avort vs viataMiza este foarte mare, la Consiliul pentru Drepturile Umane al Naţiunilor Unite de la Geneva, unde Irlanda se află în faţa unei bifurcaţii: să cedeze în faţa presiunilor ONU şi deci să abdice la cererile de „a atenua” legislaţia sa cu privire la avort sau să reziste pe frontul ocrotirii celui care trebuie să se nască.

A fost definit „dur” şi „insistent” rechizitoriul Consiliului la care a fost supus la jumătatea lui iulie Frances Fitzgerald, ministrul irlandez al justiţiei. Motivul pledoariei: actuala legislaţie de la Dublin în materie de avort ar încălca normele internaţionale despre drepturile umane.

Astfel Consiliul a considerat insuficientă angajarea făcută de Irlanda, anul trecut, când pentru a îndeplini cererile Naţiunilor Unite a schimbat propria legislaţie cu privire la întreruperea sarcinii cu aprobarea unei legi denumite The Protection of Life During Pregnancy Act. Norma a confirmat restricţiile irlandeze în materie de avort, dar cu adăugarea unui pasaj referitor la riscurile pentru mamă.

Legea, conform celor anunţate în mod expres de guvern, avea ca scop să clarifice circumstanţele în care, din cauza unei condiţii fizice precare a mamei, avortul poate să fie permis. În afară de asta, cu aprobarea legii accesul la avort a fost extins şi acolo unde există riscul de sinucidere din partea femeii însărcinate. Însă pentru a proceda este necesară părerea unanimă a trei medici (un obstetrician şi doi psihologi).

Este încă prea puţin pentru Consiliul pentru Drepturile Umane al Naţiunilor Unite, conform căruia actuala legislaţie irlandeză continuă să „criminalizeze” femeile însărcinate negându-le lor să poată recurge la ceea ce – avortul – este definit un „drept”. Yuval Sahny, raportor al rechizitoriului, a subliniat că Irlanda neagă astfel accesul la întreruperea sarcinii „şi în circumstanţe în care noi statele (membre) considerăm că trebuie să existe obligaţia de a permite avortul sigur şi legal”.

ONU a găsit totuşi interlocutori deloc dispuşi, ba chiar capabili să apere dreptul irlandez de a menţine propria legislaţie despre avort. A intervenit mai întâi Mary Jackson, funcţionară la Departamentul Sănătăţii, care a revendicat ca legea dată de Parlamentul irlandez în urmă cu un an este conformă cu cererile ONU.

Prezent la discuţia de la Geneva, şi Lorcan Price, reprezentant şi avocat al Pro Life Campaign, asociaţie irlandeză în apărarea vieţii. Price a contestat interpretarea pe care Naţiunile Unite o au despre conceptul de drepturi, afirmând: „Nu există niciun drept la avort în legislaţia internaţională”. Aşadar, nu în Irlanda, ci în altă parte avocatul găseşte disonanţe cu conceptul de drepturi umane. „Astăzi lobby-urile avortiste foarte bogate – a explicat el – vor încerca să înşele Comitetul pentru drepturile umane aici la Geneva, susţinând că pruncii încă nenăscuţi nu au dreptul de a trăi. Această afirmaţie este complet contrară legilor despre drepturile umane”.

Lobby-uri care au nume şi prenume. „Sper cu toată inima – a continuat Price – ca Comitetul să apere dreptul la viaţă şi să respingă presiunea internaţională a grupurilor din SUA, cum este Center for Reproductive Rights, care vor să impună cu orice preţ regimul avortului în Irlanda”. Naţiunile Unite – a afirmat aşadar preşedintele asociaţiei pro-life – „ştiu că nu există un drept internaţional cu privire la avort în legislaţie. Dacă ONU ar asuma o poziţie în mod explicit în favoarea avortului, ar avea loc o daună incalculabilă adusă credibilităţii sale ca organism în apărarea adevăratelor drepturi umane”.

Dur comentariul la Lifenews al lui Cora Sherlock, vice-preşedinte al Pro Life Campaign, care a definit audienţa Comisiei faţă de Irlanda o „farsă”, pentru că Naţiunile Unite au demonstrat că sunt „în mod incredibil înclinate în favoarea avortului”. Ca exemple, Sherlock a amintit că de la ONU „nici măcar o murmurare de preocupare n-a fost ridicată faţă de situaţia teribilă a unor ţări ca Anglia, unde copiii care au supravieţuit unui avort nu primesc asistenţă medicală şi sunt lăsaţi să moară în colţuri”. Tot cu privire la Anglia, Consiliul „n-a avut nimic de spus cu privire la recentul caz documentat conform cărora cadavrele a 15 mii de copii avortaţi au fost incinerate pentru a produce căldură în spitale sau că, în Marea Britanie, sarcinile pot să fie întrerupte pentru motive de dezabilitate a fătului până în momentul naşterii”.

O „farsă”, pentru a o parafraza pe Sherlock, destinată să continue. Se aşteaptă acum ca să se reunească din nou Consiliul, pentru a efectua o nouă verificare pe baza declaraţiilor adunat şi să emită astfel observaţiile sale conclusive în termen de două săptămâni.

(De Federico Cenci
După Zenit, 28 iulie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in ,

6 răspunsuri la „„Dreptul la avort? Nu există în nicio legislaţie internaţională…””

  1. Avatarul lui Cristina
    Cristina

    Si daca ar exista vreo legislatie, inseamna ca automat acest drept exista? Nu ONU sau vreo legislatie da drepturi omului….

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Într-adevăr așa este: singurul stăpân al vieții este și trebuie să rămână Dumnezeu.
      Domnul să binecuvânteze și să încurajeze toate familiile și toate persoanele pentru a alege viața, pentru a fi de partea vieții și de partea celor slabi și lipsiți de apărare, de partea pruncilor care așteaptă să vadă lumina zilei și să rostească unul dintre cele mai puternice și emoționante cuvinte: „Mama”!

      Apreciază

  2. Avatarul lui ANGELA _MITACHE

    Avortul, ca toate pacatele mari tin, de constiinta fiecarei persoane! Sunt femei care nu fac intrerupere de sarcina pentru ca se gindesc la pacat, in primul rind; si sunt femei care fac cu multa usurinta fara sa gindeasca!
    Si ce e mai rau este ca in zilele noastre sunt tot mai multe fete, femei de genul acesta.
    Multumesc!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Noi ştim că avortul este un păcat, este o crimă împotriva vieţii. În faţa slăbiciunii celor care aleg această cale a avortului noi suntem neputincioşi. Ceea ce putem face este să ne rugăm pentru ei şi să-i sprijinim atunci când au nevoie de ajutor pentru a alege viaţa, pentru a refuza păcatul şi moartea. În special astăzi să înălţăm o rugăciune pentru cei care sunt în dubiu, pentru cei care se tem să primească o viaţă. Domnul să-i lumineze şi să le dăruiască curajul de a alege viaţa.
      Ce trist este că astăzi trebuie să ai curaj să alegi viaţa. Cândva era o mândrie să ai copii, să ai o casă plină! …
      Dumnezeu să binecuvânteze omenirea cu darul vieţi!

      Apreciază

  3. Avatarul lui Zorin Diaconescu

    Nici nu va exista vreodată.

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Amin! Domnul să binecuvânteze vieţile noastre şi ale tuturor celor care trebuie să se nască. Sfânta Familie din Nazaret să mijlocească pentru noi toţi darul vieţii şi respect faţă de acest dar!

      Apreciază

Lasă un comentariu