Astăzi, în sărbătoarea sfântului Leon cel Mare, papă, ni se aminteşte promisiunea lui Cristos: el este cel care zideşte Biserica, şi o zideşte pe stâncă, şi puterile celui rău nu o vor putea birui niciodată. Aceste cuvinte ale evangheliei trebuie să fie pentru noi un nesecat izvor de speranţă, o încurajare în aceste vremuri în care mulţi se încumetă să întrezărească sfârşitul Bisericii. Domnul este singurul nostru sprijin, forţa şi rezistenţa noastră, de aceea nimeni şi nimic nu va putea să distrugă Biserica. Să nu uităm că avem de partea noastră un Dumnezeu atotputernic, un Domn care ne-a clădit pe stâncă.
Nu de puţine ori ne este dat să auzim „Eu cred în Dumnezeu, în Cristos, dar nu am treabă cu Biserica”. Este plină lumea de cei care se autointitulează „credincioşi nepracticanţi”: „eu cred, dar nu merg la Biserică!” Iar pericolul ne pândeşte pe mulţi dintre noi care ajungem în biserică doar duminica şi ori de câte ori este vreo sărbătoare sau vreun eveniment personal sau familial. Am transformat legătura noastră cu Biserica într-un raport rece, fără viaţă, uitând că nu suntem creştini pentru a umple un locaş făcut din pietre, ci noi înşine suntem pietrele vii care alcătuiesc acest locaş. Noi suntem Biserica! Noi suntem Trupul lui Cristos! Nu putem să despărţim Capul, care este Cristos, de trup, care este Biserica. Şi nu ne putem despărţi nici pe noi, care suntem mădulare ale aceluiaşi trup.
Să ne amintim cuvântul Apostolului şi să valorificăm prezenţa noastră în Biserică: „Așa cum trupul este unul și are multe membre, iar toate membrele trupului, deși sunt multe, formează un singur trup, tot la fel și Cristos. Căci noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a fi un [singur] trup … Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine” și nici capul [nu poate să spună] picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. …Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un membru, toate se bucură cu el. Voi sunteți trupul lui Cristos și membru fiecare în parte” (cf. 1Cor 12,12-27). Să ne rugăm în această zi pentru Biserică, pentru sfântul părinte papa Francisc, pentru noi toţi, membre ale Trupului Mistic: „Dă, Doamne, Bisericii tale liniştea bunei orânduiri, timpuri de pace şi ziua unităţii. Dă-ne, Doamne, harul de a iubi Biserica, mireasa ta şi de a ne sluji şi cinsti unii pe alţii. Amin”.
Reține
Cristos şi Biserica nu pot fi despărţiţi. Nimeni nu trebuie şi nu poate să aleagă între Cristos şi Biserică pentru că Domnul şi Mireasa sa formează un singur trup, sunt inseparabili.
Luni, 10 noiembrie 2014
Luni din saptamâna a 32-a de peste an
Ss. Leon cel Mare, pp. înv. **; Oreste, m.
2Cor 5,14-20; Ps 109; Mt 16,13-19LECTURA I
Ne-a încredinţat nouă misiunea mântuirii.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,14-20
Fraţilor, 14 dragostea lui Cristos pune stăpânire pe noi când ne gândim că unul a murit pentru toţi şi ca atare toţi au murit. 15 Iar el a murit pentru toţi, pentru ca toţi cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei. 16 Aşadar, noi, de acum înainte, nu mai privim pe nimeni cu ochi omeneşti. Chiar şi pe Cristos, dacă l-am privit cu ochi omeneşti, acum nu-l mai privim astfel. 17 Fraţilor, cine se află în Cristos este o făptură nouă; ce era vechi a trecut, un lucru nou a luat acum fiinţă. 18 Totul vine de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu sine prin Cristos, iar nouă ne-a încredinţat misiunea împăcării. 19 Pentru că Dumnezeu era acela care, în Cristos, împăca lumea cu sine, neţinând seama de păcatele oamenilor, iar nouă ne-a încredinţat propovăduirea împăcării. 20 Noi suntem trimişi din partea lui Cristos şi prin noi, de fapt, vă vorbeşte însuşi Dumnezeu. Vă implorăm deci în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 109,1.2.3.4 (R.: 4bc)
R.: Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec.1 Aşa vorbeşte Domnul către stăpânul meu:
„Şezi la dreapta mea, până voi pune pe duşmanii tăi
aşternut picioarelor tale”. R.2 Domnul întinde din Sion sceptrul puterii tale,
spunând: „Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!” R.3 În ziua puterii tale
tu domneşti strălucind de sfinţenie;
înainte de luceafărul dimineţii,
ca roua te-am născut. R.4 Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău:
„Tu eşti preot în veci
după rânduiala lui Melchisedec!” R.ALELUIA 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu a împăcat lumea cu sine prin Cristos,
iar nouă ne-a încredinţat misiunea de a vesti lumii împăcarea. (Aleluia)EVANGHELIA
Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-19
În acel timp, 13 venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” 14 Ei i-au răspuns: „Unii spun că este Ioan Botezătorul, alţii că este Ilie, alţii că este Ieremia sau unul dintre profeţi”. 15 Isus i-a întrebat: „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?” 16 Luând cuvântul, Simon Petru a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” 17 La rândul său, Isus, luând cuvântul, i-a spus: „Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Şi eu îţi spun: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi puterea Celui Rău nu o va birui. 19 Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri”.Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu