Prea târziu te-am iubit…

Cuvântul lui Isus este pentru noi: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!”. Însă dacă vedem, credem? Oare chiar nu se mai întâmplă minuni în jurul nostru de suntem atât de necredincioși? Cine pe cine sprijină și fortifică: minunea izvorăște din credință sau credința se bazează pe minuni? Ce a fost mai întâi: minunea sau credința? Un om fără credință, văzând o minune începe imediat să creadă? Puțin probabil!

Aceasta pentru că fără credință nu există minuni. Minunea este rod al credinței și nu invers. Sau poate doar foarte rar și foarte greu invers. De obicei, într-o lume lipsită de credință, minunile sunt întoarse pe toate părțile pentru a fi explicate cu ajutorul rațiunii. Într-o lume în care totul este rațional și explicabil, credința și minunea sunt izgonite la periferiile existenței.

Însă acolo unde este credință, minunea este modul lui Dumnezeu de a continua dialogul cu omul, un dialog pe care putem să-l structurăm în mai multe etape. În prima este Dumnezeu cel care se descoperă, care cheamă omul prin revelație. Apoi este omul care răspunde prin credință. De fapt credința este răspunsul omului la relevația divină. Apoi vine cea de-a treia etapa: trăirea credinței, trăirea prieteniei cu Dumnezeu. Iar această trăire nu este mereu ușoară. Este supusă la probe și încercări, este supusă apropierilor și distanțărilor, rătăcirilor și regăsirilor. Credința este vie, se mișcă și ne mișcă. Relația cu Dumnezeu, credința, este o realitate vie, nu una statică. Iar în mijlocul dificultăților, acolo unde credința este autentică, putem spune că apare cea de-a patra etapă: minunea. Însă această minune (chiar dacă în evanghelia de astăzi se vorbește despre vindecare) nu înseamnă în mod automat vindecare, salvare, înviere. Minunea adevărată este consolidarea căii care duce la mântuire. Iar calea unora este consolidată tocmai prin încercare, suferință, ba chiar „moartea spre viața cea de veci”. Aici este minunea: să fii încercat și să nu-ți pierzi credința, să vrei să continui dialogul cu un Dumnezeu care pare că s-a îndepărtat și te-a abandonat. Iată minunea pe care mulți dintre noi o trăim zilnic și de care nici măcar nu ne dăm seama. Dumnezeu ne menține credința chiar și atunci când rațiunea insistă să ne prezinte toate motivele pentru a nu mai crede.

Așadar, lucrurile sunt clare: credința este înaintea minunii, este izvorul și fundamentul minunii pe care Domnul o realizează pentru noi. De fapt, lucrurile doar par clare pentru că dacă ne gândim bine credința este tocmai prima minune pe care Dumnezeu a realizat-o pentru noi. Fără acest dar al Domnului, fără această scânteie care este credința și care a venit în viața noastră ca o minune, nu am fi în stare să vedem, să cerem sau să credem în alte minuni.

Îmi place această interdependență dintre credință și minune, după cum îmi place și modul în care Dumnezeu răsplătește credința care, ca prin minune, trece și vede dincolo de încercări: „Eu, Domnul, creez ceruri noi şi un pământ nou: nu vor mai fi amintite cele dinainte şi nici nu se vor mai sui la inimă. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna pentru ceea ce creez eu” (Is 65,17-18). Bucurați-vă și veseliți-vă toți cei care credeți pentru că Domnul va face să treacă acest timp de încercare. Vin zilele speranței.

Sfântă Marie, pricina bucuriei noastre și maică plină de credință, mijlocește-ne harul de a vedea și de a ne bucura mereu de semnele prezenței divine în mijlocul nostru. Fă-ne recunoscători și plini de fericire pentru modul în care Domnul ne susține în credință și nu ne lasă pradă disperării sau deznădejdii. Mijlocește-ne, bună mamă, harul de a vedea viața noastră ca pe o minune și de a deveni noi înșine pentru cei din jur, o minune, un prilej de bucurie, un sprijin în trăirea credinței.

Reține

Credința fără fapte este moartă, iar tocmai prin credință faptele noastre sunt cu adevărat o minune pentru cei din jur. Astăzi trebuie să fii un om „minunat”, astăzi trebuie să-ți trăiești credința.

Luni, 16 martie 2015 

Luni din saptamâna a 4-a din Post
Sf. Iulian, m.
Is 65,17-21; Ps 29; In 4,43-54

LECTURA I
Nu se va mai auzi în el glas de plânset şi nici glas de strigare.
Citire din cartea profetului Isaia 65,17-21
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, eu creez ceruri noi şi un pământ nou: nu vor mai fi amintite cele dinainte şi nici nu se vor mai sui la inimă. ¹⁸ Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna pentru ceea ce creez eu, căci, iată, eu fac din Ierusalim veselie şi din poporul lui, o bucurie! ¹⁹ Mă voi veseli de Ierusalim şi mă voi bucura de poporul meu şi nu se va mai auzi în el glas de plânset şi nici glas de strigare. ²⁰ Nu va mai fi acolo sugar care să trăiască puţine zile şi nici bătrân care să nu-şi împlinească zilele; tânărul va muri la o sută de ani şi cel care nu va ajunge la o sută de ani va fi blestemat. ²¹ Vor construi case şi vor locui în ele, vor planta vii şi vor mânca din rodul lor”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 29(30),2 şi 4.5-6.11 şi 12a şi 13b (R.: 2a)
R.: Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat.

² Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să râdă de mine.
⁴ Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinţa morţilor,
tu mi-ai dat viaţă, ca să nu cobor în mormânt. R.

⁵ Cântaţi Domnului, voi, credincioşii lui,
lăudaţi memoria sfinţeniei sale!
⁶ Căci mânia lui ţine o clipă,
dar îndurarea lui ţine toată viaţa.
Seara intră în casă plânsul, iar dimineaţa, bucuria. R.

¹¹ Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, fii tu ajutorul meu!
^12a Tu ai schimbat geamătul meu în dans,
^13b Doamne Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Am 5,14
Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi! Astfel, Domnul Dumnezeul Sabaot va fi cu voi.

EVANGHELIA
Mergi, fiul tău trăieşte!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,43-54
În acel timp, Isus a plecat din Samaria în Galileea. Isus însuşi dăduse mărturie că niciun profet nu este cinstit în propria lui patrie. ⁴⁵ Dar, când a ajuns în Galileea, galileenii l-au primit bine, pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalim la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare. ⁴⁶ A venit deci din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un funcţionar regal al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum. ⁴⁷ Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudeea în Galileea, a venit la el şi i-a cerut să coboare şi să-i vindece fiul, căci era pe moarte. ⁴⁸ Atunci, Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” ⁴⁹ Funcţionarul regal i-a zis: „Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!” ⁵⁰ Isus i-a zis: „Mergi, fiul tău trăieşte!” Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus. ⁵¹ Şi, iată, coborând, servitorii lui i-au ieşit înainte, spunându-i că fiul lui trăieşte! ⁵² I-a întrebat, deci, la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: „Ieri, la ceasul al şaptelea l-a lăsat febra”. ⁵³ Tatăl şi-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus „fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. ⁵⁴ Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus când a venit din Iudeea în Galileea.

Cuvântul Domnului