnică”.

Niciodată să nu fie pus nimic mai presus de Cristos

Înainte de toate, trebuie să ceri de la Dumnezeu, prin rugăciuni insistente, ca el să ducă la bun sfârșit operele bune începute de tine, ca să nu trebuiască să se întristeze din cauza faptelor noastre rele, după ce ne-a învrednicit să ne cheme să fim copiii săi. În schimbul darurilor sale, noi îi datorăm ascultare continuă. Dacă nu vom face așa, el, ca un tată mânios, va fi constrâns să-i dezmoștenească, într-o zi, pe copiii săi și, ca un stăpân de temut, supărat din cauza păcatelor noastre, îi va condamna la pedeapsa veșnică pe acei răufăcători care nu au voit să-l urmeze spre slavă.
Așadar, să ne trezim odată la chemarea Scripturii care spune: Este timpul să vă treziți din somn (cf. Rom 13,11). Să deschidem ochii la lumina divină, să ascultăm cu atenție glasul de avertizare pe care ni-l adresează Dum­nezeu în fiecare zi: Astăzi, dacă veți auzi glasul Domnu­lui nu vă împietriți inimile (Ps 94,8). De asemenea: Cine are urechi, să asculte ceea ce Duhul spune Biseri­cilor (Ap 2,7).
Și ce anume spune? Veniți, fiilor, ascultați-mă și vă voi învăța frica de Domnul (Ps 33,12). Umblați cât timp aveți lumina vieții, ca să nu vă prindă întunericul morții (In 12,35).
Domnul caută în mulțimea poporului lucrătorul său și spune: Cine este omul care dorește viața și vrea să aibă parte de zile fericite? (cf. Ps 33,13). Dacă tu, ascul­tând aceste cuvinte, răspunzi: „Eu vreau”, Dumnezeu îți spune: „Dacă vrei să ai viața adevărată și veșnică, ferește-ți limba de răutate și buzele de vorbe înșelă­toare, fugi de rău și fă binele, caută pacea și urmeaz-o (Ps 33,14-15). Și dacă veți face aceasta, ochii mei vor fi asupra voastră și urechile mele vor fi atente la rugă­ciunile voastre; înainte de a mă invoca, eu voi spune: Iată-mă”.
Fraților preaiubiți, ce este mai dulce decât acest glas al Domnului care ne invită? Iată, pentru că el ne iubește, ne arată calea vieții.
De aceea, cu mijlocul încins cu credință și cu practi­carea faptelor bune, prin călăuzirea evangheliei, să intrăm pe căile sale pentru a merita să-l vedem în împărăția sa pe cel care ne-a chemat. Dar dacă vrem să locuim în lăcașurile împărăției sale, să fim convinși că nu vom putea ajunge acolo decât numai grăbindu-ne prin fapte bune.
Așa cum există un zel rău și amar care îndepărtează de Dumnezeu și duce la iad, tot așa există un zel bun care îndepărtează de vicii și duce la Dumnezeu și la viața veșnică. În acest zel, călugării trebuie să se exercite cu o iubire deosebită. De aceea, să se întreacă în a-și da cinstire unul altuia, să suporte cu toată răbdarea infir­mitățile fizice și morale ale celorlalți, să se întreacă în ascultare reciprocă. Nimeni să nu caute interesul propriu, ci pe al celorlalți, să-i iubească pe frați cu iubire curată, să se teamă de Dumnezeu, să-l iubească pe abate cu dragoste sinceră și umilă.
Să nu punem absolut nimic în locul lui Cristos și, astfel, el, ca răsplată, ne va conduce pe toți la viața veșnică.

Din Regula sfântului Benedict, abate
(Prologus, 4-22; cap. 72, 1-12: CSEL 75, 2-5.162-163)