Una dintre bucuriile pe care trebuie să ni le facem unii altora este împlinirea promisiunilor. Este un mare dar să fii om de cuvânt, să împlinești ceea ce ai promis. Cu atât mai mare este în această zi darul pentru întreaga omenire: Cuvântul se face trup, se împlinește fiecare profeție. Astăzi ne amintim și facem sărbătoare tocmai pentru că avem un „Dumnezeu de cuvânt”, un adevărat Domn, un Dumnezeu care împlinește tot ceea ce a promis. Iar ceea ce a promis este mântuirea și salvarea noastră.
Poate că prea puțin conștientizăm importanța acestei zile. În această zi a început desăvârșirea mântuirii noastre, întruparea Cuvântului. Astăzi Fecioara Maria a spus un da definitiv planului de iubire pe care Dumnezeu îl avea cu omenirea: „Fie mie după cuvântul tău”. Cât de zguduitoare a fost această zi la Nazaret! Câte emoții! Ce împlinire! Ce uimire! Astăzi ne amintim de ziua împlinirii, de momentul care a schimbat pentru totdeauna istoria lumii, soarta noastră.
Să bată inima noastră cuprinsă de emoții. Să se înalțe ochii noștri spre cer în căutarea acelui binecuvântat înger, mesager al Domnului. Să ni se deschidă sufletul pentru ca același Duh Sfânt să pătrundă și ființa noastră. Să tresăltăm de bucurie în ziua împlinirii, în ziua în care Domnul și-a amintit de noi. Iubirea Domnului să încolțească în inimile noastre și să nu uităm lucrurile minunate pe care le-a făcut și le face pentru noi. Să trăim această zi cu recunoștință și bucurie. E zi de sărbătoare în cer și pe pământ!
O bună Mamă, colaboratoare fidelă a Duhului Sfânt, chivotul legii și poarta cerului, fiica predilectă a Tatălui și mama Cuvântului întrupat, mijlocește-ne harul de a cânta împreună cu tine:
Sufletul meu *
îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie *
în Dumnezeu, mântuitorul meu,
căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
şi numele lui e sfânt.
Milostivirea lui rămâne din neam în neam *
peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său, *
i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
Miercuri, 25 martie 2015
Miercuri din saptamâna a 5-a din Post
† BUNA-VESTIRE
Sf. Dismas
Is 7,10-14; 8,10c; Ps 39; Evr 10,4-10; Lc 1,26-38
LECTURA I
Iată, fecioara va zămisli!
Citire din cartea profetului Isaia 7,10-14; 8,10c
În zilele acelea, Domnul i-a vorbit lui Ahaz, zicându-i: „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău: fie din adâncul Şeolului, fie de deasupra, din înălţimi!” 12 Ahaz a răspuns: „Nu voi cere şi nu-l voi ispiti pe Domnul”. 13 Isaia a zis: „Ascultaţi, casă a lui David! Este puţin lucru să obosiţi pe oameni, că veniţi să îl obosiţi şi pe Dumnezeul meu? 14 De aceea, însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel», 8,10c căci cu noi este Dumnezeu!”
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 39(40),2 şi 4ab.7-8a.8b-9.10 (R.: 8a şi 9a)
R.: Iată, vin, Doamne, ca să fac voinţa ta!
2 Cu dor l-am aşteptat pe Domnul,
iar el s-a plecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul.
4ab El a pus în gura mea un cântec nou,
un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. R.
7 Jertfă şi ofrandă tu nu doreşti,
tu mi-ai deschis urechile;
nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat.
8a Atunci, am zis: „Iată, vin! R.
8b În sulul cărţii este scris despre mine:
9 ca să fac voinţa ta!”
Dumnezeul meu, aceasta o doresc.
Legea ta este în adâncul inimii mele. R.
10 Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele; tu ştii lucrul acesta, Doamne. R.
11 Nu am tăinuit dreptatea ta în inima mea,
ci vorbesc despre fidelitatea şi mântuirea ta.
Nu am ascuns îndurarea şi adevărul tău
în adunarea cea mare. R.
LECTURA A II-A
Iată, vin ca să fac voinţa ta!
Citire din Scrisoarea către Evrei 10,4-10
Fraţilor, sângele taurilor şi al ţapilor nu poate să înlăture păcatele. 5 Pentru aceasta, intrând în lume, Cristos spune: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. 6 Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. 7 Atunci am zis: «Iată, vin – în sulul cărţii este scris despre mine – ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»” 8 După ce a spus mai întâi: „Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat – acestea sunt totuşi oferite conform Legii – 9 acum, zice, iată, vin ca să fac voinţa ta!” Astfel, desfiinţează jertfa dintâi ca s-o întemeieze pe a doua. 10 Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 1,14ac
(Aleluia) Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut mărirea lui. (Aleluia)
EVANGHELIA
Vei zămisli şi vei naşte un fiu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,26-38
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. 28 Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” 29 Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. 30 Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! 31 Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. 32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; 33 şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. 34 Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” 35 Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, 37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil! 38 Atunci, Maria a spus: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat de la ea.
Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu