Prea târziu te-am iubit…

În inima noastră sunt atât de multe dorințe, încât cu greu reușim să le mai selectăm și să le împlinim. Nu ne ajunge timpul pentru a le împlini pe toate. Însă în această multitudine de dorințe, în acest amalgam, mai este loc de dorința exprimată de „grecii” din evanghelie? Mai știm noi unde este ascunsă această dorință: „Vrem să-l vedem pe Isus”? Ce facem pentru a împlini această dorință a inimii? Unde putem să-l găsim pe Isus? „Grecii” au mers și i-au cerut lui Filip, apoi Filip lui Andrei. Noi cui cerem? Cine este călăuza noastră? Care este drumul pe care sperăm să ajungem la Isus?

Mă întreb dacă mai vedem în Biserică drumul spre Cristos? Mai mult mă întreb dacă ne simțim în comunitatea parohială membri ai oamenilor care merg spre Cristos? Altfel spus: la ce ne folosește o comunitate? De ce să nu mă rog eu singur în camera mea, așa cum mi-a spus Isus, convins fiind că și acolo mă întâlnesc cu Domnul? Oare spunând aceasta nu uităm alt cuvânt al Domnului care ne spune că „unde doi sau trei sunt adunați în numele meu acolo sunt și eu”?! Nu putem lua din cuvintele Domnului doar ceea ce ne convine, ci trebuie să găsim echilibrul pentru a le împlini în totalitatea și frumusețea lor.

De aceea, spun cu tărie: Biserica este necesară! Comunitatea parohială, diecezană, universală este necesară. O comunitate ne este de folos tocmai pentru că ne ajută să-l întâlnim pe Cristos și să-i ascultăm cuvântul, așa cum singuri nu reușim. În comunitate, în Biserica parohială, se înțelege foarte bine faptul că nu putem să ne prefacem la nesfârșit că Isus nu ne vorbește. Atâția sunt și astăzi care, deși aud clar că Isus le vorbește, că Isus îi cheamă, ei spun ca mulțimea din evanghelie: nu a fost vocea Domnului, ci „a fost doar un tunet”, un zgomot. Nu, nu e nici un tunet în inima noastră, ci e chiar Cristos, e chiar Dumnezeu cel care ne vorbește în această duminică și ne spune că vrea să facă cu noi o nouă alianță: „Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea – oracolul Domnului: voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. Nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său şi nimeni, pe fratele său, zicând: „Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare – oracolul Domnului. Căci eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte”. Aceasta este alianța pe care a făcut-o cu noi prin Cristos. Alta nu va mai fi. Cristos este împlinirea tuturor promisiunilor, este împlinirea inimii. De aceea și astăzi răsună: „vrem să-l vedem pe Isus”. Inima ne vorbește despre această dorință. Dumnezeu ne vorbește despre gloria sa. Să nu ne închidem inima, să nu ne astupăm urechile. Să ne lăsăm ajutați de frați pentru a-l găsi pe Isus.

O comunitate apoi ne este de folos pentru că în comunitate învățăm să ne rugăm și să facem distincție între rugăciunea personală și rugăciunea comunitară, ambele atât de necesare pentru sufletul nostru. Nu este suficientă doar rugăciunea făcută în secret, în adâncul inimii, în camera noastră, ci avem nevoie și de rugăciunea comunității, rugăciunea care ne adună împreună cu Cristos. Ferice de noi dacă înțelegem această necesitate și mai ales găsim echilibrul: nu doar rugăciune personală, ci și comunitară, după cum nu trebuie să fie doar rugăciunea comunitară, fără rugăciune personală. Echilibrul ne poartă spre adevărata întâlnire cu Isus.

Și în al treilea rând, dar nu ultimul, în comunitate învățăm ceva esențial: Cristos nu este doar scopul vieții noastre, Cristos nu este doar punctul final al drumului nostru pe acest pământ. El este mult mai mult: el este cel care merge înaintea noastră pe acest drum, cel care ne însoțește pe acest drum, este cel care tocmai în comunitate ne vine în întâmpinare și merge împreună cu noi, ne susține. Înțelegem noi acest lucru esențial? Înțelegem noi că Cristos este acum, aici cu noi? Înțelegem noi că Domnul nu este cel care ne așteaptă departe, la sfârșitul vieții, ci este cu noi, în mijlocul nostru, așa cum a promis: „eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor”!

Pentru toate acestea și pentru multele altele avem nevoie de Biserică, de comunitate. Nu putem fi singuri. Nu suntem creați să stăm singuri. Nu suntem suficient de puternici pentru a lupta împotriva răului singuri. Avem nevoie de ajutor, de frați. Avem nevoie să stăm împreună. Trebuie să facem să răsune în inima noastră strigătul oricărui general de război: „Orice s-ar întâmpla, stați împreună!” Nu vă separați. Singur se pierde orice luptă. Doar împreună se poate câștiga. Stați împreună, stați în comunitate, stați în Biserică.

O, Marie, Maica Bisericii, ajută-ne să înțelegem cât de mare este darul pe care ni l-a făcut Cristos. Ajută-ne să înțelegem cât de important este să stăm împreună, să fim o familie, să fim o singură inimă care bate din dragoste față de el și din dorința de a-l vedea. Ajută-ne să înțelegem că victoria împotriva răului să face împreună cu Cristos și cu frații. Ajută-ne să nu ne simțim (auto)suficienți, ci să căutăm comuniunea și comunitatea.

Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie pururi cu voi!

Reține

Cristos nu este la capătul drumului, el este însuși drumul, calea cea adevărată. El este cel care ne călăuzește pașii spre adevărata viață. Să mergem împreună cu întreaga Biserică pe calea vieții, să călătorim pe pământ împreună cu Cristos și cu frații. Aceasta este bucuria inimii, împlinirea vieții. Nu sta singur!

Duminică, 22 martie 2015 

† DUMINICA a 5-a din Post
Sf. Lia, vaduva
Ier 31,31-34; Ps 50; Evr 5,7-9; In 12,20-33

LECTURA I
Voi încheia o alianţă nouă şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte.
Citire din cartea profetului Ieremia 31,31-34
Domnul spune: „Iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda o alianţă nouă. ³² Nu ca alianţa pe care am încheiat-o cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână şi i-am scos din ţara Egiptului, alianţa mea pe care ei au rupt-o, deşi eu stăpâneam peste ei – oracolul Domnului. ³³ Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea – oracolul Domnului: voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. ³⁴ Nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său şi nimeni, pe fratele său, zicând: „Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare – oracolul Domnului. Căci eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 50(51),3-4.12-13.14-15 (R.: 12a)
R.: Creează în mine, Dumnezeule, o inimă curată!

³ Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!
⁴ Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu! R.

¹² Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu!
¹³ Nu mă alunga de la faţa ta
şi duhul tău sfânt nu-l lua de la mine! R.

¹⁴ Dă-mi înapoi bucuria mântuirii tale
şi întăreşte-mă cu duh binevoitor!
¹⁵ Atunci voi învăţa pe cei fărădelege căile tale
şi cei păcătoşi la tine se vor întoarce. R.

LECTURA A II-A
A învăţat ascultarea şi a devenit cauză de mântuire veşnică.
Citire din Scrisoarea către Evrei 5,7-9
Fraţilor, în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui. ⁸ Şi, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, ⁹ iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 12,26
„Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, spune Domnul, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte”.

EVANGHELIA
Dacă bobul de grâu care cade în pământ moare aduce rod mult.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 12,20-33
În acel timp, printre cei care au urcat să se prosterneze de sărbători erau unii greci. ²¹ Aceştia s-au apropiat de Filip, cel care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat: „Domnule, vrem să-l vedem pe Isus”. ²² Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui Isus. ²³ Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. ²⁴ Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. ²⁵Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică. ²⁶ Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. ²⁷ Acum sufletul meu este tulburat şi ce să spun: «Tată, salvează-mă de ceasul acesta!»? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. ²⁸ Tată, glorifică numele tău!” Atunci a venit o voce din cer: „L-am glorificat şi iarăşi îl voi glorifica”. ²⁹ Mulţimea care stătea acolo şi care auzise spunea că a fost un tunet; alţii ziceau: „Un înger i-a vorbit”. ³⁰ Isus a răspuns: „Nu pentru mine a răsunat vocea aceasta, ci pentru voi. ³¹Acum are loc judecata acestei lumi; acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară, ³² iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine”. ³³ Spunea aceasta arătând de ce moarte avea să moară.

Cuvântul Domnului