Prea târziu te-am iubit…

Unde am putea găsi o ființă capabilă de mai mult rău decât omul? Este oare vreun colț al pământului care să adăpostească ființe mai rele decât omul? În care ungher al inimii noastre am putea să ne ascundem ca să nu dăm de răutatea din noi? Ce pagină a evangheliei am putea răsfoi ca să nu ne vorbească de răutatea de care e capabilă ființa umană?! Sigur nu evanghelia de astăzi care ne arată cât de răi suntem: preferăm să renunțăm până și la binele nostru, doar ca să fim convinși că facem rău altuia. Dacă avem de ales între binele nostru și răul altuia, preferăm răul aproapelui. Ne uităm pe noi, binele din noi, fericirea de care suntem capabili și pentru care am fost creați, și stăm cu ochii pe aproapele, așteptând, sperând, ba chiar provocând momentul în care i se va întâmpla ceva rău. Generația oamenilor triști care și-au construit „bucuria clipei” pe necazul aproapelui. Cât de trist este că deseori ne oglindim atât de bine în evanghelia de astăzi: fiica Irodiadei și mama sa puteau să ceară orice, absolut orice, până și jumătate din regatul regelui. Și totuși cer moartea unui om, cer capul lui Ioan Botezătorul. Suntem oameni care așteptăm și noi „ziua prielnică” pentru a scăpa de cel care mărturisește adevărul, trăiește drept, ne invită la convertire. Suntem singura ființă de pe acest pământ care nu doar că greșim din când în când și astfel provocăm suferințe, ci ne și planificăm răul, răutatea. Noi nu doar că atacăm ca să prevenim sau să ne apărăm, ci mai ales atacăm atunci când simțim că un altul nu se poate apăra. Ne folosim intelectul și voința și toate capacitățile ca să fim răi, sadici, diabolici. Și uneori reușim aceasta cu o precizie chirurgicală. Trist este că nici măcar nu ne mai mustră conștiința. Ba chiar ne și lăudăm cu faptele noastre rele. Suntem campioni în competiția pentru cel mai mare rău făcut.

Cu toate acestea, vrem sau nu vrem, contribuim sau nu, știm că răul nu va avea ultimul cuvânt. Binele va câștiga în cele din urmă. Suntem salvați de Cristos, prin Cristos, cu Cristos și în Cristos.

Salvarea noastră vine din faptul că Isus Cristos, cel de ieri și de astăzi, este același în vecii vecilor. Dincolo de răutatea noastră el rămâne cel bun. Chiar și când îl condamnăm la moarte, chiar și când îl izgonim din casele și viețile noastre, el rămâne fidel iubirii ce ne-o poartă. El speră, crede, se roagă pentru convertirea și salvarea noastră. Zilnic ne spune aceleași cuvinte pe care nu le merităm: nu te voi lăsa, nu te voi abandona! Zilnic continuă să ne vorbească prin apostolii săi: rămâneți statornici în dragoste; fiți ospitalieri; slujiții pe cei în suferință; trăiți în curăție; nu vă lăsați seduși de pofta de bani; imitați credința celor care v-au fost exemplu. Zilnic ne vorbește și vrea să ne smulgă din răutatea noastră, o răutate care ne poartă spre tristețe și distrugere. Zilnic ne șoptește: „Salvează-te! Fii mai bun!”

Să cerem iertare Domnului și fraților pentru răutatea din noi, pentru răul făcut, pentru răul gândit și pentru binele omis. Să cerem iertare și să ne batem pieptul pentru acele zile în care ne-am bucurat de răul aproapelui și nu am fost sprijin pentru cel căzut. Să cerem harul (căci este un mare har!) de a ne apropia de cei căzuți și să-i ridicăm: să nu ne fie rușine să fim buni, să nu ne temem să facem binele!

O, Marie, ajutorul creștinilor și maica bunătății, învață-ne să ne iubim aproapele și să-l slujim. Dar mai ales, bună Mamă, mijlocește-ne harul de a ne bucura de binele și fericirea fraților noștri.

Reține

Fericiți sunt cei care păstrează cuvântul lui Dumnezeu într-o inimă curată și aduc rod făcând binele.

Vineri, 6 februarie 2015 

Vineri din saptamâna a 4-a de peste an
Ss. Paul Miki si îns., m. **; Doroteea si Teofil, m.
Evr 13,1-8; Ps 26; Mc 6,14-29

LECTURA I
Isus Cristos – cel de ieri şi de astăzi – este acelaşi în vecii vecilor.
Citire din Scrisoarea către Evrei 13,1-8
Fraţilor, dragostea faţă de fraţi să rămână statornică! Nu uitaţi ospitalitatea, căci datorită ei unii i-au găzduit, fără a-şi da seama, pe îngeri! ³ Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi împreună cu ei; de cei maltrataţi ca unii care sunteţi şi voi în trup! ⁴ Căsătoria să fie cinstită în toate privinţele, patul conjugal să fie neîntinat, pentru că pe cei desfrânaţi şi adulteri îi va judeca Dumnezeu! ⁵ Modul vostru de a fi să nu fie călăuzit de pofta de bani, mulţumindu-vă cu ceea ce aveţi, căci el însuşi a zis: „Nu te voi mai lăsa, nici nu te voi abandona”, ⁶ aşa încât putem spune cu încredere: „Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme: ce-mi poate face un om?” ⁷ Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu şi, considerând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor! ⁸ Isus Cristos – cel de ieri şi de astăzi – este acelaşi în veci.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),1.3.5.8b-9 (R.: 1a)
R.: Domnul este lumina şi mântuirea mea.

¹ Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele,
de cine mă voi înfricoşa? R.

³ Chiar dacă ar năvăli o armată asupra mea,
inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar dezlănţui un război împotriva mea,
şi atunci aş fi încrezător. R.

⁵ El mă va ascunde în ziua cea rea în adăpostul lui,
mă va adăposti în ascunzătoarea cortului său,
mă va ridica pe o stâncă. R.

^8b Eu caut, Doamne, faţa ta.
⁹ Nu-ţi ascunde faţa de la mine,
nu îndepărta cu mânie pe slujitorul tău;
tu eşti ajutorul meu, nu mă respinge
şi nu mă abandona, Dumnezeul mântuirii mele! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,15
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care păstrează cuvântul lui Dumnezeu într-o inimă bună şi aduc rod întru răbdare! (Aleluia)

EVANGHELIA
Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,14-29
În acel timp, regele Irod a auzit de Isus, căci numele lui devenise cunoscut şi se spunea: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi şi de aceea puterea minunilor lucrează în el”. ¹⁵ Alţii însă spuneau: „Este Ilie”, iar alţii spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeţi”. ¹⁶ Auzind, Irod a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. ¹⁷ Căci însuşi Irod trimisese ca să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, Filip, pe care o luase în căsătorie. ¹⁸Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o iei pe soţia fratelui tău”. ¹⁹ Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, ²⁰ pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere. ²¹ A venit însă o zi prielnică atunci când Irod, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, a făcut un ospăţ pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galileea. ²² Intrând, fiica Irodiadei a dansat şi a plăcut lui Irod şi comesenilor lui. Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!” ²³ Şi i-a jurat: „Ceea ce îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. ²⁴ Atunci ea, ieşind, a spus mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁵ Şi, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁶Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului şi a comesenilor, nu a voit s-o refuze.²⁷ Regele a trimis un executor şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare ²⁸ şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. ²⁹ Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

Cuvântul Domnului