La sfârşit omul a distrus pământul. Pământul fusese frumos. Apoi, deasupra lui a plutit duhul omului şi a distrus toate lucrurile.

1. Şi omul a spus: „Să fie întuneric”. Şi i s-a părut omului că întunericul era lucru bun, şi a numit întunericul „siguranţă”; şi s-a împărţit pe sine în rase, religii şi clase. Nu a existat nici seară nici dimineaţă în ziua a şaptea înainte de sfârşitul lumii.

2. Şi omul a spus: „Să fie un guvern puternic”, pentru a stăpâni peste noi în întunericul nostru… Să fie armate pentru a se ucide ordonat şi eficient în întunericul nostru; să persecutăm şi să distrugem, aici şi până la capătul pământului pe cei care ne spun adevărul, pentru că noi iubim întunericul nostru. Nu a existat nici seară nici dimineaţă în ziua a şasea înainte de sfârşitul lumii.

3. Şi omul a spus: „Să fie rachete şi bombe” pentru a ucide mai bine şi mai repede. Şi au fost cuptoare şi camere de gazare pentru a eficientiza munca. Şi era ziua a cincea înainte de sfârşitul lumii.

4. Şi omul a spus: „Să fie drogurile” şi alte căi de fugă, pentru că un uşor şi constant deranj – realitatea – ne supără în comoditatea noastră. Şi era ziua a patra înainte de sfârşitul lumii.

5. Şi omul a spus: „Să fie certuri între naţiuni”, ca să ştim cine este duşmanul nostru. Şi era ziua a treia înainte de sfârşitul lumii.

6. Şi, ca ultim lucru, omul a spus: „Să-l facem pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră”, şi să nu existe un alt Dumnezeu care să intre în competiţie cu noi. Să spunem că Dumnezeu gândeşte ca noi, să credem că urăşte aşa cum urâm noi şi că ucide aşa cum ucidem noi. Şi era ziua a doua înainte de sfârşitul lumii.

7. În ultima zi a fost un mare tunet pe faţa pământului; focul arse frumoasa planetă, şi a fost tăcere. Şi Domnul Dumnezeu a văzut tot ceea ce făcuse omul şi în tăcerea care învăluia acele resturi fumegânde… Dumnezeu a plâns .

Sursa: Revista mexicană „Iglesias”, n. 46, 1987 (www.qumran2.net)

Traducere de pr. Damian Pătraşcu
preluat de pe http://www.ercis.ro